Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Anticorupție.md”


Moldova - Press Review, illustration, Chisinau

Invitata rubricii de astăzi este Mariana Colun.

Un ziar în fiecare seară: Anticorupție.md
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:33 0:00
Link direct



„Citiți pe portalul Anticoruptie.md despre un bărbat din Chișinău, aflat de mai mult timp în urmărire generală și extrădat de către forțele de ordine din Ucraina, care urma să fie plasat în Izolatorul de detetenție preventivă de pe strada Tighina 6 din Chișinău. Acesta ar fi fost depistat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Surse polițienești au comunicat pentru portalul Anticoruptie.md că marți după amiază bărbatul a fost adus la Izolator de către colaboratorii Inspectoratului de Poliție al sectorului Buiucani din Chișinău. În timp ce angajații Izolatorului îi făceau percheziție și îl pregăteau să-l plaseze în celulă, persoanei reținute i s-a făcut rău. Acesta prezenta febră și tuse. Polițiștii au chemat ambulanța și bărbatul a fost transportat la spital, unde i-a fost prelevat testul pentru Covid-19, iar miercuri după amiază ar fi venit răspunsul că acesta este infectat. Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Corneliu Guler, șeful Izolatorului de detenție preventivă din Chișinău, a confirmat că un deținut a fost transportat marți seara la spital, cu simptome de Covid-19, dar a pus că nu cunoaște rezultatul testului. Întrebat ce măsuri vor fi luate în privința polițiștilor care au contactat cu deținutul presupus infectat, Guler a spus că depinde de rezultat, dar a evitat să spună dacă aceștia au fost plasați în carantină. Detalii, pe Anticoruptie.md.

La rubrica special aflați că mai multe spitale raionale și centre ale medicilor de familie din raioanele Șoldănești, Rezina, Florești, Dubăsari, Criuleni și Căușeni au rămas fără medici din cauza stării de urgență decretată de liderul de la Tiraspol la 17 martie. Aproape 100 de doctori și lucrători medicali au anunțat Biroul Politici de Reintegrare de la Chișinău că nu pot să meargă la lucru din cauza interdicției Tiraspolului. În același timp, angajații din Rezina ai Uzinei Metalurgice din Râbnița circulă fără nicio problemă. În plină perioadă de pandemie, medicii din regiunea transnistreană rămân singura categorie obligată să respecte regimul de carantină, 14 zile, în cazul în care merg la lucru în instituțiile medicale aflate pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău. Cu toate acestea, autoritățile constituționale acordă asistență regimului secesionist de pe malul stâng al Nistrului în ce privește posibilitatea să efectueze testele de laborator la Chișinău, deoarece se află în imposibilitatea tehnică de a le realiza. Potrivit șefilor instituțiilor medicale contactați de reporterii Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, Tiraspolul își motivează decizia prin faptul că doctorii reprezintă o categorie vulnerabilă la contractarea virusului și o eventuală circulație liberă a lor pe cele două maluri ale Nistrului ar spori pericolul de contaminare a populației din stânga Nistrului. Alte detalii, pe Anticoruptie.md.

Dacă ați fost victima sau martorul unor acte de corupție sau dacă aveți informații despre aranjarea unor licitații sau irosirea banilor publici, vă îndemnăm să le sesizați pe Harta Corupției a portalului nostru. Cele mai relevante cazuri vor fi reflectate în investigațiile noastre.”

XS
SM
MD
LG