Linkuri accesibilitate

60 V și 60 E (I)


Anii ’60 au împlinit 60 de ani. Urmînd biologia umană și ciclurile istoriei, s-ar putea crede că aniversarea e, mai degrabă, începutul unui lung adio și că pînă și faimoșii ani ’60 au un sfîrșit. În definitiv, momente și generații cel puțin la fel de faimoase și influente au ieșit din scenă și au intrat în muzeu. Generața 1848 a liberalizat Europa și face, azi, figura unei referințe luminoase, încărcată și aproape sufocată, însă, de formalism festivist. Generația est-eruoepană a anului 1918 a pus pe hartă state naționale încă vii dar e, azi, restrînsă la fotografii de grup cu bărbați invariabil mustăcioși și solemni. Cu atît mi inexplicabilă pare remanența încăpățînată a anilor ’60. Căci, anii ’60 continuă. O colecție integrală de paradoxuri și refracții, iluzii și nostalgii, lucrează în favoarea memoriei extinse a acelor ani și ține la distanță uitarea aplicată sever altor epoci. Mai mult, experiența anilor ’60 nu e uniformă ci derutantă și complicată, pînă la confuzie și divorț. Anii ’60 poartă aceelași nume dar acoperă două experiențe complet diferite în Vest și Est.

Revolta, libertinajul și stilul generic al epocii s-au născut, au crescut și au venit la putere în Occident

Indiscutabil, ideile și recuzita cu care asociem anii ’60 sînt un produs occidental. Revolta, libertinajul și stilul generic al epocii s-au născut, au crescut și au venit la putere în Occident. Primul lucru care trebuie spus și rememorat cînd vorbim de bilnațul anilor ’60 încape într-o propoziție scurtă și fundamentală: anii ’60 au creeat și adus la putere cultura în care trăim. I s-a spus, cu un termen generic – azi, perfect respectabil - ”cultură pop”. Definiția trebuie citită cu atenție.

”Cultuă pop” a fost, la începutul anilor ’60, termenul folosit pentru a desemna o nouă formă de cultură populară. Adică un nou standard rebel și accesibil, prin opoziție la cultura înaltă sau clasică sau oficială. Această deschidere spre ”popular” a devenit rapid un curent enorm și ocupă azi, aproape în întregime, spațiul pe care valorile clasice îl dețineau în politică, arte, filozofie, morală, arhitectură și modă. S-a vorbit de ”democratizarea” univrsală înlesnită de cultura pop a anilor ’60 dar observația e discutabilă. Cultura pop a devenit, într-adevăr, cultură de masă dar a impus un standard care imită și nu reproduce tiparele de creație populară. De fapt, cultura pop e un produs elitar. O sumă de valori și procedee cultivate de o generație urbană care s-a desprins de valorile părinților și și-a sistematizat libertatea, invocînd autenticitaea, pe baze romantice și juvenile. În principal, cultura inaugurată de anii ’60 e o contra-cultură. Ea excelează în contestație, simplificare și aspirație radicală. Asta explică destinul ei politic bizar.

Născută în Vest, cultura anilor ’60 a contrazis pe toate planurile sistemul și a sfîrșit prin a-l redimensiona dacă nu, chiar, prin a-l înlocui. În Est, aceeași cultură - sau, mai curînd, ecoul ei importat - a fost, tot un fel de a contesta și de a face frondă împotriva datelor de sistem. Efectele au fost fundamental opuse. În Vest, anii’60 au implantat și dat reputație ideii anti-americane și anti-capitaliste (naturismului pre-industrial). Dimpotrivă, în Est, anii ’60 au grăbit și lărgit poziții pro-americane și au idolatrizat libertățile capitaliste. După nu mai puțin de 60 de ani, această diferență profundă e încă vie și activă.

În Vest, contestația a urcat din stradă în mediile academice și culturale unde a făcut din anti-capitalism și anti-americanism o doctrină stimabilă și prizată. În Est, veteranii și continuatorii anilor ’60 sînt cea mai pro-capitalistă și pro-americană zonă a societății. Un recent sondaj INSCOP măsoară versantul estic al acestei contradicții. Românii în vîrstă de peste 60 de ani, cu studii superioare, locuitori în mediul urban și relativ prosperi sînt cel mai pro-american și pro-capitalist grup social. În același timp, un procent nu tocmai masiv dar vizibil al populației sub 30 de ani, cu educație mai joasă, venituri mai mici și non-urban vede în Occident un bine discutabil și în Rusia o putere mult mai benefică pentru România decît o crede media națională. Inversiunea e șocantă. Grupul peste 60 e occidental-entuziast în Est și occidental-sceptic în Vest. Tot în Vest, trăsăturile grupului peste 60 se prelungesc și asupra gurpului sub 30 – sedus de socialism, așa cum o sugerează sondaje mai vechi și mai noi. Experiența anilor ’60 acoperă, astfel, generații succesive și dă atmosfera dominantă în Vest sau, în orice caz, ideologia practicată în cercurile emanciapte și studioase de la vîrf. Ăn Est, însă, experiența anilo ’60 nu continuă. Ea pare să se fi oprit sau să fi încetinit, odată cu trecerea timpului. Această divergența nu e, totuși, surprinzătoare.

Vezi comentarii

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG