Văd, în ultimele luni, tot mai mulţi oameni deprimaţi, copleşiţi de tristeţe. Covid19 ne-a schimbat radical cotidianul, ne-a băgat în case, ne-a lipsit de întâlnirile cu prietenii şi rudele, ne-a speriat şi ne-a dat de înţeles că viaţa noastră se poate termina subit, atunci când nici nu ne aşteptăm. Dar cea mai puternică lovitură a Covidului e aceea că nu mai avem un viitor în faţă. Viitorul a dispărut, a fost anulat brutal. Nu mai poţi să plănuişeti ceva deoarece nu ştii ce va fi mâine. Iar viaţa fără planuri e searbădă şi plicticoasă. Trebuie să trăieşti doar cu ziua de azi. Mâine poate să intre Covid19 în ograda ta şi… orice e posibil.
Ne salvează întrucâtva Internetul. Unii pot lucra de-acasă. Pot fi organizate întâlniri pe Zoom, omul ascuns în casă poate privi un film şi să-şi mai abată gândurile de la virusul rapace. Vă imaginaţi ce-ar fi fost această pandemie fără Internet? Un fel de întoarcere la Evul Mediu. N-ar fi fost posibile carantinele şi numărul persoanelor infectate ar fi fost copleşitor. Internetul ne mai salvează, menţine un soi de comunicare între oameni şi ajută businessul.
Am 52 de ani şi mărturisesc că aşa ceva nu am mai văzut. Să nu mai poţi ieşi din casă, să nu mai poţi pleca undeva. Să te fereşti de oameni. E trist şi e deprimant. Iar şi mai rău e că în locul viitorului suspendat ni se înfăţişează un soi de prezent lung şi periculos. Numărul persoanelor infectate creşte vertiginos, creşte şi numărul morţilor. Sloganul „Trăieşte-ţi clipa”, ironizat de mulţi, devine un soi de adevăr suprem. Numai că cum s-o trăieşti? Holbându-te zilnic la televizor?
