Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației Financial Times, publicat pe 29 martie, dar și în discuțiile cu jurnaliștii aflați la bordul aeronavei prezidențiale Air Force One.
Trump a lăudat progresul discuțiilor cu Iranul, a declarat că acestea au loc direct și indirect cu lideri „rezonabili” și a susținut că Teheranul deschide parțial Strâmtoarea Ormuz, ruta maritimă prin care trec aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol și gaze naturale.
El nu a oferit detalii despre presupusele negocieri cu Iranul despre care autoritățile de la Teheran spun că nu există.
Autoritățile iraniene au declarat că au primit, analizat și respins un plan de pace american în 15 puncte, transmis prin emisari pakistanezi.
„Cred că vom încheia un acord cu ei. Sunt destul de sigur. Dar este posibil să nu o facem”, a spus Donald Trump. „Deja am avut o schimbare de regim. Regimul [iranian] a fost decimat, distrus. Toți sunt morți”, a spus președintele SUA.
El a adăugat, fără detalii, că liderii actuali sunt „foarte rezonabili”.
„Întrevăd un acord în Iran. Ar putea fi în curând”, a spus el.
„Preferința” este să preia petrolul Iranului
În interviul acordat ziarului Financial Times, Trump a spus că „preferința mea ar fi să preiau petrolul”, comparând situația cu Venezuela, unde a afirmat că intenționează să controleze industria petrolieră „pe termen nedeterminat” după capturarea liderului Nicolas Maduro în ianuarie.
„Sincer, prefer să preiau petrolul Iranului, dar unii oameni stupizi din SUA spun: «De ce faci asta?» Dar sunt oameni stupizi”, a declarat Trump.
„Poate preluăm insula Kharg, poate nu. Avem multe opțiuni”, a spus el, referindu-se la insula prin intermediul căreia Iranul exportă majoritatea petrolului.
„Nu cred că au vreo apărare. Am putea să o preluăm foarte ușor”, a mai spus președintele SUA.
Trump a impus un termen limită pentru 6 aprilie ca Iranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte un acord de încheiere a războiului, sub amenințarea că, în caz contrar, Iranul riscând lovituri SUA asupra centralelor sale energetice.
Pakistanul vrea să găzduiască negocieri
Autoritățile din Pakistan au anunțat duminică, 29 martie, că doresc să organizeze negocieri directe de pace la Islamabad în această săptămână, însă violențele din Orientul Mijlociu și retorica dură dintre Washington și Teheran par mai degrabă să escaladeze, decât să se limiteze.
„Pakistanul va fi onorat să găzduiască și să faciliteze discuții semnificative între cele două părți în zilele următoare, pentru o soluționare cuprinzătoare și durabilă a conflictului”, a declarat ministrul pakistanez de externe, Ishaq Dar.
Washingtonul și Teheranul nu au comentat propunerea.
Între timp, conflictul din regiune continuă să facă victime și pagube semnificative.
În weekend, rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au intrat în premieră în acest conflict și au lansat rachete spre Israel. Cel mai recent atac a fost chiar în dimineața de 30 martie.
În același timp, sute de pușcași marini ai SUA au sosit în regiune, iar Washingtonul pare să se pregătească inclusiv pentru o invazie terestră în Iran, deși oficialii americani spun că nu a fost luată nicio decizie.
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a acuzat Statele Unite că planifică „în secret” un atac terestru, în ciuda retoricii despre pace.
„Suntem siguri că putem pedepsi America și o putem face să regrete că a luat în considerare un atac asupra Iranului”, a spus el.
Iranul a lansat pe 29 martie un atac cu rachete care a rănit cel puțin 11 persoane în orașul israelian Beersheba. În urma unei lovituri aeriene, un incendiu puternic a izbucnit la o uzină chimică de la periferia orașului.
Armata israeliană a anunțat că a lansat sâmbătă peste 140 de lovituri aeriene asupra regiunilor centrale și vestice ale Iranului, inclusiv asupra Teheranului. Ar fi fost vizate instalații de lansare și depozitare a rachetelor balistice.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică a anunțat că reactorul cu apă grea de la Khondab, lângă orașul Arak, a suferit daune grave și nu mai este operațional, după un atac produs pe 27 martie.
Reactorul face parte dintr-un complex nuclear extins din centrul Iranului, care include facilități de producție de apă grea, permițând utilizarea uraniului natural fără îmbogățire la nivel înalt.
Pene de curent în Teheran
Armata israeliană a anunțat și noi atacuri asupra unor obiective asociate regimului iranian, fără a oferi detalii.
Ministerul Energiei din Iran a declarat că loviturile SUA și Israel din 29 martie au vizat infrastructura energetică din Teheran, provocând pene de curent în mai multe cartiere.
Între timp, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că a ordonat armatei să avanseze în sudul Libanului pentru a extinde ceea ce a numit „zona de securitate existentă”.
Netanyahu a spus că scopul este prevenirea amenințării reprezentate de Hezbollah, susținut de Iran, și oprirea lansării de rachete din zonă.
„Suntem hotărâți să schimbăm fundamental situația” în sudul Libanului, a declarat el.
Traducere preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te