Linkuri accesibilitate

Ungaria a semnat un nou contract de import al gazelor naturale din Rusia, pe rute care ocolesc Ucraina


Ungaria a semnat la 27 septembrie un nou contract pe termen lung de import al gazelor naturale din Rusia, pe rute care ocolesc Ucraina. Contractul pe 15 ani a fost semnat la ministerul de Externe de la Budapesta de șeful concernului rus Gazprom, Aleksei Miller, aflat în vizită, și un director al companiei energetice ungare MVM.

Autoritățile ungare au spus că noul contract, care trebuie să intre în vigoare la 1 octombrie, prevede atât cantitatea de gaze importate, care poate fi schimbată după 10 ani, cât și prețul gazelor. Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a spus luna trecută că vor fi importate 4,5 miliarde de metri cubi pe an pe două rute, prin Serbia și Austria.

Ungaria s-a bazat mult timp pe importuri de gaze din Rusia prin Ucraina. Dar în ultimii ani și-a diversificat importurile, a construit interconectoare de gaze la granițele cu majoritatea vecinilor și și-a asigurat importuri de gaz lichefiat furnizat de compania olandeză Royal Dutch Shell prin intermediul unui terminal din Croația.

XS
SM
MD
LG