Linkuri accesibilitate

UEFA a aprobat tricoul naționalei ucrainene pe care apare harta Ucrainei, cu tot cu Crimeea


UEFA a spus, luni, că a aprobat noul tricou al naționalei ucrainene de fotbal pe care apar un slogan patriotic și conturul granițelor Ucrainei, care cuprinde și Crimeea anexată de Rusia în 2014. Noul design a fost prezentat cu o zi mai devreme de președintele Federației de Fotbal a Ucrainei, Andrii Pavelko, și a provocat reacții de furie în Rusia, unde un deputat a spus că reprezintă o „provocare politică”. Naționala Ucrainei va purta uniforma la campionatul 2020 care a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19 și va avea loc anul acesta, între 11 iunie și 11 iulie, în 11 orașe, inclusiv în orașul rus St. Petersburg. Fotbaliștii ucraineni vor avea pe tricouri sloganul „Glorie Ucrainei! Glorie Eroilor!”, omagiind memoria ucrainenilor căzuți în războiul cu separatiștii sprijiniți de Rusia din estul țării. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe rus, Maria Zaharova, a ironizat designul tricourilor ucrainene, spunând că naționala Ucrainei a atașat întreaga țară Crimeii rusești. În războiul din estul Ucrainei, care durează de peste șapte ani, au fost uciși peste 13 mii de oameni.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG