Linkuri accesibilitate

Un atac sinucigaș în zona șiită din Kabul a ucis 19 persoane


Explozie la Centrul educațional Kaj din Kabul
Explozie la Centrul educațional Kaj din Kabul

Un atentat sinucigaș cu bombă a lovit pe 30 septembrie un centru educațional dintr-un cartier șiit din capitala Afganistanului, ucigând 19 persoane și rănind 27, a declarat un purtător de cuvânt al șefului poliției talibanilor din Kabul.

Explozia, care a avut loc într-un centru educațional situat cartierul Dashti Barchi, populat de Hazara, o minoritate etnică majoritar șiită, a avut loc la orele dimineții, a declarat purtătorul de cuvânt Khalid Zadran. Explozia a avut loc într-o sală de clasă plină de elevi, a precizat Zadran.

Martorii au declarat pentru RFE/RL că atacatorul s-a apropiat de paznicul centrului educațional înainte de a se arunca în aer în clasă. Se pare că erau prezenți circa 150 de elevi.

Acest atentat cu bombă este cel mai recent dintr-o serie continuă de violențe de când talibanii au preluat puterea anul trecut, în august. Nimeni nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

Gruparea Statul Islamic a vizat în trecut comunitatea Hazara, inclusiv în cartierul Dashti Barchi. „Echipele noastre de anchetă s-au deplasat la locul exploziei pentru a afla mai multe detalii", a declarat Abdul Nafi Takor, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne numit de talibani.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG