Linkuri accesibilitate

„Scopul proiectului este să realizăm o interacțiune umană, nu să «culturalizăm»”


Un interviu cu Marian Ungur și Adrian Ianovici, organizatorii expediției muzicale „La La Play”,.

Expediţia de muzică clasică „La La Play” a trecut de ecuatorul turneului în care nouă muzicieni şi cinci jurnalişti şi-au propus să popularizeze simfonii celebre şi, în acelaşi timp, să vorbească despre provocările sociale din Republica Moldova. Situaţia persoanelor cu nevoi speciale, cea a tinerilor din penitenciarul pentru minori de la Goian ori problemele comunităţii de romi sunt doar câteva dintre temele reflectate. Corespondenta noastră a stat de vorbă cu organizatori ai expediţiei, compozitorul şi lectorul la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Marian Ungur, şi jurnalistul Europei Libere, Adrian Ianovici:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:52 0:00
Link direct

Adrian Ianovici: „Până acum cred că am făcut două treimi din tot ce ne-am propus. Sigur că de fiecare dată avem parte de public absolut diferit şi asta e minunat, pentru că niciodată nu ai aceleaşi reacţii. Faza frumoasă e că reuşim să cântăm în locuri absolut diferite. Am cântat şi la Bălţi, într-un mediu urban, am cântat în diferite sate şi chiar sub pământ, în peştera Emil Racoviţă, am cântat şi pe apă.

Adrian Ianovici
Adrian Ianovici

Chiar marţi, la Molvata, am făcut un flash-mob pe ambarcațiunea care transportă pasagerii de pe malul drept pe malul stâng al Nistrului, între Molovata şi Molovata Nouă, acolo muzicienii au cântat, ajută-mă, Marian, cum se numeşte…”

Marian Ungur: „Au cântat Brahms, „Dansul ungar” Nr 5.”

Adrian Ianovici: „Exact, o compoziţie cunoscută, deci, emoţiile, atât ale muzicienilor, cât şi ale publicului sunt de fiecare dată diferite şi asta arată că avem foarte multe de văzut şi foarte mulţi oameni de cunoscut, multe localităţi de vizitat.”

Europa Liberă: Marian, tu răspunzi de repertoriul muzical al expediţiei, cum a fost să alegeţi piese pentru urechi „virgine”, dacă îmi permiţi să le numesc aşa, care, poate, nu l-au ascultat până acum pe Bach, Mozart?

Marian Ungur: „Într-adevăr, în fiecare localitate ne-am propus să avem o piesă pe care o vom cânta special pentru publicul de acolo. De exemplu, la Grimăncăuți, unde este o renumită şcoală de box, care ne-a adus medalii, noi ne-am propus să cântăm o piesă din filmul Rocky, filmul care are legătură directă cu boxul. În comunitatea de romi am ales să cântăm Gelem-Gelem…”

Adrian Ianovici: „Care este şi imnul internaţional al romilor…”

Marian Ungur: „Cel mai important lucru este că nu am vrut să introducem piese pentru diferite naţiuni, ca să fie apreciate cât mai aproape de ei.”

Europa Liberă: Şi reacţiile lor?

Marian Ungur: „Reacţiile au fost diferite şi pe noi ne-a bucurat faptul că publicul „virgin”, de fapt, nu este în totalmente virgin. Au fost câteva persoane care l-au recunoscut pe Beethoven. La Molovata au fost profesori de muzică, la Bălţi tot au fost oameni din domeniul muzicii, pentru care unele piese au fost foarte cunoscute. Ne bucură că şi cei care nu sunt din domeniul muzicii le-au primit foarte bine. Ne-au făcut complimente, s-au apropiat de noi!

Marian Ungur înconjurat de coopii la Cineșeuti
Marian Ungur înconjurat de coopii la Cineșeuti

La Cinișeuți au venit vreo zece copii în jurul meu şi se minunau de clape, posibil că niciodată nu au cântat la pian, eu nu ştiu. Ei au rămas foarte impresionaţi şi noi am primit nişte emoţii şi o energie prosibil de zece ori mai mare decât ei.”

Adrian Ianovici: „Aici e important de spus că scopul proiectului nu e să venim şi să arătăm muzica academică pentru oameni care nu au auzit-o niciodată, să-i „culturalizăm”, cum se spune. Noi căutăm o interacţiune, venim cu ce avem noi şi vrem foarte mult să cunoaştem ce au de oferit oamenii de acolo…”

Europa Liberă: Deci, mesajul e: „vrem să vă cunoaştem şi să ne cunoaşteţi”…

Adrian Ianovici: „Exact, în fiecare localitate nu există doar o acţiune: am venit, am cântat şi am plecat, atitudinea asta elitistă. În fiecare localitate există câte o acţiune: în Grimăncăuţi a fost boxul, am văzut ce fac oamenii de acolo bine, la Cinișeuți am avut un meci foarte frumos de fotbal între tineri şi veteranii satului.”

Europa Liberă: Deci, acest proiect nu este doar unul muzical, este şi un proiect social, pentru că fiecare localitate în care mergeţi are şi o istorie în spate, un specific. De ce anume acest melanj de muzică clasică şi „provocări” sociale?

Adrian Ianovici: „Pentru că muzica clasică poate sădi foarte adânc un mesaj şi, iată, noi am decis nu pur şi simplu să mergem să vorbim cât e de frumos să asculţi muzică clasică, dar să ajungem la sufletul omului, să atingem acea coardă sensibilă prin muzică. Să vorbim despre anumite probleme din societatea noastră sau despre anumite realizări, nu doar probleme.

La Bălţi am vorbit despre situaţia persoanelor cu necesităţi speciale, am ţinut neapărat să vină oameni din zonă, inclusiv cu necesităţi speciale, care să asculte concertul. La Grimăncăuţi am găsit o fată foarte curajoasă care e singura fată din localitate care face box şi care a avut nevoie de foarte mult curaj să vină într-o sală plină de băieţi şi să înceapă a boxa…”

Europa Liberă: La Cinişeuţi familii care nu îşi pun problema că vorbesc în două limbi în aceeaşi familie…

Adrian Ianovici: „Da, şi ei nu înţeleg de ce ar fi asta o problemă. Acesta este unul dintre exemplele pe care vrem să-l popularizăm, pe care vrem să-l învăţăm, să înţelegem care e secretul lor. Despre asta este proiectul nostru.”

Europa Liberă: Marian, miercuri aţi ajuns în faţa deţinuţilor minori de la Penitenciarul Goian, nu ştiu, ai mai avut ocazia să cânţi în faţa acestui public?

Marian Ungur: „Nu, este pentru prima dată! E prima experienţă bănuiesc şi pentru cei din Orchestră, nu doar pentru mine, deci, pentru toţi a fost o primă experienţă. Mi s-a părut un public pe alocuri sensibil şi pe alocuri, poate, chiar brutal. Deci, cam aşa o situaţie dualistă am surprins. Or, am comunicat cu ei în timp ce puneam aparatul muzical şi în timp ce deja îl strângeam. Eu am utilizat acest timp pentru a comunica cu ei, să văd ce gândesc, ce muzică ascultă, i-am întrebat dacă vreodată au ascultat muzică clasică sau ce muzică le place. Cu părere de rău, nu am auzit niciun nume. Acest lucru mă pune în gardă pentru că se vede că bagajul nu este chiar foarte mare.

Pe de altă parte, muzica fiind limba internaţională între oameni, care nu necesită traducător, şi muzica poate ajunge de la inimă la inimă, eu am simţit cum ei au vibrat. Deci, în ei ceva s-a produs, o transfigurare cu siguranţă a avut loc. Acest lucru mi-a dat cel puţin mie o încredere că nu este totul pierdut cum se crede, or, este o preconcepţie în societate că cei de la închisoare sunt lăsaţi, sunt părăsiţi. Nu, ei sunt oameni care simt, care doresc muzica! Problema e că ei nu au avut posibilitatea să se întâlnească cu ea mai devreme. Asta, până la urmă, este tot problema noastră.”

XS
SM
MD
LG