Franța
Fermierii francezi au dat foc la fân pe șoseaua spre aeroportul din Toulouse și au parcat tractoare pe autostrăzi lângă Paris, cerând ajutoare guvernamentale sporite și oprirea importurilor agricole ieftine. „Orice s-ar întâmpla, suntem deciși să mergem până la capăt”, a spus unul din participanții la un protest lângă Paris, citat de Reuters. Premierul Gabriel Attal avea planificată o nouă întâlnire cu fermierii, marți.
Belgia
Agricultorii din Belgia, inspirați de acțiunile și revendicările comune ale colegilor francezi, au anunțat că de marți blochează portul de containere Zeebrugge, al doilea ca mărime din țară, pentru cel puțin 36 de ore. Luni, fermierii belgieni blocaseră autostrăzi în sudul țării, parcând tractoare lângă Parlamentul European, la Bruxelles. „E important să-i ascultăm”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo, care urma să discute cu liderii protestatarilor marți.
Italia
„Demonstrăm din aceleași motive ca fermierii din Franța, Germania, Polonia și România”, a declarat un participant la un protest ținut marți de câteva zeci de agricultori italieni, cu tractoare, la Milano. AFP notează că protestele fermierilor italieni, mai mici ca amploare decât în alte țări, sunt numeroase, „răsărind” peste noapte din Sicilia până în Alpi. Protestatarii italieni spun că doresc o întâlnire cu prim-ministra Giorgia Meloni.
Grecia
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a promis marți că va grăbi acordarea unor ajutoare pentru fermieri, în ceea ce AFP numește „o încercare de a preveni extinderea protestelor fermierilor din UE” în țara sa. Mitsotaki a spus la Skai Radio că va da dispoziții „urgente” ministrului agriculturii să mărească plățile, începând cu cele pentru fermierii afectați de inundațiile de anul trecut, din centrul țării. Fermierii greci plănuiesc un mare protest la 1 februarie, când se deschide Târgul Agricol de la Salonic. Ei cer impozite mai mici, electricitate mai ieftină și controale mai stricte la importurile agricole.
Concesie europeană & „Non” francez la Mercosur
Comisia Europeană ar urma să propună joi o nouă derogare de la directiva care impune beneficiarilor de subvenții agricole să lase unele terenuri nelucrate, pentru refacerea ecosistemelor, a anunțat marți un purtător de cuvânt al UE. Această reglementare este una din cele mai detestate de protestatarii din agricultură, alături de alte elemente ale politicii verzi a UE. Pe de altă parte, președintele francez Emmanuel Macron a informat marți Comisia Europeană că este imposibil să se încheie un acord comercial cu țările latino-americane din Mercosur – un proiect denunțat de fermierii francezi pentru că ar încuraja importurile alimentare ieftine.