Linkuri accesibilitate

Vasile VASILACHE. Caiete


Vasile Vasilache

Au trecut 12 ani de la plecarea lui Vasile Vasilache (1926 – 2008); două apariţii postume, datorate fiului său, Victor Vasilache, Jurnal, Arc, 2017, şi, recent, Caiete, Arc, 2020, ni-l readuc printre noi. „Ca prin cititor – spune acesta în „Notă asupra prezentei ediţii” –, mărturisesc că tocmai datorită acestor note am înţeles mai bine demersul creator al tatei. Aici se observă bine cum se produce aproape insesizabil trecerea de la realitatea biografică (…) la cealaltă realitate, una izvodită. Aici – în această continuă osmoză/pendulare între biografie şi ficţiune – se vede geniul scriitorului.”

Moldova, Vasile Vasilache Notebooks, 11 Decembrie
Moldova, Vasile Vasilache Notebooks, 11 Decembrie

Mi-a luat o seară, să parcurg cartea – pe-alocuri, la pas alert (eboşe din prozele în lucru); unde şi unde, cu încetinitorul (glose pe marginea unor lecturi recente), mai cu seamă în acestea din urmă regăsindu-l pe eruditul scriitor care umbla la esenţe: „!!! Beckett şi Andrei Platonov: amândoi se completează... şi ultimul îl scoate pe primul din impasul automatismelor – limbajului i se alătura acţiunea”; şi, ceva mai la vale, altă punere în ecuaţie insolită: „Dacă la Kafka fiinţa-eroul se metamorfozează în insectă, păstrându-şi «raţiunea» şi «psihologia» (nu mai suferă!), ci este doar copleşit de absurdul celor «rămaşi cu fiinţa nemetamorfozată», apoi la În căutarea timpului pierdut – are loc vegetalizarea fiinţei umane.” Şi abia după, raportat la propria identitate (naţională & culturală): „Naţionalismul… e-o criză a naţiunilor tinere, (…) iar boala se cheamă dălacul de patriotism (…) La ora actuală – zacem de lipsă de identitate colectivă şi personală (…) Cele câteva figuri basarabene în cultura românească? Hajdeu, Averescu, Stere… Ciudat, cum i-a desfiinţat pe cantemireşti Rusia ţaristă…”, iar puţin mai jos: „Parisul face urluială din tot ce e «străin ca etnie» – Brâncuşi, Ionescu, Cioran, Celan”. Comparaţiile nu se opresc aici: „…omul montan are (femeia) – glas de pârâiaş gâlgâitor, cotelitor, mereu trece la altă gamă melodică, stridenţă… şi melodicitate, accentele, sincopele şi alungirile melodice dau farmec, drăgălăşenie, spre deosebire de cel nistrean: arid, neutru sau indolent, somnambul. Apoi: n-au amestec de limbaj, nu fac ghiveci lingvistic (vinegretă).”

Autor a două cărţi esenţiale – romanul Povestea cu cocoşul roşu, 1966, şi volumul de proză Elegie pentru Ana-Maria, 1983 –, Vasile Vasilache trebuie căutat şi în aceste note fugare, de-ar fi s-o citez pe asta: „În fiecare dimineaţă rămân prostit de deşteptăciunea cuiva. Vă puteţi închipui cum arată restul zilei mele…”

21 decembrie ’20

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG