Linkuri accesibilitate

Vadim Krasnoselski: În regiunea transnistreană vor veni încă 10 mii de doze de vaccin Sputnik V


Liderul regiunii separatiste transnistrene Vadim Krasnoselski a anunțat că, până la sfârșitul lunii, în stânga Nistrului vor veni încă 10 mii de seturi de doze de vaccin Sputnik V, donate de Rusia, pe lângă cele 31 de mii de doze care au ajuns deja luna aceasta în stânga Nistrului. Nu este clar dacă donația, care vine prin aeroportul Chişinău, are și o nouă partidă destinată celorlalte localități ale Republicii Moldova.

În mod normal, regiunea transnistreană primește 10 la sută din donațiile de vaccinuri care ajung în Republica Moldova. Nu și în cazul serului Sputnik V, când Transnistriei i-au revenit 31 de mii de seturi complete de vaccin, din cele 71 de mii care au ajuns în Republica Moldova.

Tiraspolul vrea de asemenea să cumpere 50 de mii de seturi de vaccin chinezesc anticovid. Krasnoselski a dat indicații să fie găsiți bani pentru cumpărarea a 50 de mii de seturi de vaccin chinezesc, care constă din două componente. O doză ar costa, potrivit presei de la Tiraspol, 7 „unități convenționale” – de obicei în regiune „unități convenționale” însemnă dolari.

Potrivit ultimelor date publicate joi, în regiunea transnistreană au fost vaccinate în jur de 21 de mii de persoane, majoritatea, aproape 17 mii, cu vaccinul rusesc Sputnik V, care este administrat în principal pensionarilor, medicilor și altor categorii profesionale care au prioritate.

Responsabila de domeniul sănătății de la Tiraspol, Cristina Albul, a declarat postului oficial de televiziune din regiune că nu au existat reacții adverse majore la niciunul dintre vaccinurile administrate până acum.

Krasnoselski a mai spus că cei vaccinați cu Sputnik vor primi „un certificat de vaccinare de model internațional”. În ceea ce privește posibilitatea de a călători pentru persoanele vaccinate cu Sputnik, Krasnoselski a spus că va fi decizia fiecărei țări în parte dacă va permite accesul tuturor persoanelor vaccinate, sau le va exclude pe cele imunizate cu un anumit ser.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG