Linkuri accesibilitate

UE vrea o coordonare a măsurilor antiepidemice


Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Joi are loc un summit online al Uniunii Europene, la care se va discuta despre evoluția pandemiei de coronavirus dar mai ales despre coordonarea măsurilor sanitare astfel încât să se evite o nouă limitare a libertății de circulație în Europa.

Miercuri, președintele Consiliului European, Charles Michel a pledat pentru „o uniunea a testelor și vaccinelor” în UE. Michel atrage atenția că ar trebui ca toate statele UE să omologheze și să facă accesibile aceleași teste rapide pentru Covid-19, ceea ce ar ușura întregul proces. Tot Michel pledează pentru stabilirea unei perioade unice, în toată Uniunea, de carantină și auto-izolare. În același apel, publicat de Charles Michel în „newsletter”-ul personal, președintele Consiliului European îndeamnă țările europene să colaboreze și la producerea și distribuirea unui viitor vaccin anti-Covid.

Tot miercuri, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a cerut statelor membre în Uniunea Europeană să distribuie mai eficient datele legate de Covid-19, și să se asigure că diversele aplicații de urmărire sunt compatibile la nivelul Uniunii.

„Nu este momentul să ne relaxăm”, a adăugat von der Leyen – de profesie medic - cerându-le cetățenilor Uniunii Europene să reziste uzurii generate de măsurile luate pentru a opri creșterea numărului de infectări.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG