Linkuri accesibilitate

Un creuzet al modernității


Germania weimariană rămâne, chiar și în secolul XXI, principalul creuzet al modernității noastre. Mai mult decât Franța sau Uniunea Sovietică a anilor 1920, ghinionista Republică de la Weimar se simte cumva mai aproape. Dinamică și instabilă, prolifică și distructivă în feluri surprinzător de contemporane, perioada despre care vorbim aici (cu tot cu inovațiile și crizele sale) rezonează de o manieră extrem de familiară și în pofida diferențelor evidente.

De-a lungul scurtei sale existențe, deopotrivă fragil și democratic, acest regim a clacat în fața enormității sarcinilor sociale ce i-au revenit și a pierdut treptat teren în favoarea unei coaliții de rău augur croită pe valori naționaliste și militariste. Atunci, la fel ca acum, bogații s-au îmbogățit și mai tare, iar săracii nu. Competiția capitalistă a dus la o masivă raționalizare a economiei germane, în vreme ce efectele ei pozitive la nivel macro au fost subminate de inflație și șomaj industrial.

Din punct de vedere social, Weimarul a asistat la o serie întreagă de transformări care încă își mai făceau simțită prezența în avansatele societăți industriale la finalul veacului trecut. Au fost create numeroase slujbe birocratice și funcționărești, punându-se astfel bazele unei noi și postindustriale economii bazată pe servicii și concentrată în orașe. Rezultatul a fost că tendințele spre urbanizare s-au accelerat, dar au fost însoțite și chiar alterate de ascensiunea unei spectaculoase culturi de masă aflată sub controlul elitelor media corporatiste.

Revoluția publică a moravurilor sexuale și îndrăznețele experimente artistice pentru care este atât de cunoscut Weimarul au iscat, pe de altă parte, și un recul de tip conservator, care a anihilat în cele din urmă constituția și etosul republicii, legislația progresistă și realizările artistice.

În schimb, avatarurile cinemaului de la Weimar au devenit parte din canonul impus (și, trebuie spus, primit cu entuziasm) succesivelor generații de studenți ai filmului. De ce anume continuă să ne fascineze filmele din această perioadă este o întrebare la care merită să reflectăm. Cert este că ideile simpliste îmbrăcate extravagant, formulele dinamice, paranoia hiperbolică și excesele vizuale ale unor astfel de filme rămân irezistibile (cel puțin) audiențelor tinere. Obișnuite în cultura populară a zilelor noastre, acestea recunosc în extrem de aprovizionatul panteon al „monștrilor” weimarieni—Golem, Nosferatu, Dr. Caligari sau Dr. Mabuse, printre alții—strămoșii distanți ai propriilor favoriți contemporani. Cesare Somnambulul este, până la urmă, străbunicul lui Freddy Krueger din Coșmarul de pe Elm Street...

Ceea ce ne arată popularitatea cinemaului weimarian printre devotații culturii de masă de atunci și de-acum este tocmai dimensiunea motivațiilor acestor producători: toți și-au dorit să construiască o nouă și „mai populară” cultură, care să se opună normelor cultivate de clasele de mijloc educate (Bildungsbürgertum).

În Germania perioadei Weimar, la fel ca în Statele Unite, o asemenea sfidare a canoanelor culturale a fost concomitent eliberatoare și regresivă. Tiparele tematice care au explodat sub forma unor genuri de sine stătătoare—spionaj, SF, groază—au fost create tocmai pentru a cuprinde noile senzații și situații „moderne”.

Spațiile marilor orașe și minunile tehnologiei moderne (automobile, radio, televiziune), precum și fermentul social contemporan, au fost rapid și puternic tematizate. Simultan însă, companiile de producție aflate veșnic în expansiune, ceea ce Theodor Adorno avea să numească mai târziu Kulturindustrie, au pus bazele divertismentului industrial care a dominat cultura de masă de atunci încolo.

În cele mai bune momente ale sale, industria de film de la Weimar—vorbim aici mai ales despre compania-gigant UFA—a produs surprinzător de des o cinematografie de autor cu aspirații la statutul de „artă înaltă”. În pofida unor inevitabile dificultăți, numele faimoase—Fritz Lang, G. W. Pabst, F. W. Murnau—au putut să-și producă originalele filme de artă de-a lungul întregii perioade și înainte ca Hollywood-ul sau ascensiunea la putere a naziștilor să-i încurajeze să părăsească țara...

Vezi comentarii (1)

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG