Procurorul General, Alexandru Stoianogloeste așteptat vineri, 20 august, la audieri în plenul Parlamentului, unde va prezenta un raport despre progresele făcute în recuperare banilor după așa numitul „furt al miliardului”.
Audierea este argumentată prin faptul că nu numai cetățenii sunt interesati, dar eforturile de recuperare a banilor ar reprezenta și „o condiționalitate a Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare pentru țara noastră”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
Miercuri în comisia juridică a parlamentului a avut loc o dezbaterea publică privind legea procuraturii, la insistențele organizațiilor din societatea civilă. Procuratura a contestat, printr-un aviz negativ, trimis tot miercuri parlamentului, oportunitatea verificării Procurorului șef, iar unii procurori, prezenți la consultări, au explicat motivele.
Argumentul lor e că schimbarea legii, poate o fi ea cea mai simplă metodă, dar și cea mai periculoasă sub aspectul precedentului creat. Guvernarea, pe de altă parte, face recurs la popor și spune că nu vrea să se împotmolească în proceduri și să-i scape esențialul, adică o schimbare rapidă în abordarea corupției.