Linkuri accesibilitate

Un avion de marfă al unui transportator ucrainean s-a prăbușit în Grecia


Resturile avionului ucrainean Antonov prăbușit lângă Kavala, 17 iulie 2022

Un avion Antonov operat de o companie aeriană ucraineană s-a prăbușit pe 16 iulie în apropierea orașului Kavala din nordul Greciei, au anunțat autoritățile.

Locuitorii din zonă spun că au văzut o minge de foc și au auzit explozii timp de două ore după prăbușirea aeronavei. Toți cei opt membri ai echipajului de la bordul Antonov An-12 au murit, a anunțat postul public de televiziune grec ERT la 17 iulie. Primarul din Pangeo, Filippos Anastasiadis, a declarat că avionul a transportat „materiale periculoase”, probabil muniție. Presa de stat relatează că în aer a plutit un fum otrăvitor de la cele 12 tone de „material toxic” aflate la bord.

Presa informează că avionul se deplasa dinspre Serbia spre Iordania și ceruse autorizație pentru a efectua o aterizare de urgență pe aeroportul Kavala din apropiere, dar nu a reușit să ajungă acolo. Avionul An-12, o aeronavă de fabricație sovietică, era operat de compania de transport de marfă Meridian, potrivit radiodifuzorului de stat ERT.

Ministrul sârb al Apărării, Nebojsa Stefanovic, a confirmat că proprietarul avionului este o companie ucraineană și că armele au fost trimise de producătorul privat sârb de arme Valir. El a declarat că avionul transporta proiectile iluminante de mortieră și mine, adăugând că transportul de arme a fost convenit cu Ministerul Apărării din Bangladesh „în conformitate cu normele internaționale".

Ca măsură de precauție din cauza emisiilor toxice, autoritățile le-au spus locuitorilor din cele două localități cele mai apropiate de locul accidentului să țină ferestrele închise noaptea, să nu iasă din case și să poarte măști.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG