Linkuri accesibilitate

„Îmi vor lipsi aparatul de cafea, colegii și discuțiile”


Vasile Oprea

Rubrica „Jurnal săptămânal”, la Europa Liberă, cu Vasile Oprea.

Vasile Oprea: Născut pe 10 septembrie 1991 în municipiul Chișinău. Absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. A lucrat asistent judiciar la Judecătoria Centru, municipiul Chișinău, și la Curtea Constituțională. În prezent, audient la Institutul Național al Justiției, la cursurile de judecător.

Luni – o zi grea

Rândurile la medici sunt tot atât de nesănătoase ca și bolile de care suferă pacienții care se adresează la ei. Sunt lungi, grele și obositoare. Este un gen de divertisment pe care nu îl mai întâlnești în alte părți. Eu, spre exemplu, cu greu pot să-mi imaginez atâta lume, la așa o oră devreme, în orice alt loc. Meritul le aparține domnilor funcționari ai sănătății, care au depus și depun eforturi peste puterile lor pentru a nu da cu obrazul instituțional de rușine. Ironic, da. Adevărat, posibil.

Din câte mi-a fost dat să observ și cu alte ocazii, așteptatul medicului are meritul de a epuiza aproape pe oricine de forțe și de energie. Poate că nu poartă domnul medic nicio vină, mai mult, poate că nici oamenii nu sunt atât de bolnavi precum se crede, ci sunt doar domni sau doamne ce sunt obosiți și triști de atâta așteptat, stare ce poate fi ușor confundată cu simptomele unei boli. Acestea sunt gândurile care îmi veneau în minte la ușa domnului doctor. Totuși, în afară de aceste gânduri, reușisem să prind un detaliu care mi-a scăpat în primele momente. Alături de mine, pe același coridor, la aceeași ușă veche, devenită gălbuie din cauza trecerii timpului, se aflau doar domni și doamne în etate. M-am întrebat dacă tinerii sunt sănătoși? Poate că într-adevăr sunt bine, îmi ziceam eu, dacă da, avem cu ce ne mândri. După 30 de minute de așteptări chinuitoare am renunțat la gândul de a ajunge astăzi la medicul la care mă programasem și plec din acel loc cu gândul la zile mai bune. M-am gândit atunci, la despărțire, că zeii sănătății ar renunța la medicina modernă și ar înlocui-o, posibil, cu credința în ciocolată sau în marmeladă, dacă prin nu știu ce mijloc sau prin nu știu ce mesager s-ar pune ei la curent cu progresele înregistrate în prezent de medicina în general, și de policlinicile din Moldova, în special.

Totuși, trebuie să recunosc că am reușit să mă văd cu medicul la care nu am reușit să ajung, doar că în alt loc, în alte circumstanțe și cu alte costuri, de astă dată era vorba de o clinică privată. A fost o zi plină de drumuri, unele din ele făcute de mai multe ori, fără să fi fost necesar, fără să îmi fi făcut un plan dinainte stabilit. Toate gândite și făcute pe ultima sută de metru. Închei jurnalul pentru ziua de luni cu gândul că voi reuși să termin de citit Eseu despre luciditate, scris de Jose Saramago. Mai am de lecturat aproximativ 50 de pagini, sper să reușesc, mă așteaptă alte cărți, alte istorii, alți autori.

Marți – o zi rece

Cu toate că de dimineață nu am avut chef de nimic, gândul la noua zi de muncă și la provocările pe care le aveam de înfruntat au făcut ca indispoziția de moment să lase loc rutinei zilnice. După micul-dejun lucrurile erau pe făgașul obișnuit. La serviciu am ajuns la 6:30. Timpul se scurge repede. O scurtă conversație cu un prieten, o cafea băută în grabă… rutină… apeluri telefonice, compromisuri, planuri. Pe scurt, toate ingredientele dietei mele zilnice s-au păstrat în acest început de zi.

Seara am făcut o scurtă plimbare și am simțit frigul care s-a lăsat. Totuși, în pofida frigului de afară spiritele s-au încins, Curtea de Apel Chișinău a detonat bomba: „Este validat mandatul primarului ales al capitalei”. Cu interes citesc această știre și îmi zic, Facebook-ul moldovenesc va vui de știri, de opinii, de comentarii, de analize. Unii dintre comentatori, „experții Facebook”, cei specializați în teorii privind fenomenele cotidiene, vor prezenta analize despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să întreprindă autoritățile statului, despre cine a greșit și cum anume se face vinovat. După aceasta, „acuzatorii Facebook”, cei împuterniciți să vegheze la respectarea normelor vieții cotidiene, vor prezenta probe cu privire la vinovăția acuzaților, iar în baza lor, „judecătorii Facebook”, cei abilitați să-i sancționeze pe vinovați, îi vor condamna pe cei acuzați de încălcările ordinii și liniștii capitalei. Pedeapsa va fi dură și fără drept de atac. Fără grațieri sau alte acte de clemență. Justiția Facebook nu cunoaște ce este indulgența. În continuare, alți experți, cei care nu cad în niciuna din categoriile numite, vor elabora instrucțiuni pentru a-i informa pe locuitorii capitalei despre cum ar trebui și cum nu ar trebui să se reacționeze la acest incident. Toate de dragul chișinăuianului plictisit, toate pentru ca conștiința lui să fie împăcată. Într-un cuvânt, chișinăuianul plictisit va ști tot ce trebuie să știe și nimic mai mult de atât, înarmat și pregătit pentru a face față în orice moment atacului forțelor neprietenoase ce pun în operă zi de zi planuri ce atentează la ordinea și liniștea locuitorilor urbei. Experții Facebook vor avea grijă să reamintească și de existența acestor forțe oculte. Chișinăuianul plictisit va lua act de cele scrise și se va da și el cu părerea. Dovadă vor sta comentariile care vor confirma cele zise de experți. Să îmi fie iertată ironia, poate exagerată, dar mă întreb, retoric, ce s-a întâmplat și cum de am renunțat la spiritul critic și la aptitudinea de a caută singuri răspunsuri, de a analiza și de a lua singuri decizii.


Miercuri, aceleași gropi din același drum

Dimineața am prins-o pe drumurile aproape pustii ale capitalei. La 6:20 nu exista nici un semn de viață, unde și unde câte un om sau câte un automobil rătăcit. Conduc și savurez micile plăceri ale dimineții. Faptul că străzile sunt în mare parte goale îmi permite să evit fără mari probleme găurile de pe străzi, fără a fi obligat să trec pe de-a dreptul prin ele. Un lux adevărat. Cei care vor încerca să procedeze la fel pe unele străzi ale capitalei orei 7 și 40 de minute, de exemplu, vor observa că e o manevră imposibil de executat. Totuși, orice plăcere are un preț, al meu e trezirea devreme. Un preț pe care sunt dispus să îl achit. După părerea mea e un preț mic. Cei drept, mai sunt și alte avantaje, cum ar fi faptul că pot să îmi fac cafeaua și să o beau în liniște, să verific poșta și să îmi planific activitățile pe care urmează să le realizez pe parcursul zilei.

Aproape de ora prânzului am reușit să depun dosarul pentru comisia medicală organizată pentru candidații la funcția de judecător din cadrul Institutului Național de Justiție. Prin acest ultim act iau sfârșit toate chinurile mele din ultimele zile. Am răsuflat liniștit, dosarul a fost acceptat.

După ce am ieșit seara de la muncă am observat ambuteiajele care s-au format pe străzile capitalei. Ambele sensuri ale bulevardului Ștefan cel Mare erau practic blocate, iar unele străzi adiacente erau și ele paralizate. În pofida acestui fapt, am reușit relativ repede să ajung acasă. Mă aștepta un caz de soluționat. M-am pus pe treabă și în aproximativ 30 de minute aflasem răspunsurile la întrebările ce mă interesau. După aceasta m-am gândit ce carte să citesc, alegerea a căzut asupra a două cărți.

Joi – întrebări fără răspuns

În dimineața zilei de joi am simțit că toamna din calendar nu are în plan să ia capitala în asediu, așa cum îmi imaginam marți seara, mai întârzie și ea, are chestii mai importante de făcut. Timpul de afară s-a ținut plăcut pe parcursul întregii zile de joi, semn că intuiția mea a fost corectă. Pe străzi multe lumini și puțină lume. Doar când am ajuns la serviciu am observat că am uitat acasă stick-ul de memorie, iar odată cu el ultimele însemnări din jurnal, plus alte documente și fișiere. Nu m-am întristat tare, știam unde îl pusesem ultima dată și nu îmi făceam nicio grijă că l-aș fi putut pierde. A rămas conectat la notebook și dimineața uitasem să-l pun în geantă. Ce să-i faci, se întâmplă și astfel de situații. Partea proastă e că reușisem să descarc două cărți noi - Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee, și Cimitirul din Praga, de Umberto Eco. Pe prima o am acasă, însă nu mi-am făcut încă timp de ea, iar pe a doua nu sunt sigur dacă o am, voi verifica cu prima ocazie. De ce ar fi acest lucru o știre proastă de vreme ce le am sau o am acasă? Păi, explicația e simplă, în pauze, când nu sunt foarte ocupat și pot să-mi permit să fac și alte chestii în afară de muncă, mai citesc și eu puțin, e relaxant. Nu cred că am vorbit mai sus, însă de luni, de când terminasem Eseu despre luciditate, reușisem să citesc și Bătrânul și Marea, de Ernest Hemingway. Așa că, se înțelege că îmi place să citesc, iar atunci când nu am timp pentru citit, îl găsesc.

După ce am scris rândurile de mai sus mi-am dus aminte că astăzi urmează să mă prezint în fața Comisiei medicale pentru care adunasem cu atâta osândă toate acele nefericite certificate. Cât efort făcut în zadar, câtă energie pierdută pe lucruri inutile. Poate nu e cazul aici, cel puțin nu ar fi corect să vorbesc atât de categoric, însă experiența îmi spune că totul va fi o simplă formalitate. Din nou intuiția nu a dat greș. Nu a fost nimic complicat. Totul a decurs foarte lejer și fără mari complicații. Munca cea mai grea era deja făcută.

La ce visezi cu adevărat? Acesta este mesajul adresat de la înălțimile unui panou publicitar pietonilor unei străzi din capitală. Am citit și am încercat să găsesc răspuns la întrebare, nu am putut să răspund. Tot drumul de la serviciu până acasă l-am făcut sub semnul acestei întrebări, ba mai mult, am adormit tot căutând răspuns la ea.


Vineri, semnez ultima filă a jurnalului săptămânal

Ziua de vineri am petrecut-o în mare parte așteptând. Sunt mai multe lucruri ce vreau să se întâmple cât mai curând, de aceea îmi doresc ca timpul să treacă cât mai repede. Primul lucru e ridicarea cărților comandate acum câteva zile în urmă. Al doilea lucru e gândul apropierii tot mai rapide a sfârșitului de săptămână. Al treilea lucru e aflarea știrii despre revenirea unui prieten. Toate acestea mă fac să vreau ca timpul să-și schimbe, cel puțin astăzi, cursul său obișnuit.

O altă știre pentru ziua de azi este faptul că mi-am prezentat demisia din funcția de asistent judiciar la Curtea Constituțională. Plec pentru că am fost admis la studii în cadrul Institutului Național de Justiție, plec după aproape trei ani lucrați aici. Îmi vor lipsi aparatul de cafea, colegii și discuțiile pe care le aveam cu ei. Le urez colegilor multă baftă și multă inspirație.

P.S. Pentru că acest jurnal urmează a fi citit și de alte persoane în afară de mine, mă văd obligat să ofer unele explicații, un ghid de utilizare la el. Ghidul va cuprinde doar o singură regulă – o atenționare în privința eventualelor erori și scăpări pe care cititorul sunt convins că le găsi. În privința lor, voi face apel la singura scuză în măsură să justifice orice eroare din text, și anume, faptul că în mare parte tot ce s-a scris aici a fost scris dimineața devreme. Mulțumesc!

XS
SM
MD
LG