Puțini experți se hazardează să prezică felul în care va evolua și se va încheia războiul din Ucraina, însă câteva importante modificări ale echilibrului geopolitic se văd de pe acum:
- mai întâi, cum am mai spus-o aici vorbind despre „Marea Resetare” a alianței militare occidentale, NATO s-a întărit, consolidându-și de acum înainte în mod permanent flancul de est;
- apoi, Turcia, a cărei poziție fusese judecată ambiguă o vreme de către partenerii săi occidentali, a devenit un autentic arbitru al Mării Negre, mai ales după ce a închis strâmtoarea Dardanelelor și Bosforul în fața navelor de război, împiedicând trecerea navelor rusești dinspre Mediterana spre Marea Neagră;
- tot așa, în urma amenințărilor repetate ale feluriților înalți oficiali ruși cu arma nucleară, s-a ajuns la o luare în considerație și revenire în actualitate a ceea ce în timpul Războiului Rece a fost numit doctrina „Îngrădirii” (Containment).
„Containment" a fost o politică a SUA și NATO, care presupunea utilizarea numeroaselor strategii pentru a preveni extinderea comunismului în lume. Această politică a fost o componentă a Războiului Rece ca răspuns la o serie de acțiuni a URSS-ului de a lărgi influența comunismului în Europa de Est, China, Coreea și Vietnam. Termenul de containment este o adaptare din limba franceză a expresiei "cordon sanitar", folosit pentru a descrie politica occidentală față de Uniunea Sovietică. Acum, aceeași atitudine începe să fie aplicată în mod general Rusiei lui Putin.
Din această perspectivă, amenințarea reciprocă cu arma nucleară servește ca un element de descurajare mutuală, ca o descurajare împotriva folosirii armelor de distrugere în masă. Nu contează faptul că oficialii ruși sunt cei care au început să evoce în mod insistent arma nucleară. În cadrul doctrinei „Îngrădirii” (de containment), ambele părți posedă arma nucleară, însă știu, în mod tacit, că nu o vor folosi, totul rămânând la nivel retoric.
Poziția Turciei este însă cea care a evoluat în modul cel mai spectaculos. După ce, după puciul eșuat din 2016 împotriva lui Erdogan, Turcia s-a apropiat de Rusia lui Putin, cumpărând chiar rachete rusești, împotriva avizului partenerilor din NATO ai lui Erdogan, acum, după aproape două luni de la începutul invaziei rusești în Ucraina, Turcia a strâns foarte mult relațiile cu Kievul, Ankara furnizând printre altele foarte lăudatele și foarte eficientele drone Bayraktar, aceste drone fiind un subiect de discordie între Rusia și Turcia.
Blocând intrarea navelor militare ruse din sud în marea Neagră, se poate chiar spune că Turcia a salvat portul ucrainean Odesa de un asalt ce părea sigur. Mai mult, Turcia a interzis zborurile militare non-NATO prin spațiul său aerian, ba chiar și unele zboruri charter Damasc-Moscova, susceptibile a fi transportat mercenari sirieni chemați în ajutor de Putin pe 11 martie.
Fantasma recurentă a ieșirii Turciei din NATO s-a arătat așadar a nu avea vreo bază reală. Turcia depinde la rândul ei de NATO, care îi oferă garanții de securitate, precum rachetele de interceptare Patriot de la frontiera cu Siria, pe care Turcia însăși le-a solicitat de câte ori a avut nevoie.
Toate acestea vor trebui inserate în noua strategie NATO, care v fi dezvăluită la summitul din luna iunie de la Madrid, prima asemenea strategie colectivă anunțată public din 2010 încoace.
