Cetățenii țărilor socialiste erau practicieni desăvârșiți ai dublului limbaj și ai dublei gândiri. Viața minții era împărțită, iar rezultatul acestui proces chinuitor a fost acela că nici măcar secretarul general sovietic nu mai era convins în întregime de ceea ce proclamase partidul.
Ideologia a funcționat mai mult ca o instituție reziduală și mai puțin ca o sursă de identificare mistică cu autoritatea consacrată. După cel de-Al XX-lea Congres al PCUS și Revoluția din Ungaria, sloganurile oficiale au sunat ca o succesiune de propoziții absurde. Singurul efect al postulatelor ideologice a fost o stare generalizată de indiferență.
În mod ironic, imperialismul ideologic a rezultat în simulacre de credință care erau pur și simplu un camuflaj pentru vacuumul ideologic. În momentul în care această impostură a fost expusă, întreg castelul s-a prăbușit.
Așa cum spunea Havel, „ideologia, ca instrument de comunicare internă care asigură structura de putere a coeziunii interne, este în sistemul post-totalitar ceva care transcende aspectele fizice ale puterii, ceva care o domină într-un grad considerabil și, de aceea, care tinde să-i asigure la fel de bine continuitatea. Este unul din pilonii stabilității externe a sistemului. Acest pilon, însă, este ridicat pe o fundație extrem de instabilă. Este construit pe minciuni. Funcționează doar atâta vreme cât oamenii sunt dispuși să trăiască în minciună”.
În fiecare societate, cetățenii au nevoie de un set de valori călăuzitoare al căror ritual asigură liniște și împliniri lumești. Regimurile de tip sovietic au ignorat acest fapt și au forțat individul să-și scindeze sufletul între persoana publică și cea privată. Persoana și cetățeanul au fost entități diferite în aceste societăți. Rezultatul s-a tradus în apatie, dezgustul față de politică, dependență de droguri, interes pentru culturile exotice sau chiar în fascinația nazismului, cum a fost cazul anumitor grupuri de tineri sovietici.
De aceea, cineva ar putea să privească extincția pasiunii mistice drept cea mai mare vulnerabilitate a sistemelor politice comuniste. Aceste sisteme au suferit din cauza unei crize ideologice perpetue, în condițiile în care promisiunile lor și-au pierdut cu multă vreme în urmă orice credibilitate. Deciziile lui Gorbaciov au primit un sprijin lipsit de entuziasm din partea acelora pe care dorea să-i mobilizeze. Nu a constituit vreo surpriză faptul că liberalii și occidentaliștii radicali au fost cei care l-au înlăturat pe Gorbaciov de la putere.
Liderul PCUS a devenit o victimă a propriilor sale politici deoarece a subestimat separarea dintre voința pentru schimbare revoluționară în Blocul sovietic și conservarea status-quo-ului organizațional general în regiune. El a omis ceea ce-aș numi, utilizând terminologia lui Mark Kramer, „efectele de demonstrație” ale împuternicirii cetățenilor.
Gorbaciov a subminat ideologia marxist-leninistă. A interiorizat vulnerabilitatea regimului sovietic. Tot el și-a restrâns capacitatea de influență asupra neliniștii pietrificate din interiorul blocului și federației. A interpretat greșit viziunile societăților civile est-europene legate de transformarea regimului și a fost mai apoi luat prin surprindere de caracterul molipsitor al democratizării—esențialmente, o alternativă la propria sa viziune.
Potrivit lui Adam Michnik, „virusul perestroika” a fost într-adevăr cel din urmă ingredient necesar pentru a deschide stavilele disidenței. Dar, de asemenea, virusul reinventării est-europene a politicii a subminat ireparabil „fenomenul Gorbaciov”, echivalând cu o provocare permanentă, care a împins în cele din urmă schimbarea sistemică înspre chiar colapsul sistemului.
„Efectul de demonstrație” transnațional, intrabloc, transfrontalier al mișcărilor sociale, platformelor politice și politicilor de stat a accelerat cristalizarea și articularea conștiinței revoluționare nonviolente, mai întâi în rândurile intelighenției și apoi în marea masă a populației.
În contrast cu crizele anterioare ale lagărului socialist, în timpul evenimentelor din 1989–1991, oamenii au știut ce se manifesta și au înțeles deopotrivă ideile propagate.
