De Sfântul Valentin, ucrainenii dau din umeri în fața avertismentelor că Rusia i-ar putea invada, constată, într-un reportaj realizat la Kiev, The Observer.
Asta, continuă același The Observer, în ciuda tonului grav al lui Joe Biden, care l-a avertizat pe Vladimir Putin că «ar plăti un preț greu» dacă atacă Ucraina.
Mai multe țări, inclusiv România, dar și Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Germania și-au îndemnat deja duminică, cetățenii să plece din Ucraina pe fondul avertismentelor din partea puterilor occidentale că o ofensivă militară a Rusiei este iminentă.
«Miroase a München»
Declarația zilei, ieri, a fost cea a ministrului britanice al apărării, Ben Wallace, care, într-un interviu cu The Sunday Times a făcut o comparație cu eroarea istorică a aliaților occidentali în fața lui Hitler în 1938.
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a spus astfel: „E posibil ca până la urmă el [Putin] să-și oprească tancurile și să mergem cu toții liniștiti acasă, dar peste asta plutește un miros de München din partea unora în Occident.” (“a whiff of Munich in the air from some in the West”)
Nu toată lumea a apreciat însă această “reductio ad Hitlerum”. Mark Galeotti, expert în afacerile rusești al Royal United Services Institute, a spus, vorbind cu Sky News, că remarcile ministrului britanic al apărării, care compară Rusia cu Germania nazistă, sunt total nepotrivite: „Pentru o țară care a pierdut atât de mult în al Doilea Război Mondial, cum e Rusia, este atins acolo un punct nevralgic”, a spus expertul britanic.
(Despre Mark Galeotti și cartea lui care explică relația dintre mafia rusească și KGB am mai vorbit când am propus să intrăm în capul lui Vladimir Putin, explicând atunci și ce înțelege Putin prin „razborka”.)
Deocamdată, miroase a Berlin
Deocamdată, miroase a Berlin, cum o adulmecă The Economist, în numărul său pe săptămâna aceasta, scriind despre vizita, astăzi și mâine, la Kiev și Moscova, a cancelarului german Olaf Scholz.
Dar tot The Economist remarcă aceea că după ce s-a lansat în manevre militare atât de vaste la granițele Ucrainei, Rusia poate acum doar cu mare greutate să strângă totul și să plece ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
De altfel, experții britanici sunt convinși că Rusia caută să “creeze circumstanțele” prin care trupele sale “s-ar justifica în fața unei pretinse agresiuni ucrainene sau occidentale” estimează The Sunday Telegraph.
Apoi, după întâlnirea cu Scholz, marți, Putin îl va primi în sfârșit pe un om care îl admiră: președintele Braziliei Jair Bolsonaro. La el acasă, Folha de S.Paulo a scris deja că «Bolsonaro se duce la război» și că «vizita lui la Putin trimite un semnal greșit restului lumii».
(Cf. despre toate acestea și blogul pe care îl țin la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Presimțirea războiului și reticențele ucrainene
După telefonul inutil al lui Biden, care a dorit să obțină ceva de la Putin printr-o conversație directă, fie și de la distanță (cei doi au vorbit o oră degeaba, cum aflăm prin multe comentarii), ieri președintele SUA a discutat și cu Volodimir Zelenski, sunându-l la Kiev.
Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadim Pristaiko, a explicat, pentru BBC, motivul nervozității Kievului și insistențele guvernului și ale lui Zelenski însuși cum că riscul unei invazii ar fi exagerat: explicația tonului moderat și liniștitor de la Kiev este aceea că atmosfera de incertitudine e foarte proastă pentru economie. «Banii pleacă din țară», a spus ambasadorul ucrainean la Londra, căile aeriene sunt blocate, iar diplomații pleacă de la noi de parcă Kievul ar fi un soi de Kabul.»
La rândul său, Zelenski a spus la Kiev: «Panica ajuta doar dușmanilor».
Pe acest fundal, The Guardian a discutat cu Evgheni Muratov, fostul parlamentar ucrainean despre care serviciile secrete britanice spun că ar fi desemnat în secret de Kremlin pentru a conduce guvernul fidel de la Kiev, după invadarea Ucrainei, și care se dovedește — aparent — a fi doar o figură ternă, fricoasă și neînsemnată.
Planul secret al Moscovei
Aici ajungem la ceea ce este presupus a fi planul secret al Moscovei, pe care îl explică în detaliu cititorilor atât La Repubblica, în Italia, cât și Le Monde, în Franța.
Asta, în vreme ce nu putem decât să constatăm eșecul diplomației: „Toți [liderii și diplomații occidentali] cred că, atunci când merg în Rusia, ei vorbesc cu oameni a căror minte poate fi schimbată prin argumente sau dezbateri. Ei cred că elitei ruse îi pasă de lucruri precum „reputația” ei. Nu, deloc, câtuși de puțin” scrie Anne Applebaum în The Atlantic, încărcând să explice de ce Occidentul eșuează în cazna și eforturile sale de a înțelege ce vrea Rusia lui Putin.
Aici se adaugă faptul că marele săptămânal german Der Spiegel se ocupă de nociva persoană a fostului cancelar social-democrat Gerhard Schröder, devenit director în Gazprom și Nord Stream 2. Der Spiegel cere publicului și guvernului să nu mai acorde atenție fostului cancelar care a devenit emisar al lui Putin.
Cât de popular este St. Valentin în lumea musulmană
În sfârșit, exact despre asta scrie Le Monde în ediția sa datată duminică 13 - luni 14 februarie, sub titlul: Cât de popular este St. Valentin în lumea arabă?
Le Monde prezintă mai întâi legenda Sfântului Valentin, așa cum e cunoscută și printre arabii creștini, dar prestigiosul cotidian face o regretabilă confuzie: aceea dintre Islam și «lumea arabă».
Aflăm din Le Monde că regimurile contemporane care pretind o formă de legitimitate religioasă islamică au tot impus restricții, fie în Malaezia, unde zeci de persoane au fost arestate deja în 2011, pe baza unei fatwa care interzicea Sfântul Valentin; la Indonezia, unde sărbătoarea a fost parțial interzisă în 2012; Republica Islamică Pakistan, unde Înalta Curte a impus o interdicție similară în 2017; Iran, unde simbolurile de Valentin sunt interzise în public, deși sunt tolerate în privat (cf. caricatura de mai sus), în casele bunilor musulmani șiiți.
Că este vorba de o sărbătoare artificială, consumeristă, se știe și nu-și face nimeni iluzii în legătură cu asta. Dar este surprinzător și descurajant că Le Monde menționează cele mai populate țări musulmane (Indonezia, Pakistanul, cărora le adaugă Malaezia și Iranul) sub titlul: «lumea arabă»!…În nici una din aceste țări nu trăiesc arabi! Le Monde confundă, pur și simplu, «arabi» și «musulmani».
Faimosul discurs al lui Barack Obama "A New Beginning”, ținut la Cairo în 2009 era un discurs adresat “lumii musulmane”, nu "lumii arabe", cum Obama nu înceta să repete în el: “address to the Muslim world: America is not your enemy."
"The Muslim world, așadar." Căci milioane de arabi, în Liban, Israel sau Egipt sunt creștini. Asemenea confuzii din partea unei mari publicații occidentale, cum e Le Monde, care fasonează opiniile cititorilor (în așteptarea unui război în Ucraina) sunt absolut inacceptabile.
Așa că: musulman și arab nu înseamnă câtuși de puțin același lucru.
