Ştiri
Usatîi nu va sprijini niciun candidat în turul doi
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că nu o va susține în turul doi nici pe președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS și nici pe fostul procuror general, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.
Într-o conferință de presă susținută online la 28 octombrie, Usatîi a mulțumit cetățenilor care și-au dat votul pentru candidatura sa. Politicianul a spus că nu va mai îndemna niciodată la susținerea vreunuia dintre candidați și că decizia a fost luată după consultări cu colegii de partid și cetățeni din întreaga țară.
„Nu voi vota niciun candidat, dar în același timp vreau să menționez faptul că eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii noștri, și cei care m-au votat pe mine și cei care au votat alte partide politice”, a spus Usatîi, care s-a clasat pe locul al treilea în urma primului tur al prezidențialelor din 20 octombrie.
- Te-ar putea interesa și: Cum a votat R. Moldova la prezidențiale – hartă
În același timp, candidata independentă, Natalia Morari, candidatul Partidului „Viitorul Moldovei”, fostul prim-ministru Vasile Tarlev și candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, ex-premierul Ion Chicu, și-au îndemnat susținătorii să voteze contra Maiei Sandu sau pentru fostul procuror general, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.
Și candidata independentă, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah și-a îndemnat susținătorii să iasă masiv la vot și să voteze „împotriva Maiei Sandu”.
Candidatul independent Tudor Ulianovschi nu și-a expus încă poziția privind susținerea unui din cei doi candidați ajunși în finala prezidențialelor.
Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 3 noiembrie. În cursa electorală au rămas președinta Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, care a obținut 42,49% din sufragii și candidatul susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din voturi.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Vezi ultimele știri
Kirkorov rămâne fără drept de intrare în Moldova. Curtea de Apel dă dreptate Poliției de Frontieră
Cântărețul rus Filip Kirkorov a pierdut la Curtea de Apel Chișinău procesul deschis contra Poliției de Frontieră, care, la 28 iulie 2022, i-a interzis intrarea în R. Moldova.
Prin decizia de marți, 5 noiembrie, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis apelurile Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și de Sectorul Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”.
Astfel, a fost anulată decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 30 mai 2024 prin care Kirkorov a obținut inițial câștig de cauză.
Hotărârea Curții de Apel Chișinău este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Kirkorov a primit refuzul de a intra în R. Moldova pe 28 iulie 2022, în timp ce venea cu o cursă aeriană de la Istanbul. Atunci, Poliția de Frontieră justifica decizia de a-i interzice accesul în țară pentru că „nu au fost întrunite condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”.
La rândul lor, avocații deputatei Marinei Tauber l-au numit drept „martor-cheie” într-un dosar în care era vizată deputata neafiliată.
Ulterior, procurorul general interimar, Dumitru Robu, afirmase că Partidul Șor, declarat neconstituțional, ar fi plătit onorarii în sumă de 260.000 de dolari artiștilor ruși Filip Kirkorov și Morgenstern pentru a evolua la un concert în Piața Marii Adunări Naționale.
De cealaltă parte, artistul rus susținea că nu are nicio legătură cu Partidul Șor și acuza autoritățile de la Chișinău că i-au interzis să intre în R. Moldova pentru că „nu au vrut să audă adevărul”.
În ianuarie 2021, Filip Kirkorov a fost interzis și în Lituania, pe motiv că ar fi „un instrument al propagandei ruse” în statele din fosta URSS.
Decizia autorităților țării baltice de a-i refuza intrarea în țară a fost menținută, în aprilie, de judecătorii Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care i-au respins plângerea, afirmând că hotărârea instanțelor lituaniene s-a bazat pe informații obiective și rezonabile.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Număr dublu de burse pentru elevii romi
93 de elevi și studenți de etnie romă vor beneficia de burse de merit cu valoarea de 1.200 lei. Banii vor fi acordați lunar de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a reduce discrepanțele educaționale și de a încuraja tinerii romi să obțină performanțe academice.
Astfel, 42 de burse vor fi acordate pentru elevii din învățământul liceal, 24 pentru cei din învățământul tehnic postsecundar, 20 pentru studenți și 7 - pentru cei din învățământul tehnic secundar.
„Dacă în 2023 am avut 49 de beneficiari ai burselor de merit, anul acesta numărul este de aproape două ori mai mare, ceea ce demonstrează că această inițiativă este o oportunitate valoroasă pentru a sprijini tinerii de etnie romă care doresc să-și continue studiile”, a spus Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice.
Bursierii au fost selectați în urma unui concurs organizat de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Relații Interetnice. Beneficiarii burselor de merit studiază în domenii variate, precum economie, tehnică, agricultură, pedagogie, jurnalism, psihologie, relații internaționale și drept.
- Te-ar putea interesa și: Samir și Samira, doi frați de etnie romă, cu burse de merit: „Mama ne-a îndemnat să învățăm”
Pentru a obține această bursă de merit, tinerii trebuie să-și depună dosarele la Agenția Relații Interetnice. Acestea trebuie să conțină media notelor, o scrisoare de intenție și o scrisoare de recomandare. Candidații trebuie să aibă între 16 și 25 de ani și să nu primească alte burse de la stat.
Bursierii vor primi banii până la finalizarea programului de studii, cu excepția perioadei vacanței de vară.
Achitarea burselor va fi întreruptă dacă elevul sau studentul va acumula mai mult de 40 de absențe nemotivate într-un semestru, va avea restanțe la sfârșit de semestru sau de an sau va fi exmatriculat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Șapte localități din R. Moldova își vor alege din nou primarii
În data de 17 noiembrie 2024, vor avea loc alegeri locale pentru funcția de primar, în orașul Căușeni și în unele localități din raioanele Florești, Criuleni, Dondușeni, Cantemir, Ocnița și Drochia.
Pentru alegerile locale noi vor fi deschise 15 secții de votare. 38 de candidați s-au înscris în cursa electorală, dintre care 11 sunt femei și 27 sunt bărbați.
10 dintre aceștia candidează independent, iar 28 sunt desemnați de partide politice.
Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în orașul Căușeni – 7 secții. În comuna Antonești, raionul Cantemir și comuna Iliciovca, raionul Florești vor fi deschise câte 2 secții de votare. În celelalte 4 localități - Arionești, Popeștii de Jos, Clocușna și Boșcana vor fi disponibile câte o secție de votare.
Ultimele alegeri locale generale în R. Moldova au avut loc la data de 5 noiembrie 2023.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Criză de personal în penitenciare
Sistemul penitenciar din R. Moldova se confruntă cu un deficit acut de personal. Un angajat poate să supravegheze pe timp de noapte și peste 50 de deținuți, ceea ce pune în pericol atât securitatea condamnaților, cât și a celor care lucrează cu ei.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în Penitenciarul nr. 4 din Cricova, de exemplu, doar 12 angajați supraveghează 658 de deținuți noaptea, rezultând un raport alarmant de 1 la 55.
Situația este similară în alte instituții: în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, doar 23 din 240 de angajați sunt activi noaptea pentru 770 de deținuți, raportul fiind de 1 la 33, iar în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia, 18 angajați se ocupă de 331 de deținuți (1 la 18).
- Te-ar putea interesa și: Podcastul „În esență...” | Cum trăiesc deținuții în închisorile moldovene
Apărătorii drepturilor omului spun că aceste dezechilibre cresc riscurile de incidente, mediile penitenciare fiind cunoscute pentru rata înaltă de agresiuni și subcultura criminală. În prima jumătate a anului, au fost raportate zece atacuri asupra personalului.
Numărul posturilor neacoperite în instituțiile penitenciare este mare. La Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, 47 din 287 de funcții sunt vacante. La Penitenciarul nr. 1 din Taraclia, în anul 2024, au fost angajați 14 oameni, dar tot atâția au demisionat. La Penitenciarul nr. 5 din Cahul, 13 angajați au plecat din funcții în acest an.
ANP subliniază salariile nemotivante și lipsa candidaților calificați, ceea ce duce la epuizarea angajaților și la fluctuația mare de cadre. Pentru a le reține, standardele de selecție au fost relaxate, permițând angajarea persoanelor cu doar nouă clase absolvite.
Vladislava Balan, care a fost psihologă la Centrul de detenție pentru minori și tineri din Goian, spune că fluctuația de personal este cauzată de „condițiile de muncă inadecvate, salariile mici, lipsa recunoașterii eforturilor angajaților și a posibilității de avansare în carieră”.
La penitenciarul din Goian, doi psihologi sunt responsabili pentru aproximativ 60 de deținuți. Aceștia pot realiza, în medie, patru intervenții pe zi, oferind astfel fiecărui deținut doar 15 minute de atenție săptămânal.
În R. Moldova sunt 17 instituții penitenciare, iar condițiile de trai pentru deținuți și cele de muncă pentru angajați sunt constant criticate. Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a venit în mod repetat cu recomandări referitoare la condițiile de detenție, agresiuni și lipsa asistenței medicale.
De asemenea, R. Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în zeci de dosare pentru condiții inumane de detenție și a plătit despăgubiri în valoare de milioane de euro.
Știre realizată de Diana Mazniuc, studentă a Școlii de Jurnalism din Moldova
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Viktor Orban către opoziție: „Mutați-vă în România dacă credeți că ne-a depășit!”
Premierul de la Budapesta, Viktor Orban, le-a spus criticilor să se mute în România, dacă sunt de părere că vecina de la est a depășit Ungaria, cum a observat un parlamentar socialist.
În remarci consemnate de Politico, liderul naționalist maghiar a pus sub semnul îndoielii relevanța datelor care arată că în ultimii ani România, văzută mereu de unii unguri ca simbol al înapoierii, a depășit Ungaria și alte țări din regiune la unii indicatori economici.
Luni, 4 noiembrie, când Orban a mers în Parlamentul de la Budapesta, parlamentarul socialist Imre Komjathi l-a întrebat cum se face că Ungaria rămâne în urmă pe plan economic, astfel că ar putea fi depășită de toți vecinii, mai ales de România și Slovacia. „Toți o să o ducă mai bine decât noi”, a avertizat socialistul.
Komjathi i-a mai spus lui Orban să nu mai facă atâtea valuri în străinătate, că nu este ministru de Externe, și să devină în sfârșit prim-ministru, muncind în țară.
În replică, premierul a spus că oricine crede că în România se trăiește mai bine, nu are decât să meargă să trăiască acolo, iar la întoarcere să „mai stăm de vorbă”.
Cum stau lucrurile de fapt?
Cele mai recente date ale agenției de statistică UE, Eurostat, din vară, arată că România este într-adevăr înaintea Ungariei în ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (PIB) ajustat la puterea de cumpărare (PPP).
După acest indicator, România se situează la 80% din media UE, în vreme ce Ungaria, doar la 76%.
- Te-ar putea interesa și: Economia României are „cifre” mai bune ca ale Ungariei. Presa lui Orbán nu e încântată
Decenii de-a rândul, România a fost alături de Bulgaria cea mai săracă țară din UE, potrivit PIB-ului ajustat la puterea de cumpărare. Dar creșterea economică puternică din România, printre cele mai mari din UE, a făcut ca ea să depășească nu doar Bulgaria vecină, ci și țări ca Grecia, Croația, Ungaria, Slovacia sau Letonia, ajungând în 2023 cam la nivelul Poloniei și Portugaliei.
Pe de altă parte, mai mulți indici referitori la calitatea vieții și la distribuirea bogăției în societate (de pildă proporția celor amenințați de sărăcie sau Indicele Dezvoltării Umane), la care a părut să se refere în primul rând opozantul din parlamentul de la Budapesta, tot plasează Ungaria ceva mai bine decât România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Lituania dă vina pe Rusia pentru coletele explozive care au provocat incendii
Rusia se află în spatele coletelor explozive trimise din Lituania către țările europene, a declarat marți un consilier prezidențial lituanian, pe fondul îngrijorării țărilor NATO că sabotajul organizat de Moscova aproape a provocat o catastrofă aeriană, informează agenția Reuters.
Guvernele occidentale și serviciile de informații din Europa au indicat anterior Moscova ca fiind la originea unei serii de incendii și acte de sabotaj în Europa, menite să destabilizeze aliații Ucrainei.
Cotidianul polonez Gazeta Wyborcza a relatat în octombrie că tocmai din Lituania au fost expediate coletele explozive care au provocat incendii în depozite de curierat din Marea Britanie, Germania și Polonia.
Marea Britanie și Germania au investigat colete care au luat foc la depozite din Birmingham și Leipzig, Berlinul declarând că un accident aviatic a fost evitat la limită când un colet transportat aerian a luat foc.
„Vrem să le spunem aliaților noștri că nu este întâmplător, ci face parte din operațiunile militare [ruse]”, a declarat marți Kestutis Budrys, un consilier al președintelui lituanian Gitanas Nauseda, la radio Ziniu.
„Trebuie să neutralizăm [sabotajul] chiar de la origine, iar originea este serviciul de informații militare al Rusiei”, a mai spus el.
Este prima dată când un oficial lituanian acuză direct serviciile de informații militare ruse pentru un act specific de sabotaj.
Reuters scrie că nu a reușit să îl contacteze telefonic pe Budrys pentru comentarii, iar Guvernul rus nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Gazeta Wyborcza a relatat că un colet a provocat un incendiu într-un camion într-un depozit aparținând unei firme de curierat de lângă Varșovia.
- Te-ar putea interesa și: Finlanda semnalează bruiaje și falsificări ale navigației prin satelit în Marea Baltică. De vină ar fi rușii
Polonia a declarat în octombrie că a reținut patru persoane în cadrul unei anchete privind colete explozive trimise prin curierat către țări din Uniunea Europeană și Marea Britanie, ca parte a unui complot care urmărea în cele din urmă să trimită astfel de colete și pest ocean, în Statele Unite și Canada.
De asemenea, Polonia a închis consulatul rus din orașul Poznan, în vestul țării, din cauza unor suspiciuni de tentative de sabotaj din partea Rusiei.
Directorul general al Serviciului britanic de securitate (MI5), Ken McCallum, a declarat în octombrie că serviciul rus de informații militare GRU încearcă să provoace „haos” în Marea Britanie și Europa, amintește Reuters.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Spania: Mii de soldați și polițiști, desfășurați în zonele sinistrate. Căutările continuă, oamenii sunt furioși
Premierul spaniol Pedro Sanchez a spus marți că 14.900 de polițiști și membri ai forțelor armate au fost desfășurați în sud-estul țării, în zonele afectate de viiturile care au ucis în urmă cu o săptămână cel puțin 218 persoane. Anunțul vine pe fondul reproșurilor frecvente că statul nu face destul.
Tot marți, după o ședință specială de guvern, premierul socialist de la Madrid a anunțat că zonele sinistrate vor fi declarate oficial „grav afectate” pentru a putea fi ajutate mai rapid.
Decizia survine după ce Sanchez, regele Felipe al VI-lea, soția lui Letizia și alți oficiali au fost împroșcați cu noroi când au vizitat duminică zonele afectate din apropierea Valenciei.
Chiar dacă autoritățile au pus gestul pe seama unor activiști de extremă-dreapta infiltrați, toată lumea știe că populația locală este nemulțumită de reacția statului spaniol la cele mai ucigătoare inundații din Europa ultimelor decenii.
„Doar oamenii se ajută între ei... Iar politicienii, unde sunt? De ce nu au dat alarma? Criminalii!”, a declarat pentru AFP Matilde Gregori, în vârstă de 57 de ani, în orașul Sedavi, marți.
Salvatorii și-au reluat marți căutările sumbre ale cadavrelor dispărute.
Pompierii au scotocit minuțios printre mormanele de vehicule avariate și au pompat apa din garajele și parcările inundate, unde ar putea fi descoperite mai multe victime, au relatat jurnaliștii AFP.
Costuri enorme (asiguratorii)
Distrugerile provocate într-unul dintre „motoarele economice” spaniole, regiunea valenciană, vor lăsa o factură uriașă pentru stat și sectorul asigurărilor, notează AFP.
Catastrofa de săptămâna trecută a distrus clădiri, a măturat mașini, a inundat câmpuri și a distrus infrastructura de transport și de energie electrică.
Spania se confruntă acum cu „cel mai mare dezastru cauzat de un eveniment climatic”, a declarat Mirenchu del Valle Schaan, președintele federației spaniole a asigurătorilor UNESPA.
Este prea devreme pentru a estima costurile totale, dar acestea vor fi, fără îndoială, „extrem de ridicate”, a declarat pentru postul public de televiziune spaniol TVE Celedonio Villamayor, directorul consorțiului responsabil cu plata despăgubirilor în urma dezastrelor naturale.
Președintele Camerei de Comerț din Valencia, Jose Vicente Morata, a declarat pentru același canal că factura finală va fi mult mai mare de 10 miliarde de euro.
Pentru comparație, inundațiile devastatoare din iulie 2021, care au făcut peste 200 de victime în Germania, Belgia, Franța, Austria și Olanda, au costat aproape 43 de miliarde de dolari, potrivit reasigurătorului Swiss Re, notează AFP.
Ajutoare de peste 10 miliarde euro
După ședința de guvern de marți, s-a anunțat că statul spaniol va aloca 10,6 miliarde de euro (11,55 miliarde de dolari) în împrumuturi și subvenții pentru a ajuta victimele inundațiilor.
Premierul Sanchez a declarat că guvernul intenționează să cheltuiască până la 838 de milioane de euro în ajutoare directe, în numerar, pentru persoanele afectate.
Agenția guvernamentală de creditare ICO va garanta până la 5 miliarde de euro în împrumuturi acordate întreprinderilor mici și mijlocii, lucrătorilor independenți și familiilor pentru finanțarea eforturilor de reconstrucție.
Alte fonduri vor fi alocate pentru a le oferi celor afectați scutiri de la plata impozitelor și a prestațiilor, precum și plăților pentru înlocuirea proprietăților și repararea drumurilor și căilor ferate.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Încă o persoană reținută pentru că ar fi urmat să incendieze mașini și instituții publice în preajma alegerilor
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost reținut la 4 noiembrie de polițiști, fiind bănuit că planifica să incendieze mai multe mașini ale Poliției, Comisiei Electorale Centrale și Curții de Apel, dar și sedii ale instituțiilor publice.
Poliția spune că planul urma să fie aplicat în contextul destabilizărilor în campania electorală din octombrie 2024. La domiciliul bărbatului, reținut în sectorul Ciocana al capitalei, au fost efectuate percheziții, fiind ridicat telefonul mobil al acestuia care conține „probe concludente” pentru cauza penală.
Bărbatul, care face parte dintr-un grup infracțional, a fost identificat prin prezența sa de mai multe ori în preajma sediilor instituțiilor publice, în special a parcărilor, în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, atunci când nu erau păzite de forțele abilitate, iar mașinile conducătorilor instituțiilor publice erau prezente.
Inspectoratul General al Poliției spune în comunicatul de marți, 5 noiembrie, că un automobil de serviciu al poliției a fost incendiat chiar în ziua alegerilor prezidențiale de duminică, 3 noiembrie.
La 31 octombrie, Poliția a reținut cinci persoane din regiunea transnistreană care ar fi încercat să incendieze sediul Comisiei Electorale Centrale și mai multe autospeciale ale forțelor de ordine.
Grupul ar fi fost coordonat din Rusia, iar o parte din suspecți au fost reținuți în noaptea de 30 spre 31 octombrie, după o tentativă de incendiere a unor automobile din parcarea IGP. Ceilalți au fost prinși în jurul orei 6 dimineața, în timp ce încercau să incendieze ușa de la intrarea în CEC.
La finele lunii septembrie, patru clădiri ale instituțiilor de stat din R. Moldova, între care și cea a Guvernului, au fost vandalizate în ultimele două nopți, anunță Poliția moldoveană. Polițiștii au reținut câteva persoane suspecte, care ar fi fost instruite la Moscova pentru „atacul asupra mai multor edificii ale statului”.
Cu o zi mai devreme, au fost vandalizate clădirile ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Guvernului, iar poliția a reținut atunci doi tineri. Ei au declarat, potrivit poliției moldovene, că au fost recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova „cu scop de destabilizare”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Compensațiile pentru sezonul rece: plăți în bani și verificări riguroase prin 11 baze de date
Peste 50 de mii de cetățeni au depus cereri pentru compensații la resursele energetice în sezonul rece 2024 - 2025, potrivit datelor oferite de autorități la o zi de la lansarea înregistrărilor pe platforma compensatii.gov.md. Cererile sunt analizate cu ajutorul mai multor baze de date.
În cadrul unei conferințe de presă din 5 noiembrie, secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a spus că din 29 noiembrie, datele introduse în cereri vor fi analizate prin prisma a 11 baze de date, care aparțin atât autorităților publice, cum ar fi Casa Națională de Asigurări Sociale sau Poliția de Frontieră, cât și private, cum este cazul birourilor de credit sa furnizorii de energie.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a spus că valoarea compensației va fi stabilită la finele lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, când vor fi făcute și primele plăți. Spre deosebire de anii precedenți, când compensația era direct în factură, din acest an compensațiile vor fi oferite în bani, pe card sau la oficiul poștal.
„Trecem la un model clasic, în care Guvernul oferă suport monetar, iar gospodăriile utilizează acest suport pentru a achita facturile sau alte necesități în familie”, menționând totodată că este metoda cea mai eficientă și mai simplu de administrat, din perspectiva Ministerului.
Buzu a explicat că o mare parte din categoriile de beneficiari sunt pensionarii, care în linii mari își achită mereu și la timp facturile. În ce privește mediul rural, ministrul a spus că și în anii anteriori, majoritatea populației a primit compensațiile sub formă monetară, deoarece a apelat la încălzirea cu lemne.
Valoarea compensației va fi stabilită în funcție de veniturile pe 6 luni premergătoare programului de compensație. Principiul de bază este declararea tuturor veniturilor. Vor fi verificate inclusiv creditele ipotecare.
Finanțarea programului „Ajutor la contor” este asigurată din bugetul de stat, dar și din fondurile oferite de partenerii de dezvoltare.
Anul trecut, bugetul destinat compensațiilor la energie a fost în valoare de 2,6 miliarde de lei. 40% din sumă a mers pentru plata compensațiilor sub formă monetară, a precizat ministrul Buzu.
Înscrierile pentru luna noiembrie se încheie pe data de 28 noiembrie și vor continua în lunile decembrie și ianuarie. Cetățenii se pot înscrie pe compensatii.gov.md, sau pot solicita ajutorul asistenților sociali, în cazul în care nu au acces la internet.
Programul „Ajutor la contor” a fost creat în 2022 pentru a ajuta consumatorii casnici să facă față facturilor, în contextul tarifelor care au crescut din cauza crizei energetice.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Björn Ulvaeus, din ABBA: „Trump nu a ascultat cu atenție despre ce cântăm”
Muzicianul suedez Björn Ulvaeus a repetat marți, în ziua alegerilor americane, că grupul ABBA nu acceptă folosirea cântecelor și videourilor sale în campania electorală a republicanului Donald Trump.
„Sunt absolut în dezacord cu el!”, a exclamat artistul de 79 de ani într-un interviu publicat de televiziunea publică suedeză STV marți.
„Noi nu ne-am dat niciodată acordul ca muzica noastră să fie folosită în context politic. E oribil”, a mai spus Ulvaeus.
Pe de altă parte, starul suedez a notat cât de ironic este că Trump a ales cântecul The Winner Takes It All, un hit ABBA din anii 1980, pentru titlul aparent „victorios”, când de fapt în el este vorba despre pierdere – despre o femeie care își pierde partenerul.
„Este limpede că Trump nu a ascultat versurile”, a spus Ulvaeus, zâmbind.
În campania dinaintea alegerilor de la 5 noiembrie, la mitingurile lui Trump s-au folosit adesea cântece și imagini video cu ABBA, care a protestat, ca și casa de discuri Universal. Echipa lui Trump a insistat că are dreptul de a folosi muzica, iar Ulvaeus și-a repetat dubiile despre acest „drept” în interviul cu televiziunea suedeză.
- Te-ar putea interesa și: Harris vs. Trump. America votează. Când vom afla pe cine - și ce mai trebuie să știm
Nu doar ABBA, ci și alți muzicieni au protestat când au aflat că Trump le folosește muzica la mitinguri. În general, lumea artelor și a show-businessului este mai favorabilă candidaților democrați la președinția SUA - iar vicepreședinta Kamala Harris a primit în ultima zi de campanie sprijinul explicit al unor celebrități, inclusiv din acest domeniu - de pildă moderatoarea Oprah sau cântăreața și actrița Lady Gaga.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor europene. Peste 10 milioane de lei ar fi fost gestionați fraudulos
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au descins cu percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul delapidării fondurilor europene. Ancheta vizează foști responsabili ai Unității pentru implementare a „Moldsilva”, care ar fi delapidat peste patru milioane de lei.
În comunicatul publicat la 5 noiembrie, CNA spune că persoane cu funcții de răspundere din cadrul Unității pentru Implementare, instituite pe lângă Agenția „Moldsilva” ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul.
Mai exact, investigațiile preliminare relevă că la reconstrucția unui imobil existent și proiectarea unui garaj, din suma totală de 7,4 milioane de lei prevăzută în acest scop, agentul economic ar fi utilizat doar 3,7 milioane de lei, iar diferența de circa 4 milioane de lei ar fi fost delapidată.
Pentru a acumula probe, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au descins cu percheziții la domiciliile a cinci persoane, printre care: ex-conducătorul Unității de Implementare a proiectului, reprezentantul agentului economic și reprezentantul companiei de proiectare.
Într-o reacție publicată la câteva ore, Ministerul Mediului a precizat că faptele investigate de CNA au avut loc între 2014 - 2016 și că Agenția „Moldsilva” acordă tot suportul necesar organelor de drept.
Trei persoane urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Fosta bașcană Irina Vlah își face partid. Vrea să bată PAS-ul în 2025
Fosta bașcană a autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a anunțat crearea unui nou partid politic cu care vrea să participe la alegerile parlamentare din 2025 pentru a „salva” Republica Moldova de „regimul odios al Maiei Sandu”.
Vlah a spus, pe 5 noiembrie, că a început procedura de înregistrare a „Partidului Republica Inima Moldovei” (PRIM) după „consultări cu cetățenii” în campania pentru prezidențialele din 20 octombrie. Ea a luat 5.38% (peste 83.000 de voturi) în primul tur, acesta fiind cel mai bun rezultat printre candidați independenți.
În campania pentru prezidențiale Vlah a avut o puternică retorică anti-Maia Sandu, căreia îi reproșează că ar fi distrus „democrația, economia și justiția”. În turul doi ea și-a îndemnat simpatizanții să voteze împotriva Maiei Sandu, adică să opteze pentru candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo.
- Te-ar putea interesa și: (Aproape) toți împotriva Maiei Sandu. Pe cine susțin în turul doi candidații la prezidențiale
Nereușind să o învingă pe președinta care tocmai a fost realeasă, Vlah țintește spre parlamentarele din 2025, despre care spune că „oferă o șansă reală de a scăpa” de partidul de guvernare (Acțiune și Solidaritate - PAS), fondat de președinta Maia Sandu.
Fosta guvernatoare a UTA Găgăuzia (2015 - 2023) s-a bucurat în trecut de suportul comuniștilor și ulterior al socialiștilor, fără a fi membră de partid.
Acum, Vlah spune că „salvarea Republicii Moldova de regimul odios al Maia Sandu” trebuie făcută de un partid nou, construit pe altfel de principii decât majoritatea partidelor existente.
Alegerile parlamentare următoare vor avea loc în vara anului 2025. La scrutinul similar trecut (2021), PAS a obținut peste 50% din voturile moldovenilor, ceea ce a oferit partidului 63 de mandate în Parlament. Socialiștii ex-președintelui pro-rus Igor Dodon a acumulat peste 27% (32 mandate), iar Partidul „Șor” (care între timp a fost declarat neconstituțional) a obținut 6 mandate. Pragul electoral pentru a accede în parlament este de 5%.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Atacurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 30 de palestinieni în Gaza, spun medicii
Loviturile israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 30 de palestinieni începând de luni seara, au declarat marți mass-media și medicii palestinieni citați de Reuters, în timp ce armata israeliană și-a consolidat asediul asupra zonelor de nord ale enclavei.
O lovitură aeriană a avariat două case în orașul Beit Lahiya, din nordul Fâșiei Gaza, unde armata israeliană (IDF) a desfășurat noi operațiuni începând cu 5 octombrie, și a ucis cel puțin 20 de persoane luni seara, au declarat agenția de presă oficială palestiniană WAFA și mass-media controlată de Hamas.
Ministerul Sănătății din Gaza nu a confirmat imediat bilanțul. Alte patru persoane au fost ucise în orașul Al-Zawayda, din centrul Gazei, în jurul miezului nopții, luni spre marți, au spus medicii.
Oficiali palestinieni din domeniul sănătății au declarat că alte șase persoane au fost ucise în două atacuri aeriene israeliene separate în Gaza City și la Deir Al-Balah, în zona centrală a enclavei.
A fost vorba, potrivit palestinienilor, de oameni care deja fuseseră alungați de la casele lor de la începutul războiului din Gaza în urmă cu 13 luni.
- Te-ar putea interesa și: Noi atacuri israeliene în nordul Gazei ucid aproape 90 de persoane
Armata israeliană a declarat, fără a oferi detalii, că forțele sale au „eliminat teroriști” în centrul Fâșiei Gaza și în zona Jabalia. De asemenea, trupele israeliene spun că au găsit arme și explozibili în ultimele 24 de ore în sudul regiunii Rafah, unde au fost eliminate „obiective de infrastructură teroristă”, a precizat IDF.
Palestinienii au declarat că noile atacuri și ordinele israeliene de evacuare a populației urmăresc golirea a două orașe din nordul Fâșiei Gaza și a unei tabere de refugiați, pentru a crea zone tampon.
Israelul susține că forțele sale au ucis sute de palestinieni înarmați și au dezmembrat infrastructura militară Hamas din Jabalia în ultima lună.
Marți seară, avioanele israeliene au lansat pliante deasupra Beit Lahiya, ordonând locuitorilor care nu și-au părăsit încă casele și adăposturile să părăsească complet orașul.
„Toți cei care ați rămas în case și adăposturi, vă riscați viața. Pentru siguranța voastră, trebuie să vă îndreptați spre sud”, se arată pe pliantul scris în arabă.
Raid în Cisiordania
Peste 43.300 de palestinieni au fost uciși în mai bine de un an de război în Gaza, spun autoritățile din enclavă, iar o mare parte a teritoriului a fost transformată în ruine.
Războiul a început după ce militanții conduși de Hamas au atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici în Gaza, potrivit numărătorii israeliene.
În Cisiordania ocupată de Israel, ministerul palestinian al sănătății a declarat că cel puțin patru persoane au fost ucise marți în timpul unui raid militar israelian și al unor lovituri aeriene.
Violența a crescut în Cisiordania de la începutul războiului din Gaza, cu raiduri aproape zilnice ale forțelor israeliene care au făcut mii de arestări. Tot acolo au loc schimburi de focuri frecvente între forțele de securitate și luptătorii palestinieni.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Obiectivul aderării R. Moldova la UE, introdus oficial în Constituție
Modificările Constituției pentru care au votat moldovenii la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) din 20 octombrie au intrat în vigoare pe 4 noiembrie, după ce au fost publicate în Monitorul Oficial.
Aderarea la UE a devenit oficial „obiectivul strategic” al R. Moldova, stipulat în preambulul Constituției, care menționează și faptul că identitatea poporului R. Moldova este „europeană”.
Preambulul servește la interpretarea tuturor legilor țării. Introducerea valorilor europene acolo înseamnă pentru autorități, indiferent de culoarea lor politică, o obligație de a promova politici care să corespundă valorilor europene. Mai exact, în preambul va fi introdus următorul text:
„RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova,
DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.
De asemenea, în Constituție este introdus un nou titlu numit „Integrarea în Uniunea Europeană”. Acest capitol oferă Parlamentului moldovean, indiferent de componența lui, un mecanism pentru ratificarea acordurilor constitutive ale Uniunii Europene, doar cu ajutorul unei majorități de 51 de deputați. Capitolul are următorul conținut:
(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Referendumul din 20 octombrie a trecut cu o majoritate fragilă, după ce 50,38% din alegători a spus „Da” modificării Constituției în vederea aderării R. Moldova la UE, diferența față de opțiunea „Nu” fiind de doar 11.400 de voturi.
- Te-ar putea interesa și: Referendumul a trecut. Ce urmează?
În cele 231 de secții de votare deschise în străinătate, la referendum au votat aproape 240.000 de moldoveni, care au înclinat balanța în favoarea opțiunii pozitive. Marea majoritate (76,96%) au spus „Da”, în timp ce aproape un sfert (23.04%) au votat „Nu”.
Referendumul a fost validat de Curtea Constituțională (CC), pe 31 octombrie.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Nu numai în Moldova: alegerile din SUA încep cu temeri de amestec rusesc
Oficiali de top ai serviciilor de informații ale guvernului american și-au intensificat avertismentele cu privire la interferența străină în alegeri - în special din partea Rusiei.
Îngrijorarea venită din partea Biroului Directorului Serviciului Național de Informații (ODNI), a Biroului Federal de Investigații (FBI) și a Agenției de Securitate Cibernetică și de Securitate a Infrastructurii (CISA), urmează avertismentelor de vineri cu privire la interferențe, notează dpa.
Cele trei agenții au declarat că „au observat adversari străini, în special Rusia, desfășurând operațiuni de influență suplimentare menite să submineze încrederea publică în integritatea alegerilor din SUA și să alimenteze diviziunile dintre americani”.
Serviciile au declarat că aceste eforturi se vor intensifica pe parcursul zilei de marți - ziua alegerilor - și după aceea, adăugând că se vor concentra asupra celor șapte state-cheie de care ar putea depinde rezultatul: Arizona, Nevada, Michigan, Wisconsin, Pennsylvania, Georgia și Carolina de Nord.
Alegătorii americani decid dacă să trimită la Casa Albă pe fostul președinte republican Donald Trump sau pe vicepreședinta democrată Kamala Harris.
- Te-ar putea interesa și: Harris vs. Trump. America votează. Când vom afla pe cine - și ce mai trebuie să știm
„Rusia este cea mai activă amenințare”, se arată în declarația comună a serviciilor de informații.
„Actorii de influență” despre care ele au afirmat că sunt afiliați Rusiei creează videoclipuri și povești false pentru a submina legitimitatea alegerilor, pentru a-i face pe alegători să se teamă de procesul electoral și pentru a sugera că persoane cu opinii politice opuse folosesc violența unele împotriva altora.
„Aceste eforturi riscă să instige la violență, inclusiv împotriva funcționarilor electorali”, au declarat serviciile. „Anticipăm că actorii ruși vor lansa conținut suplimentar pe aceste teme în ziua alegerilor și în zilele și săptămânile de după închiderea urnelor.”
Oficialii serviciilor de informații au declarat că „actori” influențați de Rusia au postat recent articole false care afirmau că oficialii americani încearcă să influențeze alegerile prin manipularea buletinelor de vot și atacuri cibernetice.
Autorii dezinformării „au fabricat și amplificat, de asemenea, un videoclip recent care prezenta în mod fals un interviu cu o persoană care pretindea că are detalii despre fraudarea alegerilor din Arizona... pentru a o favoriza pe vicepreședinta Kamala Harris”, se arată în declarație.
„Secretarul de stat din Arizona a respins deja teza din video ca fiind falsă”, a adăugat acesta.
Iranul este, de asemenea, o amenințare pentru alegerile americane.
El a lansat - spun serviciile americane - „activități cibernetice malițioase” pentru a-l afecta negativ pe Trump, continuă declarația. Guvernul de la Teheran încearcă, de asemenea, să influențeze alegerile prin videoclipuri false și postări menite să alimenteze violența.
Iranul rămâne hotărât să răzbune moartea lui Qassem Soleimani, general care a fost ucis în Irak într-o lovitură aeriană americană în ianuarie 2020 ordonată de Trump, au declarat oficialii serviciilor de informații.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Joe Biden: Moldovenii au ales viziunea Maiei Sandu
Președintele SUA, Joe Biden, s-a adăugat luni liderilor lumii democratice care o felicită pe Maia Sandu pentru realegerea „istorică” în postul de președintă a Moldovei la 3 noiembrie, într-un scrutin dominat de temerile de interferență rusească și o prezență masivă la vot în străinătate.
„Duminică, poporul moldovean a mers la urne și a votat în favoarea viziunii președintelui Sandu pentru o Moldovă sigură, prosperă și democratică”, a spus într-o declarație de presă Biden, amintind că realegerea președintei vine la două săptămâni de la referendumul privind integrarea țării în Uniunea Europeană.
Președintele SUA amintește, ca și alți lideri occidentali care au felicitat-o pe Sandu, informațiile despre eforturile rusești de influențare a alegerilor moldovene.
„Timp de luni de zile, Rusia a încercat să submineze instituțiile democratice și procesele electorale din Moldova. Dar Rusia a eșuat. Poporul moldovean și-a exercitat dreptul democratic de a-și alege propriul viitor și a ales să urmeze o cale aliniată cu Europa și cu democrațiile de pretutindeni”, se spune în declarația de la Casa Albă.
- Te-ar putea interesa și: Ciolacu și Tusk, printre primii oficiali străini care au felicitat-o pe Maia Sandu
Maia Sandu a fost felicitată luni de liderii multor democrații occidentale, ai UE și ai unor state post-sovietice ca Ucraina sau Armenia. Din Rusia, în schimb, au venit mai ales critici ale unor demnitari de rang secund care pretind că alegerile ar fi fost manipulate prin sprijinirea votului în diaspora occidentală, care s-a dovedit decisiv pentru victoria președintei în exercițiu.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Socialiștii spun că nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din diasporă
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) spune că nu recunoaște rezultatul votului din diasporă, care a contribuit la victoria Maiei Sandu, despre care afirmă că este „președintele diasporei”. Formațiunea insistă că „adevăratul învingător” este Alexandr Stoianoglo.
În declarația emisă la 4 noiembrie, PSRM susține că voturile din secțiile de votare din străinătate și din cele constituie pentru cetățenii din stânga Nistrului „nu pot fi considerate o exprimare liberă și democratică a voinței poporului”.
„Ne-am confruntat cu reducerea nejustificată a secțiilor de vot, blocarea accesului alegătorilor, agitație electorală în ziua tăcerii și în ziua alegerilor și alte nereguli în mai multe țări, inclusiv sute de cazuri de falsificare intenționată, dispariția urnelor de vot”, se arată în comunicat.
Membrii PSRM spun că toate aceste situații au dus la faptul că „sute de mii de cetățeni ai țării” nu au putut vota, ceea ce „explică diferența finală de voturi”. Totuși, formațiunea nu a precizat dacă va contesta rezultatele prezidențialelor.
Reprezentanții partidului spun că fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, care a fost sprijinit de formațiune la prezidențiale, a obținut „adevărata victorie”, făcând referire la scorul de 51,19% din voturi la secțiile din R. Moldova.
- Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.
La scurt timp după închiderea urnelor de vot, Stoianoglo și-a îndemnat simpatizanții să-și păstreze calmul indiferent de datele rezultatelor preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale.
„Democrația înseamnă, în primul rând - maturitate în fața rezultatului”, a spus candidatul socialiștilor.
Anterior, PSRM a spus că nu va recunoaște nici rezultatele referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană și a cerut partidului de guvernare PAS să renunțe la modificarea legii supreme. Cu toate acestea, formațiunea nu a depus contestații privind rezultatele plebiscitului la Curtea Constituțională.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Ambii Mitropoliți au felicitat-o pe Maia Sandu pentru realegere. Unul a pomenit „tradițiile”, celălalt - Europa
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și Mitropolitul Basarabiei au felicitat-o pe președinta Maia Sandu pentru victoria obținută la turul al doilea al prezidențialelor, din 3 noiembrie.
În mesajul său de felicitare, Înaltpreasfințitul Vladimir i-a transmis șefei statului „binecuvântare și înțelepciune” în îndeplinirea noului mandat, despre care a spus că speră să fie caracterizat de „un spirit de unitate, demnitate și respect” față de „valorile spirituale și tradițiile strămoșești ale acestui neam”.
„Dorim să avem credința că noile etape de guvernare vor contribui la pacea, stabilitatea și prosperitatea țării noastre”, se arată în mesajul capului bisericii ortodoxe care ascultă de Patriarhia de la Moscova.
Cu un mesaj de felicitare a venit și mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Petru, care a mulțumit și cetățenilor pentru prezența masivă la vot „dând dovadă de dragoste de țară și neam”.
„În acest duh de comuniune și iubire, Vă asigurăm de rugăciunile noastre pentru împlinirea unui viitor mai luminos, drept și european pentru Republica Moldova”, se menționează în mesaj.
Ierarhul din fruntea bisericii subordonate Patriarhiei Române mai spune că realegerea Maiei Sandu „reprezintă un semn de încredere și speranță”.
Vezi și reportajul realizat în timpul campaniei electorale în care unii preoți fac agitație chiar în biserici împotriva sau pentru aderarea la UE, deși legea le interzice să facă politică.
Potrivit rezultatelor preliminare, președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS, a obținut duminică peste 930 de mii de voturi sau 55,41% din sufragii.
Pentru candidatul susținut de PSRM, ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, au votat peste 748 de mii de cetățeni sau 44,59% din numărul alegătorilor care au ieșit la vot.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
China și Rusia nu o felicită deocamdată pe Maia Sandu. Dinspre Moscova vin critici
China și Rusia nu au s-au numărat printre țările care au felicitat-o de îndată pe Maia Sandu după victoria ei la alegerile prezidențiale, în dauna lui Alexandr Stoianoglo.
Subiectul a apărut, totuși, la briefingul zilnic al purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, care a spus, potrivit transcrierii în engleză de pe pagina de web a instituției: „Moldova este partenera și prietena Chinei. China a respectat mereu alegerile poporului moldovean și speră sincer că țara va rămâne stabilă și se va bucura de prosperitate. China este dispusă să colaboreze cu Moldova pentru a promova creșterea susținută a relațiilor bilaterale”.
Ning a făcut declarația ca răspuns la o întrebare a agenției rusești de știri TASS. Aceasta a consemnat luni mai multe declarații de demnitari ruși de rang înalt, în general critice la adresa puterii de la Chișinău.
- Te-ar putea interesa și: Ciolacu și Tusk, printre primii oficiali străini care au felicitat-o pe Maia Sandu
Un exemplu: Konstantin Kosaciov, vicepreședintele Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus) a numit organizarea alegerilor moldovene „rușinoasă”.
„Rezultatul final este determinat nu în țara însăși, ci din afară. Este determinat de voturile din străinătate, unde organizatorii au creat cu bună știință și în mod deliberat oportunități exclusive pentru cei care au susținut un candidat și i-au privat pe cei care l-au susținut pe celălalt de posibilitatea de a vota”, a scris senatorul pe canalul său de Telegram.
Declarația vine după ce autoritățile moldovene au semnalat înaintea alegerilor prezidențiale și chiar în cursul lor încercări de influențare a rezultatului prin cumpărare de voturi sau transporturi organizate de votanți, inclusiv dinspre F. Rusă spre țări ca Belarus, Turcia și Azerbaidjan.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Președinta Georgiei: „Dacă aveam voturi din diasporă ca moldovenii...”
Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a aplaudat victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale de duminică din R. Moldova, exprimându-și mai ales admirația pentru rolul decisiv jucat de voturile din diasporă.
„Alegerile moldovenești sunt cea mai bună dovadă a alegerilor furate din Georgia: în ciuda interferențelor rusești similare și a manipulării masive, Moldova a fost salvată de 300 000 de alegători din diaspora... diaspora noastră de 1 000 000 de persoane a fost exclusă. Doar 34 000 au fost autorizați să voteze”, a scris Zurabișvili pe X (fostul Twitter).
În Georgia, partidul de guvernământ, Visul Georgian, a câștigat oficial alegerile parlamentare de la 26 octombrie, însă opoziția nu recunoaște rezultatul.
În preajma alegerilor, georgienii stabiliți în străinătate s-au plâns că au fost „obstrucționați” în încercarea de a vota. Dintr-un milion care ar avea teoretic dreptul să voteze, s-au înscris până la urmă în registrul de votare cam 96.000 – potrivit autorităților de la Tbilisi.
Președinta georgiană, Salome Zurabișvili, care are un statut aproape de disidentă în raport cu guvernul, a vorbit despre un sistem „sofisticat" de fraude în timpul alegerilor legislative.
Convocată de procurori cu privire la această presupusă „falsificare", Zurabișvili a anunțat că nu va da curs citației. Și observatorii internaționali au constatat nereguli în timpul scrutinului, iar Uniunea Europeană a solicitat o anchetă cu privire la aceste acuzații.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Rezultate preliminare: Maia Sandu, realeasă cu votul a peste 55% din alegători
Președinta Maia Sandu a obținut un nou mandat de patru ani cu votul a peste 55% dintre alegători, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) în dimineața zilei de 4 noiembrie.
Președinta CEC, Angelica Caraman, a precizat că ultimele secții de votare s-au închis la ora 06:00 (ora Moldovei), fiind vorba de cele din Statele Unite și Canada. Totodată, în aceste momente sunt procesate și rezultatele votului prin corespondență, care au fost recepționate de trei secții de votare constituite în acest scop.
Datele preliminare publicate de CEC arată că la urnele de vot s-au prezentat 1.699.925 de alegători sau 54,31% din numărul total al cetățenilor cu drept de vot înscriși în listele electorale. În cele 231 de secții de votare constituie în diasporă au votat peste 328.855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizare alegerilor peste hotarele țării.
Potrivit rezultatelor preliminare, președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS, a obținut peste 930 de mii de voturi sau 55,41% din sufragii. Pentru candidatul susținut de PSRM, ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, au votat peste 748 de mii de cetățeni sau 44,59% din numărul alegătorilor care au ieșit la vot.
Legislația electorală prevede că în termen de 5 zile, Comisia Electorală Centrală va întocmi raportul privind rezultatele scrutinului și procesul verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor prezidențiale, care ulterior va fi prezentat Curții Constituționale, care trebuie să decidă asupra confirmării rezultatelor prezidențialelor și validării mandatului președintelui ales.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Ciolacu și Tusk, printre primii oficiali străini care au felicitat-o pe Maia Sandu
Premierul României, Marcel Ciolacu, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, sunt primii oficiali străini care au transmis mesaje de felicitare pentru președinta Maia Sandu, realeasă pentru un al doilea mandat.
Înalții demnitari au ținut să-și reafirme angajamentul lor de a sprijini R. Moldova mai departe pe calea europeană.
Într-o postare pe rețelele de socializare, premierul României, Marcel Ciolacu a felicitat-o pe Maia Sandu pentru că a obținut o „victorie uriașă”.
„Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european! (...) Voi continua să susțin din toate puterile Republica Moldova să ajungă acolo unde îi este locul – alături de România în Uniunea Europeană”, a scris prim-ministrul român.
De la București, un mesaj de felicitare a transmis și președintele român, Klaus Iohannis, care a numit victoria Maiei Sandu drept o „reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană”.
„România rămâne cel mai implicat susținător al dezvoltării Republicii Moldova”, a reiterat Iohannis.
Premierul polonez, Donald Tusk a scris că Maia Sandu a învins „favoritul Moscovei”, iar victoria a fost „în ciuda interferenței agresive și masive a Rusiei”.
„Să sperăm că această tendință va continua în următoarele zile și luni și în alte țări”, a spus Tusk, care a vizitat R. Moldova la începutul lunii septembrie.
Un mesaj de felicitare a venit și din partea președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care a spus că „este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în aceste alegeri”.
Un mesaj de felicitare, atât în franceză cât și în română, a publicat președintele francez, Emmanuel Macron.
„Democrația a triumfat în fața tuturor ingerințelor și manevrelor. Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”, a subliniat Macron.
A felicitat-o pe Maia Sandu și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În mesajul publicat pe X, Zelenski că Ucraina sprijină parcursul european al R. Moldova și este gata să lucreze la consolidarea parteneriatului dintre cele două state.
„Moldovenii au făcut o alegere clară - au ales o cale spre creștere economică și stabilitate socială”, a scris Zelenski.
Luni dimineață a venit și mesajul de felicitare de la cancelarul german Olaf Scholz. El a spus că victoria Maiei Sandu menține „cursul european” al Moldovei, pe care Germania îl va sprijini în continuare.
În urma alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, președinta Maia Sandu a obținut peste 55,35% din sufragii, devenind astfel primul șef de stat al R. Moldova reales prin vot direct.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
La aflarea primelor rezultate, Sandu face baie de mulțime, iar Stoianoglo face apel la calm
Președinta Maia Sandu a făcut o baie de mulțime, duminică seara, la aflarea primelor rezultate preliminare care o dau drept câștigătoare a turului doi al alegerilor prezidențiale și îi oferă un nou mandat.
Sandu a ieșit în fața simpatizanților adunați la sediul de campanie al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), din partea căruia a candidat Sandu.
La rândul său, Stoianoglo și-a îndemnat simpatizanții să-și păstreze calmul indiferent de datele preliminare.
„Democrația înseamnă, în primul rând – maturitate în fața rezultatului”, a mai spus candidatul socialiștilor.
- Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.
La procesarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, Maia Sandu a preluat întâietatea în turul doi al alegerilor prezidențiale și continuă să crească, datorită votului din diaspora. Contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, a câștigat în țară, cu o diferență mică, dar pierde alegerile.
Maia Sandu avea 50,56 % din voturi la procesarea rezultatelor din peste 93% din secțiile de votare. În diaspora, mai erau de numărat aproape 250 de mii de voturi. Dacă tendința în favoarea Maiei Sandu se menține, președinta pro-europeană va câștiga un nou mandat cu o diferență confortabilă de voturi.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Rezultate noi: Maia Sandu preia întâietate și continuă să urce
La procesarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, Maia Sandu a preluat întâietatea în turul doi al alegerilor prezidențiale și continuă să crească, datorită votului din diaspora. Contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, a câștigat în țară, cu o diferență mică, dar pierde alegerile.
Maia Sandu avea 50,56 % din voturi la procesarea rezultatelor din peste 93% din secțiile de votare. În diaspora, mai erau de numărat aproape 250 de mii de voturi. Dacă tendința în favoarea Maiei sandu se menține, președinta pro-europeană va câștiga un nou mandat cu o diferență confortabilă de voturi.
Sandu și Stoianoglo, aproape la egalitate în țară, dar Sandu urcă datorită diasporei
Alexandr Stoianoglo și Maia Sandu se află aproape la egalitate, arată rezultatele preliminare ale turului doi ale alegerilor prezidențiale după procesarea a 90% din procesele-verbale.
La această oră, candidatul socialiștilor a acumulat 50.47% (peste 690.000 voturi), iar actuala președintă 49.53% (aproape 680.000 de voturi).
Rezultatele parțiale finale vor fi anunțate mâine dimineață, 4 noiembrie.
În mai multe raioane din țară au fost procesate 100% din procesele-verbale. Dintre ele, candidatul socialiștilor a câștigat în raioanele Briceni, Ocnița, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești, Fălești, Dubăsari, Basarabeasca și municipiul Bălți.
Maia Sandu a câștigat în raioanele Ungheni, Telenești, Strășeni, Criuleni, Hâncești și Leova.
- Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.
Numărătoarea continuă în celelalte secții, dar și în diaspora. Secțiile de votare de pe continentul American rămân deschise.
Până la această oră, au votat aproape 1,7 milioane de alegători, adică peste 54%. În aceste condiții, CEC a declarat turul doi drept valabil. Potrivit legislației, turul doi poate fi declarat valabil dacă prezența depășește 1/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te