Linkuri accesibilitate

Victor Ciobanu: Jocul politic e dur și abia la sfârșit vom ști câștigătorul


Analistul politic Victor Ciobanu

Curtea Constituțională a R. Moldova a decis că Maia Sandu nu o poate numi a doua oară premier pe Natalia Gavriliță, dar nici socialiștii, în disputa lor cu președinta nu pot recurge la mijloace dure – ca suspendarea. L-am întrebat pe analistul politic Victor Ciobanu ce semnificație are această decizie.

Interviu cu Victor Ciobanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:20 0:00
Link direct

Victor Ciobanu: „A fost o decizie, așa, un fel de demi demi. Mie personal mi-a trezit cel puțin întrebări pasajul Curții care zice că nu contează cum a fost ales președintele (eu acum simplific acest text), că a fost ales de parlament sau de popor, dreptul, în contextul art. 98 din Constituție rămâne același, ceea ce, după mine, este absolut ilogic. Atunci, Curtea trebuia să dea o explicație, de ce până în 2015, de exemplu, până la faimoasele hotărâri ale Curții și jurisprudența care a fost atât de lăudată astăzi de dna Manole și a zis că este mai că una și aceeași cu Constituția, ceva de genul acesta, pentru că eu nu sunt de acord până la urmă cu asta.

Avem, probabil, atâtea hotărâri ale Curții care trebuie revizuite, iar unele chiar anulate și aici trebuie de făcut ordine (asta, după mine, cu siguranță). Deci, întrebarea rămâne în picioare: De ce până în 2015, președintele avea dreptul discreționar de a înainta candidatura primului ministru și asta era perfect constituțional, și abia după faimoasele decizii, el deja devine limitat, și nu discreționar? În 2015, președintele era ales de către parlament. Acum eu chiar am încercat să înțeleg această frază din decizia Curții – cum poate să nu conteze? Deci, ei efectiv nu înțeleg ce înseamnă un regim politic: poate fi strict parlamentar, poate fi semi-prezidențial, semi-parlamentar sau semi-parlamentar/semi-prezidențial și poate fi și un regim prezidențial. Și atunci, chiar președintele face toate desemnările după modelul american, și prin această declarație Curtea mi se pare că prea mult improvizează și aduce argumentele sub o decizie care deja era într-un fel previzibilă, aș spune. Că decretul a fost declarat anticonstituțional e o mâncare de pește, dar nu poți să-i reduci dreptul președintelui și să spui că, indiferent cum a fost ales, are aceleași drepturi limitate.

După părerea mea, asta este o prostie și Curtea ar trebui să revină și să vadă că atunci când se alege de parlament, evident că președintele este emanația parlamentului și este logic ca el să accepte o candidatură propusă de majoritate; atunci când el are legitimitate comparabilă, dacă nu mai mare, dacă e să le cântărim cu parlamentul, atunci datele problemei se schimbă și nu poți afirma efectiv că asta nu influențează în niciun fel.”

Europa Liberă: Rezultă de aici că cei care au obținut satisfacție sunt socialiștii?

Victor Ciobanu: „Eu nu știu dacă ei au obținut satisfacție, pentru că trebuie să vedem deja cum se vor derula acțiunile – se întorc la negocieri, cât durează negocierile, ce rezultă în urma negocierilor? Bine, se formează o coaliție deja mai pe bune, să zic, cu mai mulți participanți, se înaintează un alt candidat sau se insistă pe același candidat? Am văzut că Igor Dodon insistă că Maia Sandu trebuie s-o înainteze pe dna Durleșteanu și tot așa. Trebuie să vedem iarăși care vor fi mișcările, când se fixează acest consultări, când expiră termenul de 45 de zile, ce se întâmplă dacă până atunci iarăși nu se înaintează și Maia Sandu cu riscul de a merge la impeachment, deja fiind obligată de Curte să înainteze acest candidat, dar nu-l înaintează – aici sunt multe scenarii care ar putea fi utilizate atât de unii, cât și de alți jucători.”

Europa Liberă: Până se derulează aceste scenarii despre care nu avem cum să știm care vor fi, dați-mi voie să vă întreb: cui din actorii politici de pe scenă i-a picat bine felul cum a judecat Curtea azi?

Victor Ciobanu: „În linii generale, evident că, și urmărim reacția lui Dodon și a socialiștilor, evident că le-a picat bine. Deci, ei vor face și campanie din asta, că decretul președintelui a fost declarat neconstituțional. Acum care sunt consecințele nu este clar, de aceea să vedem ce tactică va alege președintele în continuare. Jocul, după mine, nu s-a încheiat; cred că jocul în continuare va fi unul relativ dur și cine va ieși învingător din această situație vom vedea doar după ce se va consuma acest joc. Dacă se instalează un guvern al majorității, președintele se conformează și desemnează indiferent care candidatură, că este dna Durleșteanu, că vor înainta pe altcineva, eventual, pentru că se fac diferite afirmații că vor fi foarte multe voturi, dar dacă va fi o altă configurație, respectiv cred că va fi și o altă candidatură înaintată, atunci trebuie să ne așteptăm că vom avea un guvern până în 2023 bine mersi, toată lupta contra corupției și reformele vor fi lăsate baltă până în anul 2023, băieții șmecheri în continuare lucrează pe scheme...”

Europa Liberă: Probabil Dvs. ați văzut că cel puțin un politician l-am auzit vorbind despre faptul că, de fapt, Durleșteanu ar fi o soluție de fațadă, dar se contează să se învestească un alt guvern, cel mai probabil cu dl Năstase în frunte. Dvs. admiteți să se ajungă cumva la o astfel de opțiune?

Victor Ciobanu: „Da, sigur, admit, pentru că negocierile s-au derulat permanent, chiar și dna Durleșteanu a confirmat că, de fapt, în configurația inițială nu era prevăzută formațiunea lui Șor în această configurație. De aici ne rămâne să ghicim din trei tentative cine a fost în acea configurație. Oricât ar nega unii că au participat la negocieri nocturne, ei totuși au fost la acele negocieri nocturne, dar ceva nu a mers atunci și in extremis socialiștii au recurs la încropirea unei alte configurații de majoritate, s-a mers in extremis pe această variantă cu Șor, dar vedeți că inclusiv socialiștii evită să spună că este o coaliție de guvernare și și-au lăsat portița liberă pentru ca eventual să încropească o altă majoritate. Dacă negocierile se vor termina cu un rezultat pozitiv, atunci vom vedea altă configurație și, respectiv, alt candidat la funcția de prim-ministru, dar ea va fi deja fără Șor și va avea un aspect mai „parfumat” un pic.”

Vezi comentarii (1)

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG