Linkuri accesibilitate

Un extremism cuprinzător și de viitor (II)


Rădăcinile britanice ale blocajului prilejuit de Brexit sînt cum nu se poate mai simplu de dibuit. Marea Britanie e acea parte insulară a Europei care a fost tot timpul excepția, a dezvoltat instituții separate, de la sistemul de proprietate la sistemul electoral, și are o tradiție fără egal în materie de autonomie. Aceste date au garantat poziția critică a Marii Britanii față de sistemele dezvoltate în partea continentală a Europei și, înainte de orice, față de transformarea acestui spațiu într-o entitate tot mai asemănătoare cu un stat unic, după direcția imprimată progresiv de UE.

De aici încolo, însă, lucrurile nu mai țin de datele interne britanice. Refuzul elitelor politice, culturale, administrative și universitare britanice de a recunoaște o decizie luată prin vot popular e rezultatul unui conflict de clasă. Mai important, un conflict de clasă vizibil la nivel global. În Marea Britanie dar și în Europa continentală, în America de Nord și în alte zone de civilizație occidentală, societățile s-au rupt de-a lungul aceleiași linii.

Clasa conducătoare a renunțat complet la respectul față de clasa de jos. Elitele fac cu greu sau nu mai fac deloc față sistemului democratic în care politica stă pe principiul suveranității populare, adică pe capacitatea sistemului politic de a respecta mandatul dat de cei ce decid prin vot cine și cum conduce. Elitele au dezvoltat propria sferă de interese și valori și au remarcat, probabil la începutul anilor ’90, că nu mai au nevoie de cei cărora trebuie să le ceară votul. O noua realitate economică și tehnologică a făcut posibilă lărgirea piețelor și dezlipirea de condiționările locale.

O țară ca Marea Britanie, de pildă, poate folosi forța de muncă ieftină a Indiei, eliberîndu-se, astfel, de obligații politice față de fosta clasă muncitoare locală. În același timp, filozofia progresistă a drepturilor și compasiunii a făcut posibil importul în masă al unor populații de înlocuire, în majoritate migranți din lumea a treia, care sînt fidelizați și transformați în electorat fidel elitelor. Cert e că puterea și prosperitatea elitelor depind tot mai puțin măsură de consimțămîntul și munca claselor de jos.

Impresia după care elitele britanice au considerat decizia de ieșire din UE drept furt al unui avantaj ce le aparține e corectă. Un Brexit real care scoate Marea Britanie din UE, nu ia nimic de la alegători dar lasă elitele fără sistemul de relații, profit și autoritate care le asigura nenumărate avantaje. Elitele britanice consideră, deci, că a bloca Brexitul e un act obligatoriu care le conservă puterea pusă sub risc.

Urmarea e ceva ce se numește, în psihologie, disonanță colectivă: situația în care o persoană sau un grup susține și dezvoltă idei multiple, diferite și contradictorii. În această formulă de gîndire, elitele pot susține că fac politică democratică și, în același timp, pot nega bazele ultime ale democrației. Insistența cu care elitele și discursul principal al mediilor de informare repetă un discurs fals în timp ce realitatea trimite în direcție contrară e un simptom generalizat în lumea occidentală.

Această configurație care transformă iluzia în realitate și invers e de găsit și în discursul britanic în care politicienii susțin că lucrează la Brexit, în timp ce îl sabotează și în discursul elitar american care susține că Președintele Trump nu e legitim sau e un agent străin, în timp ce rezultatul votului și al anchetelor oficiale spun că lucrurile stau pe dos. În aceeași situație se află și Uniunea Europeană care a dezvoltat, chiar, o obișnuință din a nega sau răsturna rezultatul votului popular.

Așa cum au arătat-o în ultimii 20 de ani cazurile Franței, Irlandei, Olandei și Marii Britanii, UE respectă rezultatul referendumurilor pe care le cîștigă și cere sau obține repetarea referendumurilor pe care le pierde. Sursa acestei despărțiri de realitate e, peste tot, una și aceeași: desprinderea de ceea ce era, odinioară, masa electorală a unei națiuni și certitudinea că elita deține un mecanismul care permite viața dincolo de realitatea internă. Într-adevăr, lucrurile stau chiar așa. Sistemul de comunicații, comerț și valori extins la nivel global permite viața autonomă a grupurilor elitare. Problema e că majorități sociale largi au rămas pe dinafară și continuă să trăiască în statele conduse de elitele ce și-au mutat intersele și sfera de lucru în sfera globală. În această situație, conflictul e total.

Democrația continuă să oblige elitele să ceară votul societăților pe care le-au părăsit, dar interesle de grup le îndeamnă să nesocotească dorințele celor ce au, în continuare, dreptul să le manifeste legal. Democrația devine, în acest fel, o povară pentru grupurile de la vîrf și un rezervor de resentimente pentru grupurile de jos. Brexit și situațiile similare din alte state occidentale sînt doar începutul unei ciocniri care va continua pentru mult timp, în forme astăzi imprevizibile. Marea clarificare e departe, dar curtează, deja, comportamente radicale. În primul rînd, extremismul. Sus, unde elitele au decis să dejoace regulile sistemului democratic. Și jos, unde oamenii de rînd sînt tot mai tentați de reacții radicale la urna de vot și în stradă.

Aproape inevitabil, conflictul se va solda cu mutații grave,. Elitele încearcă să sucească gîtul expresiei populare și, în consecință, sporesc măsurile restrictive în opinia publică, pe net și chiar în sfera privată. În același timp, mișcări politice radicale anti-sistem cîștigă simpatie și țintesc eliminarea uzanțelor democratice automate.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG