Linkuri accesibilitate

UE nu se poate decide: Kremlinul este un partener, o provocare sau o problemă?


Președintele Vladimir Putin la o conferință de presă la Bruxelles, în 2014

Rusia și jocul diplomatic european văzute de la Bruxelles.

Cît de opace sînt raporturile Uniunii Europene cu Rusia – scrie zilele acestea pe blogul său Rikard Jozwiak, corespondentul Europei Libere la Bruxelles – o demonstrează examinarea unui document pregătit de Serviciul de Acțiune Externă Europeană (EEAS) în 2016, parte a Strategiei globale a UE, în care se subliniază felul raportării blocului la diverse zone ale lumii.

Pasajul cel mai discutabil este cel referitor la Rusia, într-un moment în care se împlineau doi ani de la anexarea Crimeei și susținerea de către Moscova a separatiștilor din estul Ucrainei. Multă vreme, în formulările documentelor UE, Rusia fost definită drept „un partener strategic”. Așa doreau să fie denumită în continuare reprezentanții Ungariei, Italiei, Ciprului și Greciei. Pentru statele din zona Mării Baltice, un termen, însă, complet inacceptabil, iar formula avansată de reprezentanții lor o relua pe cea folosită cu cîteva luni înainte de președintele Consiliului, Donald Tusk: „o problemă strategică”. Pînă la urmă, termenul care a fost pus pe hîrtie, urmare a unui compromis mediat de clubul celor trei mari, Franța, Germania și Marea Britanie, a fost „o provocare strategică”.

Momentul nu numai că a divizat statele membre al UE în trei categorii aparte, care există pînă astăzi – notează Rikard Jozwiak -, dar a și reîntărit unul din marile avantaje ale Kremlinului atunci cînd în joc se află relațiile cu Uniunea Europeană: lipsa de unitate în interiorul clubului, care dă posibiltate Rusiei să semene sămînța discordiei ori de cîte ori o dorește.

Cum instituțiile europene depind în mod larg de capitalele statelor membre în privința politicii externe, privirile se îndreaptă de regulă spre Berlin, Paris și Londra, și felul în care interacționează ele cu Moscova.

Anglia are relațiile cele mai reci cu Rusia, urmare a unor incidente cum au fost atacurile împotriva lui Skripal și Pavel Litvinenko. În același timp, City-ul londonez rămîne un teren de joc financiar pentru oligarhii ruși și cercurile de afaceri britanice au reacționat negativ la dorința statului de a impune sancțiuni economice mai serioase împotriva Moscovei. Negocierile referitoare la Brexit au slăbit, altfel, poziția Londrei, iar sancțiunile împotriva celor patru persoane acuzate de executatea operațiunii de la Salisbury au venit abia după aproape zece luni de la incident. O întîrziere de reacție și incapacitate de decizie britanică, privită critic de o serie de diplomați.

Francezii și germanii sînt și mai pragmatici. Ca părți în negocierile în format Normandia pe tema conflictului din Ucraina răsăriteană, cuplul joacă un rol crucial la fiecare șase luni, atunci cînd se discută prelungirea sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Cuplul franco-german este chiar deosebit de mîndru că a reușit să convingă alte țări din categoria așa-zișilor „parteneri ai Rusiei” să accepte extinderea sancțiunilor acum pentru următorii aproape cinci ani. Dar atitudinea lor dură față de Rusia se oprește aici, scrie corespondentul Europei Libere la Bruxelles.

Bănuielile președintelui Emmanuel Macron că mișcarea de protest a vestelor galbene, care îi sapă președinția, ar fi fost alimentată de Kremlin, se intersectează cu dorința lui de a face Franța cel mai mare investitor străin în Rusia. Pe de altă parte, problemele cancelarei Angela Merkel cu președintele rus Vladimir Putin pe plan personal, sînt de pus în contrast cu efortul neîncetat al Berlinului de a asigura construcția gazoductului Nordstream 2 pe sub Marea Baltică, în ciuda opoziției imense din partea multor state membre ale Uniunii. Diplomații statelor nordice și baltice se întreabă, altfel, în privat, ce rol a jucat Germania în absolvirea Gazpromului de acuzațiile că ar fi abuzat de regulile pieții interne a UE, în timp ce giganții tehnologici din Statele Unite, Apple și Google, au fost condamnați la plata unor mari amenzi.

În umbra realpolitik – notează Rikard Jozwiak -, țările din grupul „provocării strategice”, continuă să se bată cu cele din grupul „partenerilor strategici” și cu facțiunea „problemelor strategice”. În ultimul grup, cele trei state baltice, împreună cu Danemarca, Polonia și Suedia, presează pentru sancțiuni mai severe și mai multă asistență UE unor țări ca Georgia și Ucraina. Dar, de cele mai multe ori, ele se lovesc de „partenerii strategici”. O dorință a Austriei, de a-l invita pe șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, la o reuniune neoficială a miniștrilor de extern la Viena care a fost anulată, încercările Italiei de a crea breșe în regimul sancțiunilor care au fost evitate prin îndulcirea atitudinii față de problemele bugetare ale Romei, sau introducerea unor formule de compromis în documentele Uniunii cu Kievul pentru a ocoli un veto ungar în chestiunea drepturilor minorităților din Ucraina, sînt toate parte a acestui joc. Iar jocul este de așteptat să continue în anii care vin, atunci cînd este vorba de relațiile cu Rusia și tratarea Kremlinului cu două concepte opuse, ca partener sau problemă.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG