Linkuri accesibilitate

Un vot indicativ al ambasadorilor UE preselecționează un magistrat francez pentru funcția de procuror-șef european


Laura Codruța Koevesi

Laura Codruța Kovesi și candidatul Germaniei, Andres Ritter, au obținut la egalitate 29 de voturi, față de cele 50 ale procurorului francez.

Miercuri dimineață, ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, a primit mandat de vot de la ministrul Tudorel Toader prin intermediul MAE, au declarat surse diplomatice pentru Radio Europa Liberă. Indicația de vot nu a fost comunicată, însă, date fiind declarațiile și demersurile anterioare ale Guvernului român de a sabota candidatura lui Kovesi, e de presupus că votul nu a fost unul favorabil.

Votul de miercuri nu este însă definitiv, ci doar pentru a se vedea cum se poziționează statele membre, a declarat pentru Europa Liberă eurodeputata Monica Macovei, care a atras atenția că este un vot indicativ, chiar dacă el constituie un semnal asupra intențiilor statelor membre.

Monica Macovei la Bruxelles
Monica Macovei la Bruxelles

„Votul de astăzi, dat de COREPER II, reprezentanții statelor membre pe lângă UE, a fost un vot indicativ, după care urmează negocieri între state. Votul final în COREPER se va da la o dată ulterioară, care nu a fost stabilită. Vor urma mai multe rânduri de voturi și de negocieri, nu e un vot final.

Este însă un semnal despre cum se plasează statele si cum se va negocia...

​Aceste negocieri care vor avea loc între COREPER și Parlamentul European vor putea schimba situația”, a declarat Monica Macovei.

Pe 26 februarie vor avea loc audierile din comisia LIBE, unde se va exprima un vot, după care vor fi audieri în comisia de Control Bugetar, care la rândul ei va vota. Din aceste comisii va ieși un singur nume care va fi trimis conferinței președintilor grupurilor politice din Parlamentul European.

Negocierile decisive vor fi între reprezentanții statelor membre și Parlamentul European, unde decizia se ia cu majoritate simplă, în timp ce aceea din COREPER este una secretă. Acest lucru, spun surse de la Bruxelles, va da posibilitatea reprezentantului statului român, Lumința Odobescu, să acorde un punctaj mic Laurei Codruța Kovesi.

Nu este limpede în ce măsură dosarul penal deschis de Secția specială pentru investigarea magistraților a afectat șansele Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european. Ea s-a plasat prima în urma selecției făcute de comisia formată din magistrați europeni.

Așadar, primul clasat după această primă rundă de voturi este candidatul francez Jean-François Bohnert. Anunțul preselecționării lui a apărut în presa franceză la 11 februarie.

Jean-François Bohnert
Jean-François Bohnert

Născut în 1961, Jean-François Bohnert este un magistrat specializat inițial în dreptul comercial. Substitut al Procurorului Republicii la Tribunalul de Înaltă Instanță de la Strasbourg, a fost ulterior judecător de instrucție în cadrul Tribunalului Forțelor Armate franceze staționate în Germania (1993-1998), magistrat de legătură în Germania (1998-2003), reprezentant adjunct al Franței pe lîngă Unitatea de cooperare judiciară EUROJUST (2003-2007), reluîndu-și în deceniul următor cariera în Franța, ca Procuror-adjunct al Republicii la Dijon și Rouen, avocat general la Bourges și, din 2016, Procuror-General la Reims.

Semnalul în sensul desemnării lui de către ambasadorii celor 22 de țări care acceptă autoritatea viitorului Parchet European este rezultatul unui intens lobby al Franței lui Emmanuel Macron, care încearcă să se poziționeze în perspectiva marilor schimbări ce vor interveni după alegerile europene din 26 mai și stabilirea compoziției viitoarei Comisii Europene. Franța, nu este un secret, dorește funcția de procuror-șef european, Germania, pe cea de președinte al Băncii Centrale Europene.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG