Linkuri accesibilitate

Victor Parlicov: „La noi nu este problema tarifelor exagerat de mari, la noi este problema sărăciei”


Victor Parlicov
Victor Parlicov

Cum și de ce Moldovagaz creditează consumatorul? De ce ANRE evită să majoreze – cum ar fi logic - tariful la gaz? Și nu cumva bucuria consumatorilor de a plăti mai puțin acum va cădea în scârbă, când se vor consuma calculele politice și vor trebui să plătească pentru gaze și ce n-au plătit anterior? O convorbire la această temă cu expertul în energetică de la Institutul „Viitorul” Victor Parlicov, fost director la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:55 0:00
Link direct



Europa Liberă: Așadar, ați reamintit în ajun că o bună parte din gaze continuă să fie oferită consumatorului pe datorie, ca să spunem așa. Ați declarat că tarifele la gaze trebuie majorate, dar acestea nu vor crește din considerente politice, adică din motiv că ANRE ține cont în primul rând de agenda politică. În general, acest lucru este o știre bună? Sau ar fi, mai curând, o bombă cu efect întârziat pentru acest consumator?

Victor Parlicov: „Eu am mai spus-o cu mai multe ocazii, și atunci când eram în funcție la ANRE, și atunci când deja eram în societatea civilă, consumatorul sau, mai bine zis, Republica Moldova, ca țară, în orice condiții, sub o formă sau alta, își va achita facturile. Vreau să amintesc consumatorilor că și atunci când tarifele nu sunt aduse la valoarea lor reală, nu acoperă costurile reale și se acumulează acest datorii, nu cunoaște poate consumatorul din Republica Moldova, dar vreau să-i amintesc că în anii 1990 în așa fel Republica Moldova a pierdut practic proprietatea asupra patrimoniului sistemului de gaze. Deci, „Gazpromul” a obținut 50% din acțiuni în Societatea „Moldovagaz” contra unei datorii care s-a acumulat pentru gaze, inclusiv din cauza faptului că tarifele nu au fost ajustate și din cauza faptului că banii, dintr-o cauză sau alta, nu au ajuns de la consumatorul din Republica Moldova prin „Moldovagaz” la „Gazprom”. Dacă cineva consideră în Republica Moldova că neajustând tarifele, neachitând un preț corect la fiecare moment de timp, consumatorul ceva câștigă prin faptul că uite noi am achitat mai puțin și am economisit niște bani, nu e adevărat, pentru că banii aceștia nu dispar. Se acumulează datorii, după asta cetățenii Republicii Moldova pierd acești bani oricum, dar deja nu prin factură, dar prin patrimoniu, prin controlul asupra patrimoniului. De asta niciodată nu-mi fac iluzii și nu văd temei de bucurie de faptul că tarifele nu acoperă costurile”.


Europa Liberă: Deci, într-un fel, consumatorii bucurându-se de neajustarea tarifelor ca și cum își fură propria căciulă...

Victor Parlicov: „Absolut. Am spus-o cu mai multe ocazii: în Republica Moldova nu există problema tarifelor prea mari. La noi tarifele sunt mai joase. Deja da, sunt mai multe cauze de ce ele sunt mai joase decât în alte țări. Dar, în general, dacă să ne uităm comparativ, în Republica Moldova tarifele sunt joase. La noi nu este problema tarifelor exagerat de mari, la noi este problema economiei extrem de slabe și este problema sărăciei. Este problema unor venituri insuficiente ale cetățenilor. Dacă vă uitați inclusiv la argumentele care sunt invocate atunci când reprezentanții sindicatelor sau reprezentanții societății civile, în special reprezentanții partidelor politice, atunci când vorbesc despre faptul că, uitați-vă, noi cu tarifele nu trebuie să ne grăbim, nu trebuie să le majorăm, trebuie să le ținem în frâu, argumentul principal nu este că tarifele sunt prea mari, argumentul principal e că oamenii nu au cu ce plăti. Asta este exact lucrul de care trebuie să se preocupe politicienii, nu de tarife, dar de crearea oportunităților economice pentru oameni, ca oamenii să câștige bani și să nu-și pună problema achitării facturilor. Și atunci problema tarifelor se va ameliora sau sensibilitatea politică și sensibilitatea socială a tarifelor va scădea dramatic. În multe țări am văzut situația când am am întrebat oamenii care sunt tarifele la energie electrică sau la gaze naturale și oamenii aveau o problemă să le spună. Nu le cunosc. ei știu că la sfârșitul lunii vine factura, ei o achită și în principiu nu au o problemă”.

Europa Liberă: Când se constată că ANRE urmează agenda decidenților politici, ci nu regulamentul său la stabilirea tarifului... Cum se întâmplă, de fapt, acest lucru? Cine influențează și cum ANRE ca aceasta să nu reacționeze pragmatic la starea de lucruri creată?

Victor Parlicov: „Eu cred că ați atins un subiect foarte profund care din păcate nu ține strict de sectorul energetic. În primul rând, dacă vorbim de instrumentele de influență ale politicului asupra instituțiilor, principalul instrument, chiar și mai puțin de un an în urmă nu erau atât instrumentele politice, cât erau instrumentele neformale. Deci, spre exemplu, în practică exista utilizarea Procuraturii practic ca bâtă asupra demnitarilor, funcționarilor publici. Noi putem să ne amintim, spre exemplu, ca să nu vorbim despre energetică sau despre ANRE, situația când o mulțime de primari s-au ales cu dosare penale și au schimbat căciula, și s-au afiliat Partidului Democrat. La ANRE foarte mult timp directorii agenției aveau dosare, cum spun eu, puse la murat. Adică, erau deschise dosare, dar ele nu mergeau înainte, nu erau transmise în judecată pentru a fi luată o decizie finală, ele erau deschise și puse acolo la murat...”

Europa Liberă: Atârnau ca sabia lui Damocles...

Victor Parlicov: „Da. Omul să știe că în caz de ceva, dacă el nu se comportă frumos, există ac de cojoc. Majoritatea acestor instrumente nu țin de cadrul formal decizional. Ceea ce au încercat să facă partenerii occidentali și partenerii europeni atunci când ne-au propus modificări la legislație și când ne-au cerut să implementăm în Republica Moldova prevederile inclusiv a pachetului privind transparența și independența reglementatorului, ei s-au condus de instrumente de influență formale, spre exemplu, ca bugetul agenției să nu poată fi politizat de Parlament, ca demiterea membrilor Consiliului de administrație să nu poată fi arbitrară, să existe niște rigori foarte clare în ce condiții pot fi demiși și să nu poată fi făcut asta arbitrar. Dar tot asta e foarte bine și asta într-adevăr ajută, dar atâta timp cât la un sunet de telefon toți cinci directori ANRE în 2018 și-au dat demisia. Așa, știți, unanim. Acum spuneți-mi cine poate să creadă că gestul acesta, că toți cinci directori își dau demisia in corpore timp de două săptămâni era un fel de inițiativă proprie. Deci este evident că era o decizie forțată de cercurile politice, în momentul cela de Partidul Democrat. Anume de aceste instrumente vorbesc. ANRE și alte instituții, și alți demnitari publici deseori nu sunt liberi în exercitarea propriei voințe și în exercitarea mandatului din cauza faptului că sunt utilizate o mulțime de instrumente neformale. Da, bugetul ANRE-ului nu îl aprobă Parlamentul, cum se aproba înainte. Nu te blochează la buget, nu se face asta, doar ai un dosar...”

Europa Liberă: Încă în octombrie șeful „Moldovagaz” susținea într-un interviu că întreprinderea pe care o conduce nu va cere ANRE majorarea tarifelor la gaz, minimum până la încheierea sezonului de încălzire... Pentru că altminteri ar fi un șoc pentru consumatori... Președintele Moldovagaz” Vadim Ceban vorbe atunci de necesitatea unei majorări a tarifului cuprinsă între 30 și 70%... Trebuie să înțelegem că ANRE nu poate ajusta tarifele dacă nu cere „Moldovagaz”?

Victor Parlicov: „Nu, nu e adevărat. Au existat și precedente... Eu îmi pun altă întrebare: dar dacă e vorba nu de majorare a tarifelor, dar de micșorarea tarifelor, au scăzut prețurile de achiziție. ANRE tot va aștepta până va veni cineva să ceară micșorarea tarifelor? Și dacă nu vine să ceară?”


Europa Liberă: În acest caz, ANRE sau Moldovagaz urmează agenda decidenților politici?

Victor Parlicov: „Bună întrebare. la noi țara în general e extra-politizată și politizarea tarifelor vine de la faptul că societatea este săracă, avem oameni care cu greu își achită facturile și orice majorare de tarife este foarte sensibilă social. Dacă noi vom rezolva problema ajutorului social, compensațiile pentru păturile vulnerabile care să nu simtă în orice condiții cât de majorate ar fi tarifele, să nu simtă această povară, această creștere, atunci la noi sensibilitatea tarifelor, sensibilitatea politică, socială va scade. Deocamdată, Republica Moldova nu-și poate permite să creeze veniturile necesare și să acorde compensațiile suficiente ca să desensibilizeze tarifele. Și de asta da, inclusiv conducerea „Moldovagaz” operează cu argumente de ordin politic, nu de ordin economic. Dacă să vorbim pur instituțional, managerul „Moldovagaz” nu are ca funcție să-și bată capul de veniturile sau de sensibilitatea politică a tarifelor în Republica Moldova. El trebuie să se asigure că întreprinderea pe care el o conduce, e o întreprindere care lucrează cu profit. Adevărul este că noul management al întreprinderii într-adevăr s-a apucat să excludă sau să scoată câte ceva din acele scheme care au fost inclusiv anterior depistate și expuse inclusiv și public, inclusiv prin actele de control pe care le-am făcut noi, cei de la ANRE”.

Europa Liberă: „Gazprom” nu va mai plăti, în noile împrejurări, pentru întreținerea rețelelor de tranzitare a gazului, pe motiv că tranzitul nu se mai face pe teritoriul Republicii Moldova... Trebui să înțelegem că aceste cheltuieli tot ar urma să fie puse pe seama consumatorilor?

Victor Parlicov: „Parțial. În primul rând, să facem o analogie. Dacă ne închipui că rețelele noastre de transport sunt ca o bază de automobile, de TIR-uri, adică sunt mijloace de transport pentru a transporta o marfă. Dacă cineva care nu mai vrea să transporte marfă, nu mai comandă TIR-urile, da, cu adevărat, TIR-urile au și cheltuieli mai puține, nu plătești motorina la TIR-urile astea, dar rămân TIR-urile în sine, rămân garajele, rămân oamenii care trebuie să le întrețină ca să nu se ruginească. Deci vor scădea costurile de transport în general în Republica Moldova, dar deoarece într-adevăr volumele de gaz, de marfă vor scădea și ele, costurile care vor fi achitate de cei care rămân să-și transporte, au nevoie de aceste TIR-uri, consumatorii din Republica Moldova, costurile vor fi mai mari. Dar sunt o mulțime de instrumente prin care financiar și juridic aceste active să fie conservate, o parte din activele care nu vor fi utilizate, pentru a micșora presiunea acestor tarife de transport asupra consumatorilor. Cu certitudine va fi o presiune pe majorarea tarifelor de transport, dar eu nu cred în scenariile astea apocaliptice că ele vor crește de zece ori...”

Europa Liberă: Riscați o prognoză privind tariful ce va trebui plătit după ce se vor consuma calculele și interesele politice?

Victor Parlicov: „Faptul că prognozele mele poate cuiva nu-i plac, asta e altă întrebare, dar prognoza mea este că tariful în anul acesta nu se va schimba, cel puțin în prima jumătate de an sau până la alegerile prezidențiale. Pentru că noi vedem, ceea ce se întâmplă, toți decidenții din Republica Moldova urmează agenda politică și respectiv inclusiv și guvernul a spus că este un guvern practic și planifică activitatea până la alegerile prezidențiale, respectiv toată lumea, din câte înțeleg eu, și cei de la „Moldovagaz”, și cei din Guvern. și cei de la ANRE vor face abstracție de obligațiile legate de tarife și vor păstra tarifele intacte până în octombrie. Între timp, conducerea „Moldovagaz” va încerca să caute acele rezerve interne pentru a achita consumul de gaze fără a majora tarife și vom vedea la ce vom ajunge”.

XS
SM
MD
LG