Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană aprobă raționalizarea consumului de gaze


Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, și ministrul finlandez al afacerilor economice, Mika Lintila, la reuniunea extraordinară a miniștrilor energiei din Uniunea Europeană
Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, și ministrul finlandez al afacerilor economice, Mika Lintila, la reuniunea extraordinară a miniștrilor energiei din Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a decis să extindă sancțiunile contra Rusiei cu încă șase luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, dar și să pună în aplicare un plan de urgență de raționalizare a consumului de gaze, pe fundalul reducerii livrărilor rusești.

Ambele decizii au fost luate la o reuniune a miniștrilor europeni ai energiei, pe 26 iulie, la Bruxelles.

Planul de urgență prevede ca statele membre să reducă voluntar consumul de gaze naturale cu 15%, din august până în martie, dar și un mecanism de diminuare obligatorie a consumului, dacă măsurile voluntare vor fi insuficiente.

Decizia se bazează pe o propunere a Comisiei Europene din 20 iulie, dar survine după ce Rusia a anunțat că va reduce din nou livrările către țările UE. Concernul rus de stat Gazprom a spus că livrările prin conducta Nord Stream 1 se reduc la 20% din capacitate din 26 iulie, sporind îngrijorarea că președintele Vladimir Putin va folosi gazele ca armă pentru a submina opoziția europeană față de invazia rusească din Ucraina.

Comisarul europeană pentru energie, Kadri Simson, a respins explicațiile Kremlinului, care pretinde că reducerea livrărilor ar avea loc din cauza unei turbine defecte.

„Se apropie iarna și nu știm cât de frig va fi”, a declarat ministrul ceh al industriei și comerțului, Jozef Sikela (al cărui mandat include energia) în marginea reuniunii din 26 iulie la Bruxelles. „Dar ceea ce știm cu siguranță este că Putin va continua să-și facă jocurile murdare prin abuz și șantaj în domeniul aprovizionării cu gaze”, a spus Sikela, citat de Assocated Press. Cehia deține acum președinția rotativă de șase luni a Uniunii Europene.

Ministrul olandez pentru climă și politică energetică Rob Jetten în discuții cu ministrul ceh al industriei și comerțului Jozef Sikela, la reuniunea extraordinară a miniștrilor energiei din UE
Ministrul olandez pentru climă și politică energetică Rob Jetten în discuții cu ministrul ceh al industriei și comerțului Jozef Sikela, la reuniunea extraordinară a miniștrilor energiei din UE

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie, Occidentul a răspuns cu numeroase sancțiuni economice, iar 12 țări UE s-au confruntat cu opriri sau reduceri ale livrărilor de gaze rusești.

Deși a decis să interzică achizițiile de petrol și cărbune din Rusia anul acesta, UE s-a abținut să impună sancțiuni asupra importului de gaze naturale rusești, deoarece Germania, Italia și alte state membre depind mult pe aceste importuri.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat că acordul din 26 iulie în privința raționalizării consumului de gaze îi va arăta lui Vladimir Putin că Europa rămâne unită. Reducerea livrărilor de gaze „nu ne va dezbina”, a spus Habeck.

Miniștrii europeni ai energiei au mai aprobat în numele țărilor lor extinderea sancțiunilor europene impuse Rusiei. Sunt extinse toate sancțiunile introduse în 2014 din cauza anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia și suplimentate substanțial după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie.

În propunerea inițială în care a cerut statelor membre să reducă consumul de gaze, Comisia Europeană a inclus un mecanism pentru a le putea impune reduceri obligatorii, dacă cele voluntare nu duc la o economisire suficientă de gaze.

Acordul la care au ajuns miniștrii europeni ai energiei prevede însă că mecanismul de reduceri obligatorii va fi activat doar dacă o majoritate a țărilor UE sunt de acord, după ce multe s-au opus ca decizia să fie lăsată la latitudinea Comisiei Europene.

Scopul planului european este de a asigura funcționarea industriilor și a serviciilor esențiale, cum ar fi spitalele, în timp ce altele vor trebui să facă reduceri. Comisia Europeană a sugerat diverse măsuri prin care statele membre pot încuraja reducerea cererii și a consumului de gaze de către sectorul public, întreprinderi și gospodării.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG