Linkuri accesibilitate

Un nou protest ACUM împotriva demolării cafenelei „Guguță” (VIDEO)


Protestul „Stop mafia imobiliară”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:32 0:00

Protestul „Stop mafia imobiliară”

După unii, beneficiarele proiectului ar fi firme asociate liderului PD, Vlad Plahotniuc

Mișcarea de rezistență națională ACUM, din care fac parte opoziția extra-parlamentară și PLDM, a organizat marţi un nou protest în faţa Primăriei Chişinău împotriva demolării cafenelei Guguță din apropierea Parlamentului, unde urmează a fi construită o clădire multifuncțională. După unii, beneficiarele proiectului ar fi firme asociate liderului PD, Vlad Plahotniuc.

Un nou protest ACUM împotriva demolării cafenelei „Guguță”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00
Link direct

Grupul de cetățeni care a participat la protestul din faţa primăriei a cerut Consiliului Municipal Chișinău, reunit în şedinţă, să naţionalizeze cafeneaua Guguţă şi terenul aferent acesteia. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a spus că aceasta ar fi soluția cea mai eficientă de a zădărnici construirea unui centru de afaceri multietajat în spațiul parcului:

„Constatăm cu îngrijorare că mafia imobiliară pune stăpânire definitivă pe oraşul Chişinău. Aţi văzut că nişte hotărâri judecătorești emise arbitral în favoarea lui Plahotniuc şi a firmei sale îi permit acestuia ca într-un parc central să construiască un business centru. Este inadmisibil. Terenul încă este proprietate a municipalității şi trecerea lui din domeniul privat în cel public ar face imposibilă privatizarea acestui teren şi construcția unui edificiu multietajat.”

Consiliul municipal nu a inclus propunerea opoziţiei protestare pe ordinea de zi a şedinţei.

Demonstranţilor li s-au alăturat membri ai mişcării OccupyGuguță din care fac parte cunoscuți activişti civici. Ei protestează de câteva săptămâni împotriva demolării cafenelei din Grădina publică Ştefan cel Mare. Unul dintre ei, Vitalie Sprînceană, reprezentantul Rețelei Civice Urbane, a reiterat motivația contestatarilor care spun că Grădina Publică aparține orășenilor, prin urmare doar ei sunt în drept să decidă ce se întâmplă cu ea.

„Credem că nu ţine nici de competenţa Consiliului Municipal, nici de competenţa instanţelor de judecată să decidă ce o să fie acolo. Putem să o facem doar noi, ca popor. Suntem gata să organizăm şi un referendum local pe tema asta. Considerăm că doar voinţa poporului este cea care poate să decidă.”

Participanții la protest au mai cerut demisia viceprimarului Nistor Grozavu pe care îl considera un impostor deoarece ar reprezenta interesele guvernării în municipalitate.

S-a mai cerut îndeplinirea revendicărilor adoptate la protestul din 1 iulie, între care validarea alegerilor locale din Chișinău și abandonarea sistemului electoral mixt, care ar urma să fie folosit în alegerile generale din toamnă.

Protestul s-a încheiat la sediul Partidului Democrat, tocmai în momentul în care fruntașii formaţiunii de guvernământ îşi ţineau tradiţionalul briefing săptămânal.

Comentând acţiunea de protest, premierul Pavel Filip a respins supozitia că în spatele proiectului legat de fosta cafenea Guguţă s-ar afla liderul PD.

Şeful executivului Pavel FIlip
Şeful executivului Pavel FIlip

„Să îmi aducă argumente şi demonstraţii. Deocamdată nu am văzut niciun argument. La toţi le place să bată din gură, dar nimeni nu vine cu argumente şi dovezi concrete. De aceea este foarte simplu azi să devii erou prin a-l învinui pe domnul Plahotniuc de toate ce se întâmplă în această ţară. Este foarte important ca acest proiect, recunosc nu cunosc detaliile, să se încadreze în limitele legale.”

Amintim că fosta cafenea Guguţă a fost cumpărată la pachet cu Palatul de Cultură al Sindicatelor anul trecut de către compania Regata Imobiliare de la compania Finpar Invest SRL despre care se spune într-o investigaţie realizată de RISE Moldova că ar fi „o piesă de rezistenţă în imperiul imobiliar al oligarhului Vlad Plahotniuc”, liderul Partidului Democrat.

La începutul lunii iunie, Curtea de Apel a decis că proprietarul cafenelei Guguţă poate ridica un imobil cu 10 etaje în locul edificiul din Grădina publică Ştefan cel Mare.

La 19 iulie Consiliul Național al Monumentelor Istorice a dat un aviz pozitiv schiței de proiect a edificiului numit Centrul socio-cultural și de agrement ce urmează a fi construit în locul cafenelei Guguță.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG