Linkuri accesibilitate

Vaccinarea încetinește. 26% din moldoveni au schema completă


De mâine, copii de 12 ani și mai mari vor putea fi vaccinați contra COVID-19 în R. Moldova cu vaccinuri care folosesc tehnologia ARN mesager, adică vaccinurile companiilor occidentale Pfizer/BionTech și Moderna. În ce privește administrarea dozei a treia de vaccin pentru persoanele vulnerabile, care au fost vaccinate deja cu schema completă, autoritățile mai au nevoie de timp pentru a organiza acest proces, iar pandemia care a scăzut în intensitate în ultima săptămână, pare să le ofere acest răgaz.

Vaccinarea încetinește. 26% din moldoveni au schema completă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:03 0:00

În ultima săptămână au scăzut cazurile noi depistate de Covid-19, după aproape două luni în care media zilnică a fost de peste 1.000 de pacienţi luaţi la evidenţă. Acest lucru a redus din presiunea asupra spitalelor şi ar putea motiva posibila relaxare a unor restricții, a spus secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii, Svetlana Nicolaescu. Excepţie face regiunea transnistreană, unde incidenţa cazurilor noi la 100 de mii de populaţie este de trei ori mai mare decât pe malul drept al Nistrului:

Relaxarea depinde foarte mult de cum vom asigura în continuare procesul de imunizare...
Svetlana Nicolaescu

„Consiliile teritoriale urmează să se întrunească ca să revadă şi să adopte pentru fiecare localitate setul de măsuri în conformitate cu cele care corespund nivelului respectiv de incidenţă. Este foarte important să asigurăm respectarea măsurilor de prevenire şi vreau să cred că toată lumea deja le cunoaşte, să păstrăm vigilenţa. În pofida faptului că am trecut în cod portocaliu, rămâne în vigoare purtarea măştii în toate spaţiile publice, rămâne în vigoare păstrarea distanţei fizice, rămâne în vigoare şi prezentarea certificatului Covid pentru acces în mai multe tipuri de localuri. Dar cât de mult ne vom permite această relaxare depinde foarte mult de cum vom asigura în continuare procesul de imunizare”.

La capitolul vaccinare anti-Covid, se atestă o încetinire a acestui proces, a declarat secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii. În Chişinău, rata de imunizare cu schema completă ajunge la aproape 40%, la nivel naţional acest indicator a rămas blocat la cota de 26%. Svetlana Nicolaescu i-a rugat din nou pe cei care s-au vaccinat peste hotare să-şi încarce certificatele pe portalul naţional - certificate-covid.gov.md – pentru a ajuta autorităţile să aibă date cât mai exacte posibil. În plus, odată ajunşi în sistemul naţional vor putea fi programaţi pentru eventuala a treia doză, recomandată după şase luni de la doza a doua unor categorii de persoane cu imunitatea mai scăzută sau care activează în mijlocul unor posibile focare.

Deocamdată, experţii naţionali mai analizează schema terapeutică, cum să combine vaccinurile înainte de a demara administrarea celei de-a treia doze. Un lucru este cert, aceasta nu se va administra populaţiei generale, a declarat secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii. Chiar şi dacă va începe administrarea celei de-a treia doze, prioritate la vaccinurile disponibile vor avea persoanele neimunizate, a sugerat Svetlana Nicolaescu:

„Decizia de principiu din partea autorităţilor a fost luată. Totodată, ne-am blocat la nivelul tehnic, pentru că pentru a transpune recomandările într-un ordin al Ministerului Sănătăţii sau într-o decizie este critic să nu avem nici un fel de ambiguitate. În R. Moldova au fost aplicate un şir de vaccinuri pe care nu le-au utilizat multe ţări mai dezvoltate”.

De joi, 17 noiembrie, începe imunizarea copiilor de peste 12 ani, doar cu acordul în scris al părinţilor şi doar în instituţii medicale. Chiar dacă s-a demonstrat că minorii nu fac forme grave, responsabilii din sănătate spun că s-au ghidat după practicile europene. Coordonatorii campaniei de imunizare insistă pe accelerarea vaccinării, argumentând că este mai bine să previi cazurile grave decât să le tratezi.

Pentru a aduce claritate în ceea ce priveşte cazurile letale, Ministerul Sănătăţii anunţă că a revăzut şi ajustat mecanismul de raportare a deceselor. Oficialii spun că scopul este să obțină mai multă transparenţă. Săptămâna trecută au fost raportate aproape 400 de decese, dintre care au murit de Covid în ultimele şapte zile 110 persoane, restul fiind cazuri din lunile septembrie-octombrie, dar înregistrate mai târziu.

XS
SM
MD
LG