Linkuri accesibilitate

Viktor Orban le promite ungurilor măriri de salarii și noi alocații sociale din 2022, an electoral


Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, la ședința inaugurală a Parlamentului de la Budapesta, 20 septembrie 2021

În deschiderea noii sesiuni a parlamentului de la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orban le-a promis ungurilor, la 20 septembrie, măriri de salarii și noi alocații sociale pentru familii, de la începutul anului viitor. 2022 este în Ungaria an electoral, iar politicianul naționalist și eurosceptic va încerca să obțină un nou mandat. La putere din 2010, Orban și partidul său Fidesz au guvernat relativ nestingheriți, dar la alegerile așteptate în luna aprilie se pot confrunta pentru prima dată cu un adversar robust. O alianță din șase partide ale opoziției formată anul trecut spune că în Ungaria lui Orban au înflorit corupția și autoritarismul. Dar alianța anti-Orban a încercat fără succes, la sfârșitul săptămânii trecute, să-și aleagă un lider, spunând că a întâmpinat dificultăți tehnice în alegerile primare, care au fost prelungite până pe 28 septembrie. În ultimul deceniu, premierul maghiar s-a aflat în conflict cu Uniunea Europeană, dar a aprofundat legăturile cu Moscova. Bruxelles-ul l-a criticat în mod repetat pentru erodarea instituțiilor democratice, limitarea libertății presei, hărțuirea societății civile și promovarea unei legislații anti-LGBT.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG