Linkuri accesibilitate

„Electoratul paralel” și de ce diaspora ar putea vota mai activ în turul doi


Alegători moldoveni la Berlin, 1 noiembrie 2020
Alegători moldoveni la Berlin, 1 noiembrie 2020

Criticile lui Igor Dodon care încearcă să obțină un al doilea mandat de președinte la adresa alegătorilor din diaspora au generat un val de nemulțumire în comunitățile de moldoveni stabiliți peste hotare.

După ce au stat ore în șir la coadă, pe ploaie și vânt, cetățeni aflați în țări din occident s-au trezit cu eticheta de „electorat paralel” din partea președintelui în exercițiu, potrivit căruia acești votanți ar fi pe contrasens cu cetățenii din țară. Asta din cauza că cele aproximativ 150 de mii de voturi, în cea mai mare parte pentru Maia Sandu, au răsturnat scorul din primul tur în defavoarea lui Dodon. Declarația ar putea genera o mobilizare și mai mare în cel de-al doilea tur, spun moldoveni de la Londra, Roma sau Veneția.

„Electoratul paralel” și de ce Diaspora ar putea vota mai activ în turul doi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:57 0:00
Link direct
Sunt declarații ale unei persoane care, la un nivel atât de înalt în stat, practic, nu respectă o parte foarte mare din populația cu drept de vot, diaspora...
Veronica Budeanu

Faptul că mai mulți cetățeni stabiliți în Italia, Marea Britanie, Franța, Germania au găsit de cuviință să voteze într-un număr atât de mare înseamnă că le pasă de ce se întâmplă acasă și vor să schimbe mersul lucrurilor, astfel comentează rezultatele primului tur Veronica Budeanu din Chișinău, stabilită în landul german Bavaria. Veronica a stat în rând trei ore și jumătate la Munchen, mai puțin decât la alte secții deschise în Germania. În plus, spune că a fost norocoasă să aibă secție chiar în orașul în care locuiește și nu a trebuit să facă un drum anevoios. Dar pentru asta la precedentele alegeri, din 2016, s-a implicat și a cerut organizarea unui centru de votare în zona de sud a Germanei.

În diaspora sunt mult mai mulți oameni decât au participat la scrutin, iar autoritățile au obligația să organizeze alegerile astfel ca mai mulți dintre ei să-și poată da votul. O soluție lesnicioasă ar fi votul electronic, modalitate mai mult decât necesară pe timp de pandemie, crede Veronica Budeanu.

„Sunt niște declarații ale unei persoane care la un nivel atât de înalt în stat practic nu-și respectă o parte foarte mare din populația cu drept de vot care suntem noi, diaspora. Chiar dacă avem puncte diferite de opinii, chiar dacă gândim altfel, este dorința și decizia noastră. Eu cred că asta este unica forță care poate schimba evenimente sau puțin cursul istoriei, pentru că, din păcate, din câte vedem, oamenii de acasă continuă să gândească într-un anumit mod, care, da, diferă de cel al diasporei. Suntem foarte pro-europeni și deschiși către valorile europene și o eventuală integrare, lucru care nu știu de ce acasă nu se întâmplă după atâția ani de suferință”.

Forța de muncă pe care o are R. Moldova acum se află peste hotare, nu în interiorul țării...
Ovidiu Popa

Ovidiu Popa a lucrat designer la Chișinău. De câțiva ani muncește pe șantiere de construcție din Londra, șef pe echipa de tâmplari. Duminică a votat după două ore și jumătate de stat la coadă, în condițiile în care a mers la secție de dimineață. Tânărul se arată convins că numărul de cabine de vot și urne pot fi dublate, astfel încât cât mai mulți oameni să reușească să voteze. Ovidiu amintește politicienilor de acasă că cei care și-au luat lumea în cap au făcut-o pentru că veniturile lor și aspirațiile sunt departe de ce le-au oferit cei care au deținut frâiele puterii.

„Forța de muncă pe care o are R. Moldova acum se află peste hotare, nu în interiorul țării și asta spune foarte mult. În R. Moldova ar trebui foarte mult să se investească în educație, în primul rând, în cultură, fiindcă chestia asta la noi lipsește practic totalmente, și, normal, infrastructură, medicină, adică chestii de bază care în întreaga Europa sunt bazele societății, la noi chestiile astea pur și simplu se neagă”.

Lidera unei asociații de la Roma, Tatiana Nogailâc, povestește că după 20 de ani petrecuți în Italia pentru prima dată a văzut la secții mai mulți tineri cu copii în cărucioare sau în brațe decât femei care muncesc în calitate de badante, altfel spus îngrijitoare de persoane vârstnice. Ea spune că are semnale că în turul al doilea oamenii se vor mobiliza în număr mai mare la vot, iar una dintre pricini sunt declarațiile lui Igor Dodon.

„Acum văd o mobilizare, să spun așa, violentă, din partea comunității noastre. De dimineață am primit câteva mesaje, cineva m-a sunat și m-a rugat insistent să vorbim cu consulatul, cu ambasada ca data viitoare poate să reușim să fie deschis și sâmbătă, și duminică. Din ce motiv?

Majoritatea femeilor în Italia sunt mame, care au menținut PIB-ul țării ani la rând, și copiii au crescut fără părinți acolo, și bătrânii noștri mor și-i îngropăm pe telefon...
Tatiana Nogailâc

Italia merge înspre restricții și până pe 15 putem să avem surprize, în Italia, și nu numai. Mai pe scurt, suntem foarte dezamăgiți. Să fie atent „porumbelul” că suntem toți ciori și am plecat din țară și să nu-i zboare penele dacă se întorc ciorile acasă, fiindcă majoritatea femeilor în Italia sunt mame, care au menținut PIB-ul țării ani la rând, și copiii au crescut fără părinți acolo, și bătrânii noștri mor și-i îngropăm pe telefon”.

În Italia în total au votat peste 46 de mii de cetățeni din circa 150 de mii care ar deține permise de ședere în baza actelor moldovenești. Mulți însă se află acolo și în baza actelor românești sau a altor țări, susțin reprezentanții asociațiilor de moldovenești. Ca să facă față numărului mare de alegători, trebuiesc mai multe secții atât la Roma, cât și în Veneția sau alte orașe.

Ion Plop a fost implicat la organizarea secției din Veneția. După părerea lui, alegătorii din regiunea unde trăiește au fost pasivi în primul tur deoarece știu că va exista un al doilea tur. Prin urmare se așteaptă ca numărul de votanți peste hotare să crească. Și el critică „afirmația neinspirată” a lui Dodon.

„Diaspora tot timpul e activă, a fost și va fi. Noi, da, am plecat de acasă, nu suntem cu reședința acasă, dar cu inima am rămas tot timpul. Trimitem o grămadă remitențe acasă, asta înseamnă că diaspora nu face nimic? Pur și simplu nu avem vocea care trebuie în parlament, să ne ia apărarea. Am sperat că o să avem o voce, dar așa s-a întâmplat că nu o avem”.

Trimitem o grămadă remitențe acasă, asta înseamnă că diaspora nu face nimic? Pur și simplu nu avem vocea care trebuie în parlament, să ne ia apărarea...
Ion Plop

Președintele CEC, Dorin Cimil, a declarat că autoritatea electorală va suplini cu cabine de vot, scanere și operatori acele secții de peste hotare în care s-a înregistrat un flux mare de votanți, de asemenea vor fi instruiți funcționarii electorali și voluntarii să măsoare temperatura în exteriorul clădirilor pentru a nu reține din timp. El a sugerat și diasporei să aplice măsuri de autoorganizare ca să fie evitată îmbulzeala în fața centrelor de votare, în caz contrar forțele de ordine din țările de reședință se vor vedea silite să intervină. Președintele CEC a mai promis să se lămurească de ce în unele secții viteza de mișcare a alegătorilor a fost mai lentă decât s-ar fi cuvenit.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG