Linkuri accesibilitate

Ungaria începe procesul de adoptare a reformelor asumate față de UE


Prim-ministru Ungariei, Viktor Orban
Prim-ministru Ungariei, Viktor Orban

La 3 octombrie, parlamentul ungar a început să adopte reforme pentru a încerca să tempereze nemulțumirea instituțiilor europene de la Bruxelles cu privire la regresul democrației și la degradarea statului de drept în țară.

Primele modificări legislative, urmărind, de asemenea, deblocarea unor fonduri UE de miliarde de euro pe care Bruxelles-ul a amenințat că le va reține, au fost adoptate cu o largă majoritate, potrivit rezultatelor voturilor publicate pe pagina de internet a parlamentului.

Se așteaptă ca partidul de guvernământ Fidesz al premierului Viktor Orban, Fidesz, să adopte 17 modificări menite să monitorizeze utilizarea fondurilor UE și să facă procesul legislativ mai transparent. Guvernul lui Orban s-a angajat să adopte aceste modificări pentru a evita suspendarea banilor UE într-un moment în care economia Ungariei se îndreaptă spre recesiune, iar forintul a coborât la un nivel record.

Prima modificare adoptată la 3 octombrie va permite cetățenilor să depună plângeri în instanță pentru a încerca să deschidă anchete de corupție. A doua vizează consolidarea transparenței procesului legislativ, iar o alta instituie o procedură privind infracțiunile penale legate de gestionarea proprietății publice.

O măsură care se așteaptă să fie adoptată pe 4 octombrie ar urma să creeze o instituție independentă pentru a controla mai bine utilizarea fondurilor UE.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG