„În această săptămână citiți pe portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice despre o femeie de 64 de ani din raionul Călărași, diagnosticată cu Covid-19, care a ajuns în secția de reanimare a Spitalului Clinic Republican, după ce a fost tratată timp de 10 zile de o altă maladie la Spitalul Sfânta Treime din Chișinău. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției de către rudele femeii, care consideră că aceasta ar fi contaminat virusul în spital. Pacienta, care locuia la unul din feciorii săi din Chișinău, a solicitat ambulanța la data de 19 iunie, având probleme de respirație. Aceasta a fost internată mai întâi la Centrul Covid unde a fost supusă investigațiilor. Rezultatul testului la Covid-19 a fost negativ, iar radiografia a arătat că are pneumonie, din care motiv a fost internată la Spitalul Sfânta Treime. Toate circumstanțele cazului, pe Anticoruptie.md.
La rubrica știri aflați că medicul Aurel Bodiu, candidatul care a pierdut concursul pentru funcția de director al Spitalului Clinic Republican Timofei Moșneaga, va contesta rezultatul în instanță. Neurochirurgul a depus miercuri o cerere în instanță cu privire la emiterea unei ordonanțe provizorii prin care să îi interzică Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să emită ordinul de numire a lui Andrei Uncuța în funcția de director al SCR. Aurel Bodiu ne-a comunicat că avocații săi pregătesc cererea de contestare a rezultatului concursului și din această cauză au fost luate măsuri pentru ca Uncuța să nu fie confirmat în funcție până va fi luată o decizie definitivă de către instanță. Alte detalii, pe Anticorupție.md.
Dintr-o altă știre aflați că deținutul Oleg Pruteanu, alias Borman, care se află de aproape trei ani în arest preventiv, fiind învinuit de trafic de droguri, va fi testat la coronavirusul de tip nou după mai multe zile de febră și alte simptome. Administrația închisorii a accept ca Pruteanu să fie testat după ce, miercuri seara, avocata lui Pruteanu, Ala Raevschi, a fost diagnosticată cu Covid – 19. Solicitată de reporterii Anticorupție.md, Ala Raevschi ne-a comunicat că a decis să-și facă testul la un un laborator privat, după ce a văzut că starea lui Pruteanu se agravează. Apărătoarea consideră că infectarea ar fi avut loc în cadrul oficiului Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Detalii, pe portalul nostru.
La rubrica dosare de corupție aflați că reprezentanții opoziției au fost acuzați în perioada guvernării PDM de apartenență la un grup învinuit de spionaj, pentru ca procurorii să poată justifica demersurile privind interceptarea convorbirilor telefonice. În lista „spionilor” au fost incluse 16 persoane, printre care liderul PPDA, Andrei Năstase, actualii deputați Chiril Moțpan, Dinu Plângău, Alexandru Slusari, Dan Perciun, mai mulți activiști civici, combatanți și simpli protestatari. La 30 ianuarie 2019, în plină campanie electorală, ofițerul de investigație al Direcției a 5-a a Inspectoratului Național de Investigații, Gheorghe Solomon, a întocmit un raport pe numele procurorului Sergiu Petrușca, în care îl informa că Andrei Năstase și alții 15 reprezentanți ai opoziției ar avea tangență cu membrii unui grup din trei persoane, cetățeni ai Federației Ruse, cercetați penal pentru spionaj și organizarea dezordinilor în masă. Vedeți ordonanța privind autorizarea măsurii speciale de investigație doar pe Anticoruptie.md.
Dacă ați fost victima sau martorul unor acte de corupție, abuzuri, încălcări ale drepturilor omului sau dacă aveți informații despre aranjarea unor licitații sau irosirea banilor publici, vă îndemnăm să le sesizați pe Harta Corupției a portalului nostru. Cele mai relevante cazuri pot ajunge subiectele unor investigații jurnalistice.”