Linkuri accesibilitate

Un tribunal britanic a achitat patru persoane acuzate de vandalizarea statuii comerciantului de sclavi Edward Colston


Statuia negustorului de sclavi Edward Colston aruncată în apele portului Bristol
Statuia negustorului de sclavi Edward Colston aruncată în apele portului Bristol

Un tribunal britanic a achitat miercuri patru persoane acuzate de vandalism în legătură cu doborârea statuii comerciantului de sclavi Edward Colston în timpul unui protest Black Lives Matter din orașul englez Bristol.

Acuzații – trei bărbați și o femeie – au recunoscut că au participat la protestul în timpul căruia statuia a fost răsturnată de pe piedestal și aruncată în apele portului, la apogeul protestelor anti-rasiste din Marea Britanie, în iunie 2020. Ei s-au declarat însă nevinovați, spunând că existența statuii comerciantului din secolul XVII reprezenta, de fapt, un delict bazat pe ură.

În vreme ce procurorii au argumentat că nu este important cine a fost Colston, ci că a fost distrusă proprietatea orașului, apărarea a insistat că faptele celui imortalizat de statuie sunt esențiale în judecarea cazului. Apărarea a prezentat la audieri dovezi că Edward Colston a fost implicat în capturarea și transportul forțat a peste 80.000 de oameni, inclusiv 10.000 de copii. Cam 19.000 dintre sclavi au murit pe corăbii, în drum spre America.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG