„Peste 40 de familii din raionul Călărași, care au printre membri persoane cu dizabilități, au primit cadouri din partea poporului norvegian. Potrivit Rodicăi Stratan, director executiv al Asociației Obștești ”Dorința” din orașul Călărași, banii pentru procurarea produselor au fost colectați de Clubul Rotary Verdal din Norvegia de la oameni simpli de acolo, care au vrut să facă un gest de caritate și au donat pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități din raionul Călărași. Persoanele cu dizabilități care au primit darurile din Norvegia sunt exclusiv beneficiari ai Centrului de zi ”Dorința”, iar nevoile acestora sunt bine cunoscute de angajații centrului care au știut cum să distribuie cel mai bine ajutoarele primite. Acestea au constat atât din pachete cu produse alimentare, produse de igienă, scutece, cât și din lemne de foc în unele familii.
În curând, la Colegiul Agroindustrial din Ungheni va fi deschisă o seră în care va fi posibil de studiat producerea hidroponică a culturilor. Aceasta este prima instituție de învățământ din țară dotată cu o astfel de seră și este lansată cu suportul Proiectului „Livada Moldovei”. Sera va fi echipată și cu sisteme de creștere hidroponice de ultimă generație, precum și cu un sistem eficient cu pat ridicat. Randamentul sistemelor hidroponice ce vor fi instalate este de 20 de ori mai mare decât cultivarea în sol, spun specialiștii din cadrul proiectului „Livada Moldovei”. Utilizarea apei este cu 70% mai mică decât în agricultura tradițională, deoarece apa circulă într-un circuit închis. Astfel, elevii de la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, vor putea cultiva roșii, castraveți, ardei, vinete etc. Plantele vor fi alimentate prin sistemul de irigare prin picurare.
Problema apei de calitate va fi rezolvată, în scurt timp, la Hoginești. Localitatea va fi racordată, în proporție de sută la sută, la apeduct. În cel mai scurt timp, o fântână arteziană va fi forată în localitate, grație suportului oferit de Asociația filantropică "Pro-Umanitate" din Germania. Valoarea totală a proiectului se ridică la 630 mii de lei. Lucrările au început săptămâna trecută, iar pe lângă forarea fântânii arteziene autoritățile locale își propun să construiască și un turn de apă cu o capacitate de 50 de tone, astfel ca rezervele de apă să excludă orice deficit, indiferent de anotimp.
Mai multe Știri din regiunea Ungheni si Călarasi le puteți citi în ziarul Expresul, dar și pe site-ul Expresul.md.”