Linkuri accesibilitate

Ucraina denunță Rusia drept „stat terorist” la o reuniune de urgență a ONU


Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serhi Kisliția, (dreapta)

Ambasadorul Ucrainei la Națiunile Unite a calificat Rusia drept „un stat terorist” în timpul unei reuniuni de urgență a Adunării Generale a ONU, întrunită după ce orașele ucrainene au fost lovite de zeci de rachete lansate de armata rusă. „Rusia a dovedit încă o dată că este un stat terorist care trebuie descurajat prin toate mijloacele posibile”, a declarat ambasadorul Serhi Kisliția.

 Rusia a atacat ținte civile la Kiev și în alte orașe ucrainene
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:53 0:00

ONU a programat reuniunea din 10 octombrie pentru a discuta un proiect de rezoluție care condamnă recenta anexare de către Rusia a patru teritorii ucrainene, o încălcare a dreptului internațional. Însă sesiunea a fost dominată de condamnarea occidentală a deciziei Rusiei de a lansa peste 80 de rachete asupra orașelor ucrainene, ca represalii la ceea ce Moscova a numit acțiunile „teroriste” ale Kievului, inclusiv o explozie care a avariat podul Crimeei, rută-cheie către peninsula ucraineană, anexată abuziv de Rusia în 2014.

Ucraina nu și-a asumat creditul pentru explozia care a distrus podul. Atacurile din dimineața zilei de 10 octombrie asupra infrastructurii ucrainene și a zonelor rezidențiale urbane au lovit marile orașe din întreaga țară, inclusiv Kiev, provocând moartea a cel puțin 14 persoane și rănirea a 97, potrivit Ministerului ucrainean de Interne.

Sunt cele mai punitive atacuri lansate de forțele rusești în ultimele luni și au fost considerate o escaladare majoră a războiului lansat de Moscova în februarie. Înaintea reuniunii ONU, președintele american Joe Biden a declarat că atacurile au demonstrat „brutalitatea totală” a războiului împotriva Ucrainei, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a descris atacurile ca fiind o „escaladare inacceptabilă a războiului” din partea Rusiei.

Adunarea Generală a ONU, care este formată din 193 de membri, a decis, cu o largă majoritate, să organizeze un vot asupra unui proiect de rezoluție care să condamne „așa-numitele referendumuri ilegale” organizate de Rusia în zonele ocupate de Rusia din regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, precum și „tentativa de anexare ilegală” a teritoriilor de către Rusia.

Diplomații au declarat că votul asupra rezoluției va avea loc probabil pe 12 octombrie. În septembrie, Rusia a opus veto unei rezoluții similare în cadrul Consiliului de Securitate format din 15 membri.

Live Briefing | Război în Ucraina

Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.

Previous Next

XS
SM
MD
LG