Republica Moldova este printre statele cu cea mai mare diasporă, raportată la populație. În ce măsură o astfel de atitudine, mai ales a unui aspirant la funcția de șef al statului, se regăsește în modul în care alte țări își construiesc sau, poate, își ruinează relația cu cetățenii săi aflați temporar sau permanent în străinătate? Tema convorbirii cu corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Dan Alexe:
Europa Liberă: Așadar, Dan Alexe, într-o dispoziție de frustrare, cauzată de votul diasporei moldovenești la 1 noiembrie – cu recordul acesteia de participare și de opțiune –, Igor Dodon a spus că „diaspora reprezintă un electorat paralel al Republicii Moldova”, care s-ar afla – cum a mai spus – „în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova”... Mai cunoști, în context european sau mondial, o asemenea atitudine a unor lideri „de acasă” față de „cei dinafară”, ca în cazul lui Igor Dodon?
Dan Alexe: „Nu, din păcate, nu am mai auzit la nimeni și nicăieri, și niciunde un asemenea ton, n-aș spune disprețuitor, dar care dă la o parte importanța votului unui număr important de oameni. Aș spune că, dimpotrivă, tendința europeană, și vreau să precizez că am asistat la zeci de alegeri ale unor oameni care locuiesc în Belgia din diferite diaspore, alegeri din Italia, alegeri din Polonia, din Turcia, care se întâmplă relativ la o scară impresionantă, pentru că diaspora turcă e foarte importantă și, în general, șefii de acasă, președinții, prim-miniștrii, reprezentanții guvernului ș.a.m.d. tind să cocoloșească, să se ocupe îndeaproape de această diasporă, ale cărei voturi contează foarte mult. De exemplu, când sunt alegeri în Turcia, eu, mai ales că locuiesc într-un cartier turc din Bruxelles, am impresia că sunt în Istanbul, sunt lozinci peste tot, afișe, vin oameni din Turcia care țin discursuri. Deci, diaspora este foarte-foarte curtată. Cea italiană are, la rândul ei, specificul ei și, în general, vreau să spun că guvernele de acasă au grijă să protejeze, să atragă, să faciliteze votul celor din străinătate care este foarte important în cazul unor țări cum este Moldova.”
Europa Liberă: Ce se poate remarca în privința modului în care în diverse țări autoritățile sau prezidențiabilii cu pondere de la baștină, să spunem așa, se raportează la chestiunea votului cetățenilor aflați, temporar sau permanent, peste hotare, dacă am recurge la un limitat tur de orizont în această privință?
Dan Alexe: „Dacă e să facem un tur de orizont al modalităților prin care guvernele facilitează votul în străinătate, sigur că orizontul e foarte larg, pentru că fiecare țară are legislația ei. Și aș aminti un caz aparte, care este cel al Greciei, unde până anul trecut cetățenii din străinătate nu puteau vota. Deci, ei pur și simplu nu contau în peisajul electoral al țării, rămăsese așa, ca o gaură neagră în legislația asta neterminată încă de la dictatura coloneilor și de-abia din noiembrie anul trecut, 2019, cetățenii greci pot să voteze din străinătate.
Și Grecia e cea mai recentă țară care și-a schimbat legislația în acest sens, dar și țări cum a fost, de exemplu, Germania Federală până la unificarea cu Germania fostă comunistă, cu DDR-ul, nu permitea votul cetățenilor din străinătate, în schimb, țări cum sunt Italia, Franța, Portugalia, l-au oferit dintotdeauna, dar au dat și posibilitatea să candideze cetățenii lor din străinătate în parlamentul național, continuând să locuiască și să voteze de acolo de unde sunt. După aceea, dacă vor să vină la sesiunile parlamentare, vin, sigur, și se întorc în țara în care locuiesc, dar sunt țări care au și câteva locuri rezervate în parlament pentru cetățenii din străinătate. Și acelea, evident, le asigură toate facilitățile de vot.
Dacă e să vedem acum tehnic cum se petrece, mă limitez la Uniunea Europeană totuși, toate țările Uniunii Europene permit votul la ambasade sau în alte locuri amenajate în mod special. Există două țări în Europa care nu sunt în Uniunea Europeană, și anume Norvegia și Elveția, care au particularitatea că nu permit cetățenilor din străinătate să voteze decât prin poștă. Deci, cetățenii belgieni și elvețieni care locuiesc în Germania nu pot vota decât prin poștă, ambasada nu le organizează nimic.
Apoi există țări mai avansate tehnologic, cea mai cunoscută fiind Estonia, care, cum se știe, are o rețea de internet dintre cele mai performante din lume și a creat acea platformă de cetățenie, prin care poți deveni cetățean eston pe internet, ei bine, Estonia, dar și alte țări, cum sunt Franța și Olanda, permit votul prin internet. Deci nu mai ai nevoie să mai mergi la ambasadă și nimeni nu te încurcă cu hârtii.
Și deși am zis că rămânem doar la Europa, aș menționa și cazul oarecum anecdotic, dar pentru nostalgici sună într-un fel, Australia e singura țară care permite încă – încă! – votul prin fax. Se poate faxa votul. Și-apoi țări cum e Belgia, de exemplu, care permite toate aceste modalități. Belgia permite cetățenilor ei să voteze și la ambasadă, și prin poștă sau prin internet, dar, evident, o sigură dată. Așa că țările Uniunii Europene spre care aspiră Moldova cu toatele asigură un mare confort tehnic, juridic cetățenilor din străinătate care vor să voteze și, în special, unele țări cum este Italia, de exemplu, împinge legislația atât de departe, încât Italia decontează italienilor care vin cu trenul, nu și avionul, din păcate pentru ei, Italia le decontează trenul cetățenilor din țările vecine – Franța, Germania, Elveția. Celor care vin să voteze acasă li se decontează biletul de tren. Desigur, dacă sunt mai departe, nu pot veni cu trenul, dar și asta este o modalitate de a arăta că guvernul se interesează de votul celor din străinătate.”
Europa Liberă: Putem considera în general că diaspora, cea moldovenească în particular, reprezintă o fotografie fidelă a societății, doar că mutată pe alte tărâmuri sau are totuși un specific contrastant?
Dan Alexe: „Aici iarăși trebuie avut în vedere caracterul fiecărui tip de emigrație. Emigrația moldovenească e specifică țărilor Europei de Est și unor țări sud-americane, să spunem, extra-comunitare, care nu fac parte din Uniunea Europeană care trimit în străinătate în special oameni tineri, viguroși, mergând de la zidari și femei de curățenie până la asistenți medicali sau indiferent ce, până la meserii IT, mai intelectuale.
Dar, în general, această pătură de oameni reprezintă tineri relativ calificați și atunci sigur că nu putem compara emigrația din Moldova cu una foarte veche în țări europene cum este cea din Portugalia sau din Italia, care e foarte importantă. În cazul italienilor vorbim de milioane de oameni care trăiesc în străinătate și care votează acasă, dar pentru că sunt plecați de atâtea generații, e vorba de o emigrație oarecum îmbătrânită. Acolo, într-un fel, emigrația italiană sau portugheză reprezintă statistic populația de acasă, că au avut timp să se așeze și să treacă generații, oamenii care s-au născut, unii au îmbătrânit ș.a.m.d. În schimb, Moldova se află în situația, să spunem, Serbiei, Kosovo, Macedoniei, care trimit în străinătate oameni tineri și care, desigur, luând contact cu o altă realitate în Occident, își schimbă deseori mentalitatea și pot influența mentalitatea rudelor de acasă. Ceea ce nu mai este cazul Italiei și Portugaliei, unde au trecut deceniile și oamenii s-au obișnuit cu realități diferite, paralele, simultane.”
Europa Liberă: Să vedem acum cum stau lucrurile cu „electoratul paralel” al Rusiei. De exemplu, la alegerile președintelui Federației Ruse din 2018 peste hotare au votat 96 la sută din cetățenii ruși înscriși acolo în listele electorale, mai mult decât în Rusia însăși, unde votul a fost de 67,5 la sută. E drept că în diaspora listele se întocmesc în funcție de înregistrare prealabilă a celor care doresc să voteze. Pentru Vladimir Putin au votat atunci aproape 85 la sută din totalul votanților ruși de peste hotare, mai mult decât media pe țară, care a fost de 67,5%. Trebuie să înțelegem, urmând logica dlui Dodon, că și „electoratul paralel” al Rusiei este în disonanță cu cei care locuiesc și muncesc în patrie?
Dan Alexe: „Nu cred că putem compara emigrația rusească cu cea din Republica Moldova. În primul rând, pentru simplul fapt că, deși poate suna ciudat pentru urechile moldovenilor, Moldova nu este un stat autoritar de model rusesc, în primul rând că nu are mijloacele să fie autoritar și sistemul său juridic nu poate fi comparat cu cel al Rusiei, așa încât populația emigrată a Republicii Moldova nu suferă de acea influență prin misiunile din străinătate și prin riscurile pe care le reprezintă regimul pentru rudele rămase acasă, ca în cazul Moldovei. Nu pot fi comparate cele două realități. Aș compara mai degrabă emigrația rusească cu cea din Turcia, care e mai importantă decât cea din Rusia, dar funcționează la fel. Și aici, în Belgia, unde sunt niște mici comunități rusești masive, de exemplu, în Antwerpen, în Flandra există o populație vorbitoare de rusă care chiar tinde să se aglomereze în anumite cartiere și, fiind atât de compactă și relativ ușor cartografiabilă de către ambasadă, acolo se pot exercita anumite influențe. Pe care, cum am zis mai devreme, le vedem masiv în cazul Turciei.
Or, populația moldovenească, mai ales prin faptul că trăiește deseori în limita legalității în Occident, că nu toți sunt înscriși cu drept de muncă, unii chiar rămân ilegal peste durata zilei, ei nu sunt atât de ușor controlabili, chiar dacă statul moldovean ar fi autoritar, cum sunt rușii. Deci, apropierea pe care a făcut-o dl Dodon nu ține în fapte, pentru că vorbim de regimuri politice diferite și de populații cu structură diferită. Or, moldovenii, de exemplu, mai ales cei care au și pașapoarte românești, circulă altfel prin Europa și, în primul rând, moldovenii nu au obligativitatea vizei, cum o au încă rușii.”
Europa Liberă: Ar fi de remarcat totodată că, în general, cea mai mare diasporă rusească este cea din Republica Moldova, incluzând regiunea transnistreană, bineînțeles. În 2018, voturile acesteia au constituit 17 la sută din totalul voturilor cetățenilor ruși de peste hotare. În general, o astfel de stare de lucruri crezi că are vreo relevanță privind modul în care se votează în Republica Moldova?
Dan Alexe: „Republica Moldova se află vizavi de Rusia într-o situație mult mai dificilă decât cea a multor republici foste sovietice. Nu vorbesc de țările baltice care au intrat în Uniunea Europeană și sunt apărate, și au o altă funcționare, mă gândesc la țările din Caucaz, de exemplu, unde diaspora rusă este neglijabilă, Republica Moldova mai degrabă poate fi comparată cu Ucraina prin bilingvismul multor locuitori, o majoritate, de fapt, a locuitorilor care vorbesc limba rusă și care au un alt mod de raportare personală vizavi de lumea rusă și rusofonă.
În cazul Moldovei vizavi de Rusia, aș avea ca o comparație, deși ea poate părea puțin forțată, ce se întâmplă între Serbia și Croația. Bine, astăzi, e acceptată realitatea diferenței între cele două limbi, nimeni nu mai vorbește despre limba sârbo-croată, se consideră că sunt două limbi total diferite, deși înrudite, ceea ce nu-i cazul românei cu rusa, dar rămâne acest fapt că există bilingvism de ambele părți și că există minorități și în una, și alta, în special minoritate sârbă în Croația și atunci sigur că vor exista, când sunt alegeri în Serbia, minoritate sârbă în Croația, și aici m-aș referi la minoritate rusă din Moldova, tinde foarte mult să se muleze pe cea de acasă, din Serbia, casa mitică, de origine, deși mulți s-au născut acolo și, în același timp, influențează și populația din jur, cea croată, vecinii, rudele din Croația.
Trebuie să ne resemnăm cu faptul că foarte multă vreme, rușilor și rusofonilor le va fi foarte greu să se despartă de nostalgia imperiului.
Este un fel de rest de simbioză după ce s-a destrămat imperiul care nu va dispărea așa ușor și trebuie să ne resemnăm cu faptul că foarte multă vreme, poate încă o generație de acum încolo, rușilor și rusofonilor din Republica Moldova le va fi foarte greu să se despartă de nostalgia imperiului și de legăturile care îi mai țin legați de ruși.”
Europa Liberă: Și pe final, Dan Alexe, au existat, ai cunoștință despre vreun reflux al diasporei, adică despre o revenire acasă, în vreo proporție oarecare a migranților după o lecuire, să spunem, a stării proaste de lucruri în patrie?
Dan Alexe: „Sigur, au fost cazuri foarte precise, însă cu precizarea că de fiecare dată în urma unui conflict. De exemplu, în momentul în care s-au terminat conflictele din fosta Iugoslavie și cel din Bosnia a revenit o masă de oameni în țară. La fel s-a întâmplat și în Kosovo, în anii aceia, până să-și declare independența, după care a urmat un alt tip de exod al populației în străinătate și cazuri cum sunt, de exemplu, Afganistanul, când s-a terminat războiul civil, după intervenția americană când au fost anii aceia de pace din deceniul 2000, din milioanele de afgani din străinătate foarte mulți s-au întors încurajați de schimbarea realităților. Însă acei care au rămas au primit dreptul de vot și continuă să voteze din străinătate, cei care au rămas în țările în care plecaseră.
La fel populația din Bosnia, mulți oameni au rămas în țările vecine, în țări precum Croația, dar continuă să voteze, însă partea care s-a întors a putut contribui desigur la consolidarea instituțiilor, la fel și în Kosovo. În Europa propriu-zisă, Uniunea Europeană cea mare și prosperă nu avem recent asemenea cazuri, pentru că cunoaștem prosperitatea din ‘45 încoace, dar în continentul european iată sunt aceste cazuri, respectiv Bosnia și Kosovo, unde oamenii s-au întors într-adevăr în momentul în care s-a consolidat realitatea acasă.”
