Linkuri accesibilitate

Un bărbat din Bosnia și Herțegovina a fost condamnat la închisoare pentru colaborare cu gruparea Statul Islamic


Ibro Cufurovic (dreapta)
Ibro Cufurovic (dreapta)

O instanța din Bosnia-Herțegovina a condamnat un bărbat de 24 de ani la patru ani de închisoare pentru organizarea unui grup terorist și luptă alături de militanții Statului Islamic (IS) din Siria, au declarat oficialii instanțelor vineri, 27 decembrie. Cazul lui Ibro Cufurovic marchează prima condamnare a unui cetățean bosniac expulzat din Siria cu ajutor american.

Cufurovic, care a folosit numele Abu Kasim Albosni pe parcursul celor cinci ani în Siria, a fost ținut de aproximativ doi ani de o miliție kurdă din Siria înainte de repatrierea sa din aprilie. El s-a pledat vinovat de acuzațiile de terorism.

Procurorii au spus că Cufurovic, care este din nord-vestul Bosniei, a părăsit țara în 2014, călătorind mai întâi în Turcia și apoi trecând în Siria cu scopul de a adera la IS. Cufurovic a spus instanței că a luptat în Siria în 2014 și 2015, dar că a fost capturat în 2016 în timp ce încerca să evadeze în Turcia împreună cu familia sa.

Sute de cetățeni bosniaci se crede că au plecat să lupte pentru IS în Siria și Irak. Un grup de 25 de foști luptători IS, femei și copii, unii dintre ei orfani, s-au întors în Bosnia săptămâna trecută. Autoritățile au spus în trecut că 260 de cetățeni bosniaci, inclusiv multe femei și copii, se mai află în tabere improvizate din Siria.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG