Ambasada americană la Chișinău a confirmat pentru postul de televiziune Jurnal TV de la Chișinău că fostul politician moldovean Vlad Plahotniuc a părăsit „în mod voluntar” Statele Unite ale Americii și nu se mai poate întoarce înapoi din cauza „denunțării” sale în luna ianuarie 2020 de către Secretarul de Stat american pentru „implicarea în acte semnificative de corupție”. Asta după ce la Chișinău s-a aflat, de la un rival din scrutinul prezidențial al președintelui Igor Dodon, că Plahotniuc ajunsese în Turcia, iar Procuratura Generală moldoveană, care îl urmărește în câteva dosare penale, a cerut extrădarea oligarhului. În același timp, criticii președintelui Dodon leagă toate aceste evenimente legate de deplasările lui Plahotniuc de alegerile prezidențiale. Care ar fi legătura?
Speculația cea mai răspândită acum la Chișinău e că, forțat de frica lansării, în toiul campaniei, a unor informații compromițătoare la adresa sa deținute de Plahotniuc, pe de o parte, și de dorința de a câștiga cu orice preț un nou mandat prezidențial, pe de altă, Igor Dodon ar fi ajuns la o înțelegere cu fostul democrat fugar, care se presupune că la fel de mult ca el nu și-ar dori o victorie în acest scrutin a Maiei Sandu.
Valeriu Pașa de la Watchdog Moldova este unul din analiștii electorali care împărtășesc această logică: „Acest non-combat în campania electorală, când atât partidul Șor, cât și Pro Moldova nu-l ating pe Dodon decât cu niște critici foarte formaliste și superficiale – unde sunt acele bombe promise de dl Candu? Și plus această istorie cu Turcia, care cumva vine să confirme anume faptul că Igor Dodon, care se dă mare prieten cu președintele Turciei, nu a reușit să-l aducă pe Plahotniuc în cătușe acasă. Mai mult ca atât, a ascuns că a știut despre aflarea lui Plahotniuc în Turcia. În ziua în care a devenit public acel filmuleț care demonstra că e acolo, președintele Dodon discută la telefon cu Erdogan și dă un comunicat în care nu spune nimic concret.
Și asta seamănă mai curând cu un fel de preîntâmpinare – ca Plahotniuc să fie scos de sub lovitură, să plece din Turcia...
Apoi, mai există o coincidență: Igor Dodon s-a întors pe 31 august din Grecia prin București, unde atunci se afla Vlad Plahotniuc. Toate acestea aspecte ne fac să credem că chiar dacă nu au intrat la pace, o înțelegere pentru aceste alegeri o au. Și este absolut logică această raliere a forțelor care reprezintă corupția în fața unui inamic comun: față de ce au ei de împărțit, frica față de un inamic comun îi unește.”
Ultima confirmare, pe de altă parte, a faptului că Plahotniuc într-adevăr a părăsit Statele Unite a venit în această dimineață, când Ambasada americană la Chișinău a precizat pentru postul de televiziune Jurnal TV că fostul politician moldovean Vlad Plahotniuc a plecat „în mod voluntar” din Statele Unite ale Americii și nu se mai poate întoarce înapoi din cauza „denunțării” sale, în ianuarie 2020, de către Secretarul de Stat american pentru „implicarea în acte semnificative de corupție”.
Această confirmare i-a fost solicitată misiunii diplomatice după ce săptămâna trecută, datorită unui rival din scrutinul prezidențial al președintelui Igor Dodon, Renato Usatîi, la Chișinău s-a aflat că Plahotniuc a plecat la sfârșitul lui august din Statele Unite și ajunsese, după un popas în România, în Turcia, pe data de 10 septembrie.
Ce știe acum despre locul aflării fostului democrat?
Un jurnalist de la Jurnal TV, Alex Cozer, a vorbit în ultimele sale emisiuni de la acest post de televiziune despre mai multe informații obținute din surse anonime, cum ar fi cea despre în ce hotel a stat Plahotniuc în Turcia, de ce politicienii de la Chișinău ar fi fost vizitat și despre presupusele planuri ale fostului democrat de a obține azil politic în Emiratele Unite Arabe, unde și-ar ține banii. Ce știe acum despre locul aflării fostului democrat?
„E dificil de spus. Există informații că ar fi plecat în Cipru, există și informații că ar fi fost în Emirate, acolo unde încearcă să-și obțină azil, pentru că își ține acolo marea parte a banilor și principala sa companie - Vangurad Limited, își are sediul în Emirate. Dar unde se află trebuie să ne spună autoritățile noastre, care în mod ciudat au trimis o cerere de extrădare către Turcia doar pe 29 septembrie, după ce locul aflării sale se aflase public și după ce am aflat că cu o zi mai devreme, pe 28 septembrie, ar fi plecat în Cipru.
E o mare problemă în campanie pentru Dodon...
Acuma, că sunt adevărate aceste informații sau că este o intoxicare pentru a nu-l afecta pe Dodon în campanie, noi nu știm. Dar faptul că Erdogan, care își este prieten și cu care te-ai afișat atâtea ori, ba chiar ți-a mulțumit la Ankara că ai răpit acei profesori turci și i-ai trimis la ocnă în dictatura lui Erdogan, faptul că Plahotniuc se află acolo și nu-l poți extrăda e o mare problemă în campanie pentru Dodon. Canalele de Telegram a socialiștilor spun chiar că ar fi în Transnistria, dar mi se pare neverosimil, pentru că ar fi foarte periculos pentru Plahotniuc, cel care are mari probleme cu Rusia.”
La o zi după ce Usatîi a dezvăluit în spațiul public că Plahotniuc s-ar afla în Istambul, Procuratura Generală moldoveană, care îl urmărește pe Plahotniuc în câteva dosare penale, a cerut extrădarea oligarhului, spunând că are o confirmare de la autoritățile de la Ankara despre aflarea lui în Turcia. La o zi, însă, de la comunicatul procuraturii la acest subiect, Ministerul de Interne de la Chișinău a anunțat că s-a interesat de la autoritățile turce, prin intermediul Interpol, dacă Plahotniuc se mai află încă în Turcia sau a părăsit deja acea țară, iar ulterior nu a mai revenit să precizeze ce răspuns a primit.