Piața mondială a energiei se confruntă cu una dintre cele mai grave perturbări din ultimele decenii, odată cu închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz – o arteră vitală pentru 20% din comerțul maritim mondial și pentru o treime din gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial – pe fondul conflictului dintre SUA, Israel și Iran.
Atacurile aeriene coordonate ale Israelului asupra unor instalații cheie de gaze naturale iraniene din câmpurile South Pars și Asaluyeh, alături de atacurile de represalii ale Iranului asupra unor obiective energetice din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar, au paralizat traficul de petroliere, iar reacția pieței a fost dramatică.
Pe 19 martie, prețul țițeiului Brent a urcat la 116,38 dolari pe baril, iar prețurile gazelor naturale din Europa au înregistrat o creștere bruscă, reflectând deficitul de energie livrabilă fizic. Creșterea vertiginoasă a prețurilor gazelor naturale a obligat fabricile de îngrășăminte azotate și de uree să-și reducă producția chiar înainte de începerea sezonului de însămânțare, perturbând livrările și expunând țările din Asia, Africa și America Latină riscului de pierderi ale recoltelor și de foamete.
Având în vedere această incertitudine fără precedent de pe piață, importanța strategică a rezervelor energetice ale Kazahstanului și Turkmenistanului a intrat în centrul atenției pentru mulți decidenți și oameni de afaceri.
Deși se află prinse între războiul dintre SUA și Israel cu Iranul la sud, conflictul dintre Rusia și Ucraina la nord și repercusiunile atacurilor aeriene pakistaneze din Afganistan la sud-est, ambele țări dispun de rezerve substanțiale care, dacă ar fi mobilizate, ar putea atenua o parte din presiunea exercitată asupra piețelor mondiale.
Gazul turkmen: o opțiune rapidă de aprovizionare pe cale terestră
Turkmenistanul deține rezerve dovedite de gaze naturale de aproximativ 19,5 trilioane de metri cubi, concentrate în principal în câmpul Galkînîș, ceea ce îl plasează pe locul al patrulea în lume.
Cea mai mare parte a exporturilor se îndreaptă către China prin conducta Asia Centrală–China (32–33 miliarde de metri cubi pe an). Volumele mai mici sunt transportate către Emiratele Arabe Unite și Oman prin sistemul „Dolphin”, iar cantități limitate au ajuns recent în Turcia prin Iran, în cadrul unor acorduri de schimb.
Războiul cu Iranul a blocat majoritatea exporturilor regionale către țările din afara Chinei, ceea ce face ca gazul din Turkmenistan să rămână în mare parte blocat în conductele existente. Într-un interviu acordat Eurpei Libere (RFE/RL), John Roberts, cercetător principal asociat la Centrul Global pentru Energie al Consiliului Atlantic, a spus că gazul din Turkmenistan oferă o sursă de aprovizionare relativ rapidă în contextul crizei actuale.
„Aproximativ o cincime din volumul de GNL comercializat la nivel mondial provine din Qatar. În prezent, producția este oprită. Nu poți produce gaz dacă nu ai nicio rută de export pentru acesta”, a spus el. „Și nu există conducte care să facă legătura între Qatar și principalele destinații internaționale.”
Un sistem local de distribuție, denumit „Dolphin”, deservește Emiratele Arabe Unite și Oman. Însă acoperirea sa este limitată, a adăugat Roberts, subliniind că este necesară o sursă alternativă de aprovizionare.
„Deși, în mod normal, dezvoltarea unor surse alternative de aprovizionare durează ani de zile”, a spus Roberts, o soluție ar fi să ne îndreptăm atenția către Turkmenistan.
„În foarte scurt timp, gazul respectiv ar putea traversa Marea Caspică și ar putea intra într-un sistem de export deja existent, și anume Coridorul Sudic de Gaz, care a fost creat pentru zăcământul de gaze Șah Deniz din Azerbaidjan”, a explicat el.
„S-ar putea realiza foarte rapid, și acesta este tocmai scopul, prin conectarea terminalelor offshore care produc gaze la Mary-Magdanly, exploatate de Petronas, cu câmpurile din apropiere din Azerbaidjan, precum câmpul petrolier Azeri-Chirag-Gunașli (ACG), exploatat de BP, sau câmpul de gaze Abșeron, exploatat de TotalEnergies. Acestea ar necesita, în primul caz, doar o conductă de 78 de kilometri, iar în al doilea, una de puțin peste 100 de kilometri.”
Roberts a afirmat că acestea sunt „soluții locale și simple care ar valorifica la maximum infrastructura existentă”, adăugând că SOCAR, compania petrolieră și de gaze de stat din Azerbaidjan, „mi-a spus acum aproximativ trei ani că ar putea realiza acest lucru în aproximativ patru sau cinci luni”.
„Totul s-ar putea rezolva «rapid și fără complicații»”, a spus Roberts.
Petrolul kazah: Constrângeri legate de infrastructură și perspective pe termen lung
În timp ce Turkmenistanul oferă o opțiune rapidă, pe cale terestră, sectorul petrolier din Kazahstan se confruntă cu obstacole structurale pe termen lung care limitează posibilitatea unei soluții imediate.
Într-un interviu acordat postului Azattyk Azia al RFE/RL, Joseph Epstein, directorul Centrului Turan pentru Studii Post-Sovietice, a subliniat limitările structurale și geopolitice ale sectorului petrolier din Kazahstan.
„Criza arată în mod clar că infrastructura energetică din Asia Centrală a fost construită pentru o realitate geopolitică care nu mai există”, a afirmat el. „Fiecare rută majoră de export trece printr-o țară implicată în război sau supusă unei presiuni puternice – Rusia, Iranul sau regiuni din care acestea pot influența rutele maritime. Acesta este un risc sistemic, nu ceva ce poate fi rezolvat printr-o singură conductă.”
„Această criză reprezintă un moment de cotitură strategic, însă capacitatea Asiei Centrale de a profita de ea depinde în totalitate de deciziile privind investițiile în infrastructură care vor fi luate în următorii doi-trei ani.”
Petrolul din Kazahstan ilustrează limitele practice ale transformării resurselor naturale în măsuri imediate de sprijin pentru piață.
Kazahstanul dispune de aproximativ 30 de miliarde de barili de rezerve confirmate de petrol și produce circa 1,4 milioane de barili pe zi. Aproximativ 80% din exporturi se realizează prin intermediul Consorțiului Conductelor din Marea Caspică, cu destinația Novorosisk.
Atât Epstein, cât și Roberts sunt de acord că redirecționarea petrolului kazah în afara coridoarelor controlate de Rusia sau Iran ar dura ani de zile. O mare parte din fluxurile de export ale țării depind de Consorțiul Conductelor din Marea Caspică către terminalul de la Marea Neagră din Novorosisk, Rusia, un coridor care a fost ținta repetată a atacurilor cu drone ucrainene încă de la sfârșitul anului 2025.
Există, de asemenea, o barieră logistică în calea diversificării rapide.
„Nu poți transporta petrolul din Kazahstan la Baku cu ușurință, pentru că ai nevoie de o nouă generație de petroliere”, a spus Roberts. „Traficul de petroliere pe Marea Caspică este deja destul de aglomerat. O parte din petrolul kazah este deja transportat prin acest sistem. La fel și petrolul turkmen care ajunge pe piețele internaționale. Dar ar fi nevoie de o nouă generație de petroliere. În Marea Caspică există capacitatea de a construi petroliere. Dar, din nou, este vorba de un proiect de doi sau trei ani; nu este ceva ce se poate realiza peste noapte.”
În acest context caracterizat de o infrastructură limitată și de rute de export restricționate, atenția se îndreaptă din ce în ce mai mult către dimensiunea politică a cooperării energetice, în special către implicarea tot mai mare a Turkmenistanului în relațiile cu Uniunea Europeană.
Președintele turkmen Serdar Berdymukhammedov se pregătește pentru o vizită oficială la Bruxelles, în contextul în care Parlamentul European se apropie de momentul în care va analiza ratificarea unui acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, care a fost mult timp în impas. Deși nu s-a stabilit încă o dată precisă pentru vizită, se preconizează că cooperarea în domeniul energetic va fi unul dintre punctele centrale ale agendei, alături de chestiuni politice și economice mai ample.
Vizita reprezintă „o evoluție importantă”, potrivit lui Roberts. „Întrebarea este: pot Comisia Europeană și autoritățile turkmene să ajungă la un consens cu privire la faptul că ambele părți trebuie să facă schimbări majore în modul în care abordează dezvoltarea proiectelor din domeniul gazelor naturale?”
Înaintea vizitei președintelui la Bruxelles, pe 26 martie a avut loc la Așgabat un forum Turkmenistan-UE, organizat în comun de UE, Turkmenistan și Centrul Internațional de Comerț, cu factori de decizie și lideri din mediul de afaceri în vederea consolidării cooperării în domeniile energiei, transporturilor și creșterii durabile.