Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: anticoruptie.md


Invitata de astăzi este Mariana Colun de la portalul anticoruptie.md.

Un ziar în fiecare seară: anticoruptie.md
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct

„Citiți pe portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice o anchetă despre încălcarea drepturilor medicilor în pandemie. Surmenați din cauza volumului mare de lucru, mereu nevoiți să muncească pentru doi, trei și mai mulți colegi care s-au îmbolnăvit, mereu expuși la contaminare, din cauza nesiguranței la locul de muncă, medicii, asistentele medicale și personalul tehnic din spitale fac cu dârzenie față situației impuse de pandemia de coronavirus, chiar dacă sistemul nu întotdeauna le-a apărat drepturile. Insecuritatea la locul de muncă, lipsa echipamentelor de protecție de bună calitate, testarea tardivă, stresul, dar și sarcina mult prea mare de muncă sunt printre sursele de încălcare a drepturilor de care ar trebui să beneficieze personalul medical. Pe portalul Anticoruptie.md găsiți un documentar la acest subiect.

O altă anchetă are în vizor scandalul rudelor de la Comrat ale procurorului general. Doi oameni de afaceri din Comrat, Vitalie și Vasile Aladov, au fost condamnați, la finele anului trecut, la ani grei de închisoare pentru huliganism. Cei doi susțin că problemele lor au început după numirea lui Alexandr Stoianoglo la șefia Procuraturii Generale. Mărul discordiei sunt cca 2.000.000 de euro, sumă pe care ar datora-o familiei lor verișorul procurorului general, Serghei Stoianoglo, șef adjunct de direcție în administrația autonomiei găgăuze. Alexandr și Serghei Stoianoglo resping acuzațiile și spun că frații Aladov sunt niște infractori. Pe de altă parte, felul cum a fost instrumentat dosarul fraților Aladov ridică semne de întrebare. Toate detaliile, pe portalul nostru.

La rubrica dosare de corupție aflați că procurorii au confiscat peste 20 de servere în Moldova și Ucraina în cadrul unei operațiuni internaționale demarată în cazul celei mai mari piețe ilegale din lume, Darknet. Această platformă a facilitat cel puțin 320.000 de tranzacții – inclusiv 4.650 pentru Bitcoin și 12.800 pentru Monero, o altă monedă criptografică – evaluate la peste 140 de milioane de euro. Poliția germană a închis cea mai mare piață ilegală din lume Darknet, o platformă pe care aproximativ jumătate de milion de oameni o foloseau pentru a tranzacționa droguri și criptomonede, inclusiv Bitcoin. Oamenii legii a arestat un cetățean australian în vârstă de 34 de ani, lângă granița daneză, despre care se presupune că ar fi administrat site-ul DarkMarket, au declarat marți procurorii din orașul Koblenz din vestul Germaniei. Detalii, pe Anticoruptie.md.

Tot la rubrica dosare de corupție aflați că membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteaţă, în privinţa căruia Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a emis anul trecut un act de constatare, pune la îndoială independenţa instituţiei şi respectarea principiului de repartizare aleatorie a dosarelor. Magistratul a depus o sesizare la Consiliul de Integritate şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, în care solicită să fie verificate acţiunile factorilor de decizie din cadrul ANI la repartizarea procedurilor de verificare în privinţa sa, a judecătorului Gheorghe Balan şi a procurorului anticorupţie Vladislav Bobrov, ajunse în gestiunea inspectorului de integritate, Adrian Fetescu. Alte detalii, pe Anticoruptie.md.”

XS
SM
MD
LG