Că poezia lui Eminescu nu este doar o piesă de muzeu, ci un cronotop perpetuu al literelor române, altfel spus un spațiu de întâlnire al poeților de toate vârstele și direcțiile, asta a vrut să însemne Lectura 1 : 1 de poezie română, de la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din București, duminică, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale (aceeași, și de-o parte, și de alta a Prutului).
Totul, conform principiului anunțat de organizatori: “Un poet consacrat va intra în dialog cu un tânăr debutant sau aflat la început de drum”, ca pentru a pune în valoare “afinități și diferențe, preferințe și opinii literare diferite, școli de gândire, autori preferați comuni care i-au influențat, precum și experiențe și intuiții, legături covalente și legături polare”. (Și apropo de “polarități”, remarc că între nonagenara Nora Iuga (n. 4 ianuarie 1931) și post-douămiista Iraida Darmancev (n. 2002) sunt peste 70 de ani, ceea ce în literatură, și în special în poezie, se traduce prin schimbarea mai multor paradigme.)
Cei zece poeți chemați să recite sunt, în ordinea intrării în scenă (ierte-mi-se că dau anul nașterii doar în cazul autorilor consacrați – spre bucuria celor tineri, aș vrea să cred): Nora Iuga (n. 1931) și Ana Paraschivescu, Romulus Bucur (n. 1956) și Ioana Zenaida Rotariu, Emilian Galaicu-Păun (n. 1964) și Iraida Darmancev, Radu Vancu (n. 1978) și Toni Chira, Teodor Dună (n. 1981) și Ion Agaci – lectură moderată de tânărul poet & eseist Vasile Gribincea, muzeograf la MNLR & doctorand la Universitatea de Stat din București. Patru din cei cinci “seniori” – mai puțin Romulus Bucur – au apărut cu antologii de autor în Cartier de colecție, doi dintre aceștia (Radu Vancu & subsemnatul) antologând la rândul lor alți poeți de raftul întâi (Alexandru Mușina, Ilarie Voronca, Emil Brumaru, Eugen Cioclea), tot după principiul afinităților elective – și cu asta Cercul Poeților Dispăruți (mă refer la cei patru pomeniți în paranteza anterioară) s-a lărgit. În fine, ca să nu mai lungesc vorba, cuvânt au poeții:
Faptul că sărbătorirea lui Eminescu și-a schimbat, anul acesta, centrul de greutate – de la tradiționala ceremonie de decernare a Premiului Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia din 15 ianuarie, Botoșani, mutată pentru data de 15 iunie, mi se pare o veste pe jumătate bună (prea s-au amestecat valorile, în ultimii ani, alături de câteva nume mari ale poeziei românești fiind premiați – & nominalizați – unii președinți de filiale județene ale USR, ceea ce s-a lăsat cu mai multe scandaluri), pe jumătate tristă (ce fel de continuitate a tradiției mai e și asta, de vreme ce poate fi ruptă oricând?!); accentul pus pe poezia contemporană – să nu uit, la începutul Lecturii 1 : 1 a existat și un recital din poetul nostru național – în expresia ei vie, de-o fermecătoare diversitate, pare să fie răspunsul la zi apropo de postumitatea clasicilor.
P.S. Acum un deceniu și mai bine, la festivalul Zile și Nopți de Literatură, încercam să facem, un grup de prieteni poeți, topul celor mai faine versuri din poezia românească din toate timpurile – de la Dosoftei („Acolo șezum și plânsem” sau „Peste luciu de genune/ Trec corăbii cu minune”) la Ioan Es. Pop („Acolo viața se bea și moartea se uită”), ca să dau două repere –, pentru a conchide, aproape unanim, că niciunul nu se ridică la altitudinea lui „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată” din Odă (în metru antic) a lui Eminescu. Cheia de boltă a Canonului poetic românesc.
