Linkuri accesibilitate

Un nou parfum franțuzesc: Ancien Regime


Președintele Emmanuel Macron are, încă, motive să creadă că alegerile din aprilie 2022 îi vor aduce un nou mandat. În același timp, Franța are motive la fel de multe și de serioase să presimtă că va asista, curînd, poate chiar în timpul unui nou mandat Macron, la reeditarea constanti politico-istorice franțuzești: căderea de regim. Ca orice punct de turnură în istoria unei națiuni, procesul ce pune actualul sistem în poziția de ”Ancien Regime” și îi pregătește ruina a început demult. Acum aproape 40 de ani, apariția dreptei radicale franceze sub direcția familiei Le Pen și a drapelului Frontului Național anunța că sistemul se apropie de punctul de criză. Astăzi, cu 6 luni înaintea prezidențialelor din 2022, criza e vizibilă pentru toți, deși sau tocmai pentru că partidul condus de Marine Le Pen e în declin.

Explicația are un nume care confiscă atenția, pasiunile și analizele în Franța: ”Efectul Z”. În spatele acestei semnături rocmabolești se află o persoană, după tipicul francez, flamboiantă, articulată și contestatară: Eric Zemmour, un jurnalist și scriitor francez de descendență nord-african-evreiască, figură mass media extraordinară, niciodată legat de vreo școală de elită a învățămîntului francez, niciodată membru al unui partid, niciodată deținător al unei funcții publice și întotdeauna stăpîn absolut incendiul propriilor opinii.

Zemmour nu a anunțat, deocamdată dacă va candida dar e, practic, într-o campanie electorală frenetică, susținută de nenumărate apariții radio-tv și de promovarea cărților editate în tiraje exorbitante și cumpărate de milioane de frnacezi. Sondajele ultimelor cîteva luni spun că Zemmour și-a triplat susținerea (17%), a devenit cel mai bine plasat contracandidat al lui Macron și are șanse certe de a intra în turul al doilea al prezidențialelor. Simultan, tendința de eordare a votului pro-Macron continuă. Președintele e situat la 23%. Fostul Front Național condus de Marine Le Pen sub o titulatură nouă (Mișcarea Națională) a pierdut aproape jumătate din procente. Sondajele spun că voturile plecarte de la Le Pen sînt exact voturile absorbite de Zemmour.

Aparatul elecotral francez nu și-a pierdut funcțiile și va juca, neîndoios, mai departe, rolul de barieră în calea asalturilor solitare ale personajelor carismnatice. Tot ce ține de proceduri și atmosfera care împachetează alegerile poate, încă, bloca ascensiunea lui Zemmour. În fond, complexul electoral care ține în șah atît alegătorii cît și candidații disruptivi a fost numit cu destul temei ”capcana electorală” franceză. Pus la punct la mijlocul anilor ’80 de Președintele Francois Mitterand pentru a-l proteja pe Preedintele Francois Mitterand, sistemul combină prevederile legii (două tururi, dacă primul tur nu dă un cîștigător majoritar) cu o vastă componentă media și morală. La vremea lui, Mitterand a știut să facă loc și să încurajeze excesele dreptei radicale, creînd, astfel imaginea unui pericol major care reclamă intervenția civică a tuturor iubitorilor libertății. De regulă, înaintea turului doi, media și apelurile publice generale au știut să mobilizeze alegătorii, chemați să ferească democrația franceză de amenințarea extremistă. Acest mecanism a funcționat fără greș și puterea a rămas, de fiecare dată, în mîna unui Președinte agreat de sistem.

Procedura s-ar putea repeta în cazul unui duel Macron-Zemmour. Dar termenii jocului s-au schimbat. Franța nu mai e societatea de acum 20, 10 sau chiar 5 ani. Schimbările interne au atins rapid nivelul traumei. Acum un an, la alegerile locale, absenteismul a urcat pînă la 66% - cel mai ridicat nivel vreodată înregistrat în Franța. Semnalul trimis de alegători a confirmat ruptură profundă între publicul larg și lumea politică. Ultimii aproape 5 ani sub conducerea lui Macron n-au schimbat nimic. Dimpotrivă, spre deosebire de economie și încrederea în viitor, ruptura e singura realitate franceză în creștere. Giletes Jaunes - o mișcare de protest încăpățînat, dominată de clasa comună a micilor orașe sărăcite – a fixat diagnosticul și a mobilizat depresia.

Tema imigrației, a declinului economic și mai ales iritarea în fața elitelor politice indiferent-arogante, au devenit marea doleanță populară franceză și continuă să aștepte o rezolvare sau măcar un discurs politic onest. Zemmour a captat perfect tot ce e în continuare refuzat, amînat sau insuficient abordat de sistemul elitar francez. Consecința: acesniunea formidabilă a unui personaj apărut de nicăieri dar propulsat de o capacitate de comunicare ieșită din comun. Zemmour e în egală măsură produsul propriului discurs și al paraliziei trufașe a figurilor de la vîrful sistemului.

Tot ce dă succesul lui Eric Zemmour e vizibil și ușor de descris. Decăderea urbană gravă a marilor centre naționale franceze, începînd cu Parisul, numărul scăpat de sub control și lipsa de integrare a imigranților, ruina industrială și subordonarea decizională față de UE dau punctele de bază ale iritării sociale franceze. În plus, spre deosebire de marea majoritate a politicienilor francezi care cultivă o retorică alambicată și distantă, Zemmour scrie și vorbește în propoziții scurte și clare, mereu însoțite de date și nume pline de miez - totul pe înțelesul unui public larg, fie el educat, fie mai puțin educat. Zemmour e un polemist clar, energic și aplicat. Un Trump francez - s-a spus - și Zemmour bruschează, într-adevăr, cu o nonșalanță energică orice tabu . Însă același Zemmour e un om cu o cultură solidă și își scrie singur cărțile. În țara care are, în continuare, cultul culturii, Zemmour e un personaj perfect adecvat și gustat. Aproape fiecare din intervențiile lui provocă scandal, pentru că aproape fiecare din intervențiile lui conține observații ofensive, uneori brutale, care contrastează evident cu lipsa de fermitate și curaj a declarațiilor venite din zona oficială. Zemmour nu se ferește de teme delicate și nu se teme de consecințe. Aflat la al 12-lea proces de presă, Zemmour a cîștigat 10 dar scorul e mai puțin importat. Ce e important cu adevărat e că Zemmour dovedește cu fiecare ocazie un apetit formidabil pentru cuvintele și problemele de care toată lumea oficială fuge.

Destule din pozițiile lui Zemmour sînt riscante sau de-a dreptul greșite. Și ideea obligației legale de a boteza copiii numai cu nume franțuzești și pledoaria în favoarea regimului de la Vichy sînt cel puțin pe muchie de cuțit. Cu toate astea, Zemmour cîștigă tocmai pentru că temele pe care el le atacă frontal au fost deseori ocolite, deși unele din ele au măcar o doză de adevăr, mai ales adevăr neconvenabil. Scandalurile astfel provocate duc la noi și noi prezențe media. Cu alte cuvinte, Zemmour cunoaște perfect fiziologia media și urcă susținut nu numai de setea populară de dezbatere dar și de nevoia de cotă a instituțiilor mass media.

Mai întîi reporter la Le Figaro, apoi deținător de editorial și, după 2006, titular de emisiuni televizate, Zemmour a forat pînă la capăt în zone media alternative. Prea explicit și direct pentru canalele clasice franceze, Zemmour a intrat în circuitul postului tv CNews și i-a ridicat imediat audiența pînă la a doua poziție în clasamentul național. În toată ploaia de apariții tv și discursuri publice, Zemmour satisface sistematic un public enorm și acoperă un gol frustrant, creeat de tratamentul oficial standard. În fond, Zemmour face procesul live al liberalismului franco-european. Acuzația de fond e mereu și tot mai apăsat slăbirea și demontarea cadrului național. Asta înseamnă deschiderea masivă în fața fluxului de imigrație, de-industrailizarea și relocarea în sistem globalist, compromiterea familiei și a valorilor clasice în educație. Toate - în analiza lui Zemmour - înlesnite sau impuse sub presiunea Uniunii Europene, ca pincipal adversar al suveranităii naționale.

După decenii de dezbatere stearpă și, mai ales, după experiența referendumului din 2004, cînd alegătorii au respins Constituția UE dar au fost ignorați, discursurile lui Zemmour găsesc un teren exploziv și fertil. Atît de fertil încît, pentru prima oară în istoria politică postbelică, Zemmour pare capabil să realizeze mitica ”Union de Droites” - ”Unificarea Dreptelor”. Adică, ralierea tuturor alegătorilor de dreapta divizați, pînă acum, de afilieri de partid diverse. Zemmour a recoltat aproape jumătate din alegătorii care votau Le Pen dar cel mai mare număt de voturi reorientate spre Zemmour vine de la foștii alegători de centru dreapta, pînă acum afiliați partidelor centriste clasice în sistemul francez.(Mai mult, presiunea Efectului Z a împins, măcar declarativ, mai toți liderii politici francezi spre poziții brusc naționaliste sau suveraniste. Emmanuel Macron însuși e tot mai frecvent cenzorul exceselor islamice în Franța). Această noutate e esențială. Ea ar putea da plusul necesar în turul doi al prezidențialelor și ar putea dejuca, astfel, celebra ”capcană electorală” franceză.

Dar e Zemmour decis să candideze? Nu este exclus. În același timp, Zemmour poate juca o cu totul altă carte. El ar putea lăsa alegerile din 2022 ”să treacă”. O victorie a lui Macron ar putea duce la agravarea crizei liberalismului franco-european și ar elimina-o cert pe Marine Le Pen din viața politică de vîrf. Ceea ce ar deschide drumul pentru Marion Marechal Le Pen, nepoata lui Marine, noua promisiune a dreptei și favorita declarată a lui Zemmour.

Devine astfel ceva mai clar că intervalul care se deschide cu alegerile din 2022 va continua cu alegerile din 2027 și va creea foarte probabil terenul unei crize politice enorme pentru elita politică franceză. Mirosul de Ancien Regime începe să se simtă, deși, deocamdată, puțină lume crede în succesul viitorului parfum franțuzesc.

Vezi comentarii

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG