Linkuri accesibilitate

Ucraina ar fi primit MIG-uri din țări est-europene


Două avioane de fabricație rusească MIG-29 ale Forțelor Aeriene Poloneze zboară împreună cu două avioane poloneze de fabricație americană F-16, în timpul spectacolului aerian de la Radom, Polonia, pe 27 august 2011.
Două avioane de fabricație rusească MIG-29 ale Forțelor Aeriene Poloneze zboară împreună cu două avioane poloneze de fabricație americană F-16, în timpul spectacolului aerian de la Radom, Polonia, pe 27 august 2011.

Ucraina a primit avioane de luptă pentru a putea face față invaziei rusești, relatează AFP citând Pentagonul, în timp ce Rusia a dat un nou ultimatum forțelor ucrainene încercuite în Mariupol, care împiedică armata rusă să se concentreze deplin asupra unei noi ofensive în Donbas.

Kievul a cerut partenerilor săi occidentali să furnizeze avioane MiG-29 de care dispun mai multe țări est-europene și pe care piloții ucraineni știu deja să le piloteze.

Potrivit AFP, Pentagonul a spus că Ucraina a primit recent avioane de luptă și piese, refuzând însă să precizeze numărul de avioane și originea acestora.

La Washington, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării s-a limitat să spună că Ucraina a primit „ platforme și piese de schimb pentru a-și putea mări flota aeriană”, dar a refuzat să numească țările implicate în aceste livrări. John Kirby a ținut însă să precizeze că Statele Unite au „ajutat la transportul unor componente”, dar nu au transportat „avioane întregi”.

Kievul spune că Rusia a început la 18 aprilie o ofensivă pentru ocuparea Donbas-ului, într-o nouă fază a luptelor, după ce forțele ruse s-au retras din nordul Ucrainei, inclusiv regiunea Kiev pentru a se regrupa în est.

Controlul asupra Donbas-ului și a portului sudic asediat Mariupol ar permite Moscovei să creeze o punte terestră către peninsula Crimeea pe care a anexat-o în 2014.

Statele Unite, Canada și Marea Britanie au răspuns, anunțând că vor trimite Ucrainei mai mult armament greu și de artilerie, iar Casa Albă a adăugat că se pregătesc noi sancțiuni.

Reuters citează surse de la Casa Albă, spunând că președintele american Joe Biden urmează să anunțe un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina aproximativ de aceeași dimensiune cu cel de 800 de milioane de dolari de săptămâna trecută.

Între timp, Moscova a cerut din nou, ultimativ, forțelor ucrainene din Mariupol să se predea, până la ora 14, pe 20 aprilie. Acestea s-au baricadat la uzina metalurgică Azovstal din zona portului, spunând că împreună cu militarii în combinatul siderurgic se adăpostesc sute de civili.

Consilierul prezidențial ucrainean Mîhailo Podoliak a scris pe Twitter că forțele ruse atacă uzina cu bombe de distrugere a buncărelor.

După ce un ultimatum anterior de capitulare a expirat, ministerul rus al apărării a declarat că niciun soldat ucrainean nu și-a depus armele și a reînnoit propunerea.

În cele aproape opt săptămâni ale invaziei începute pe 24 februarie, Rusia nu a reușit să cucerească niciunul dintre marile orașe ale Ucrainei, dar a transformat multe localități ucrainene în ruine, forțând peste cinci milioane de oameni să fugă în străinătate.

XS
SM
MD
LG