Linkuri accesibilitate

Un grup de ambasadori acreditați în Georgia, îngrijorați de interceptările în masă a diplomaților străini


Imagine generică

Un grup de ambasadori acreditați în Georgia și-a exprimat „îngrijorarea gravă” cu privire la interceptările de convorbiri operate de către serviciile de securitate din această țară. Luna trecută, Georgia a fost confruntată cu un mare scandal politic când mii de presupuse dosare ale serviciilor de securitate, care par să documenteze supravegherea pe scară largă a jurnaliștilor, duhovnicilor, diplomaților și intelectualilor au apărut în spațiul public.

Într-o declarație comună publicată ieri după o întâlnire cu vicepremierul și ministrul de externe David Zalkaliani, diplomații au declarat că presupusa interceptare constituie o „încălcare gravă” a Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.

La întâlnire a participat un grup reprezentativ de ambasadori din Vatican, Statele Unite, Uniunea Europeana și Japonia. Deși autenticitatea înregistrărilor nu a fost confirmată oficial, ele par să arate că Serviciului de Securitate i-a interceptat comunicațiile ambasadorului Uniunii Europene la Tbilsi, unor diplomați americani, ambasadorul Israelului și diplomaților de la alte misiuni din Tbilisi. Multe dintre înregistrări s-au concentrat asupra Bisericii Ortodoxe Georgiene și comunicațiilor înaltului cler.

Ca răspuns la scandal, parchetul a lansat o ancheta cu privire la posibile interceptările ajunse în spațiul public. Într-o declarație de după întâlnire, Ministerul de Externe al Georgiei a declarat că a reafirmat interesul guvernului de a descoperi adevărul.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG