Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Sănătate.info


Invitata de astăzi este Silvia Rotaru.

„Directorul CNAM, Dumitru Parfentiev, a prezentat săptămâna trecută în fața membrilor guvernului raportul privind modul în care au fost utilizate anul trecut cele peste 6 miliarde de lei acumulate în fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Potrivit raportului, fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală a înregistrat venituri în 2017 de peste 6 miliarde de lei, anul fiind încheiat cu un deficit în sumă de peste 4 milioane de lei. Cheltuielile planificate s-au realizat în proporție de 99 la sută din suma totală sau mai puțin cu circa 60 milioane de lei.

De exemplu, cheltuielile din fondul de bază au fost executate cu peste 7 milioane mai puțin decât cifra precizată. Din fondul de rezervă nu s-a utilizat în general nimic. Din cele 45 de milioane de lei nivelul de execuție e 0. Din fondul de dezvoltare și modernizare a instituțiilor medicale s-au executat doar 18 milioane din cele 24 precizate. Din fondul de administrare nu a fost executat niciun milion de lei.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a plasat în dezbateri publice un proiect de modificare a ordinului privind controlul de stat al calității medicamentelor. Ca urmare a acestui ordin se va omite controlul materiei prime din care se produc medicamentele, a substanței active, iar odată cu excluderea plății pentru controlul calității ar urma să se reducă costul medicamentelor.

Din cei aproximativ 680 de studenți moldoveni care au terminat Facultatea de medicină generală anul trecut, doar 391 s-au înscris la rezidențiat în țară. Din păcate, o serie de specializări importante, de care sistemul medical duce o lipsă acută, au rămas neacoperite. Printre acestea sunt medicina de familie, medicina de urgență, psihiatria, medicina legală sau medicina muncii. Cele mai solicitate specialități pentru care se bat studenții pentru un loc sunt cea de obstetrică și ginecologie, chirurgie, cardiologie, neurologie și oftalmologie.”

XS
SM
MD
LG