Linkuri accesibilitate

Ucraina a înaintat o nouă listă cu propuneri de sancțiuni împotriva Rusiei


De la stânga la dreapta: Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, și președintele României Klaus Johannis. Kiev, 16 iunie 2022

Ucraina a înaintat joi o serie de propuneri de sancțiuni împotriva Rusiei în cadrul unei întâlniri de la Kiev dintre președintele Volodimir Zelenski și liderii Franței, Germaniei, Italiei și României, a declarat șeful administrației președintelui ucrainean.

„Trebuie să mărim presiunea asupra agresorului, să lucrăm la un al șaptelea pachet de sancțiuni, care să includă un embargo pe importurile de gaz”, a scris Andri Yermak, pe Telegram.

Este vorba de pachetele de sancțiuni adoptate de Uniunea Europeană, șase la număr până acum. Ultimul include și un embargo treptat pe importurile de petrol din Rusia, excepție facând țițeiul importat prin conducte.

Într-o declarație separată de presă, Hanna Maliar, adjuncta ministrului ucrainean al apărării a declarat că scopul strategic al Rusiei este distrugerea completă a statului ucrainean și a națiunii ucrainene.

„Principalele obiective strategice, militaro-politice și militar-economice ale Rusiei în ceea ce privește statul nostru rămân distrugerea completă a statului ucrainean și a națiunii (ucrainene), precum și distrugerea infrastructurii militare și economice” a mai spus Maliar.

Ea a mai avertizat că Rusia se concentrează și pe distrugerea armelor primite de Ucraina din Occident și a infrastructurii de transport, ceea ce va avea afecta capacitatea Ucrainei de a lansa eventual o contra-ofensivă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG