Linkuri accesibilitate

Viticultorii așteaptă o recoltă mai bună, după investiții mari


Cantitatea de struguri care va ajunge să fie prelucrată poate atinge circa 265.000 de tone, ceva mai mult decât în 2021.

La începutul campaniei de recoltare a strugurilor, autoritățile din agricultură estimează că roada va fi anul acesta mai mare și mai calitativă decât în 2021, iar producătorii o vor putea vinde mai bine, cel puțin în cazul soiurilor de masă.

Așteptările optimiste nu sunt valabile pentru toți producătorii, iar creșterea cheltuielilor pentru carburanți, utilaje și salarii poate reduce la zero orice câștig.

Stanislav Bălan deține 40 de hectare de vie în satul Lingura, din raionul Cantemir, unde cultivă struguri de masă de mai multe soiuri, cum ar fi Codreanca, Alb de Suruceni și Moldova.

Prețurile la struguri au crescut cu 15-20% față de anul trecut, dar viticultorul spune că a avut cheltuieli duble din cauza scumpirii carburanților, a pieselor de schimb și pentru că a fost nevoit să majoreze salariile muncitorilor. Agricultorul mai semnalează că puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut esențial și, prin urmare, s-a diminuat simțitor cererea atât pe piața locală, cât și pe cea din afară.

Plantația de vie a lui Stanislav Balan. August 2022
Plantația de vie a lui Stanislav Balan. August 2022

Autoritățile estimează o recoltă mai mare

Ministerul Agriculturii prognozează că producția totală poate fi în acest an de 520.000 de tone de struguri, în creștere față de cele 490.000 de tone de anul trecut. Recolta se împarte aproape egal în struguri de masă și struguri din soiuri tehnice pentru producția de vin. Cantitatea de struguri care va ajunge să fie prelucrată poate atinge circa 265.000 de tone, ceva mai mult decât în 2021, au spus Europei Libere surse de la minister.

Specialiștii spun că, după o lungă perioadă de secetă, ploile din ultimele două-trei săptămâni, inclusiv în partea de sud a Moldovei, au venit exact la timp ca să ajute boabele să crească, în ajunul coacerii, dând speranțe pentru o roadă calitativă.

Stanislav Bălan spune că, pe plantațiile sale, ploaia a ajuns târziu, iar roada este mai mică în acest an. Dacă anul trecut a cules 8-9 tone de struguri la hectar, anul acesta abia dacă strânge 4-5 tone.

Un kilogram de struguri de masă costă acum, cel puțin, 8-9 lei. În cazul în care va reuși să-și exporte producția, viticultorul va obține 14-15 lei la kilogram, dar, din cauza costurilor de transport, nu este sigur că va putea livra în România, Mongolia, Germania și în alte țări, acolo de unde are deja comenzi pentru strugurii de la Lingura.

Cheltuieli sporite pentru export

„Cea mai mare problemă este prețul foarte mare pe care ar trebui să-l achit pentru transportarea mărfii. Asta pentru că 90% din transportatorii din R. Moldova lucrează cu firmele din Ucraina, deoarece acestea plătesc un preț de două ori mai mare decât cel de pe piață”, explică Stanislav Bălan.

Ca un camion frigorific cu struguri să ajungă de la Cantemir la București, viticultorul achita anul trecut 1.000 de euro. Anul acesta ar trebui să plătească 2.000 de euro. Agricultorul susține că această problemă nu poate fi rezolvată fără implicarea autorităților, care ar trebui „să stabilească reguli clare pentru transportatori și să protejeze producătorul autohton”.

Solicitați de Europa Liberă, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și ai Ministerului Agriculturii au răspuns că este o piață liberă și nu pot interveni.

Viticultorii țintesc noi piețe de desfacere

Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din R. Moldova (APESM), Gheorghe Gaberi, a spus Europei Libere că problema principală a viticultorilor este piața de desfacere, fiind agravată de războiul din Ucraina și un nou embargou rusesc.

Interdicția de import anunțată la începutul lunii august de agenția rusă Rosselhoznadzor vizează pentru prima dată și strugurii, susține președintele APESM. „Este binevenită decizia Uniunii Europene de a mări cotele la importul de struguri de masă din R. Moldova, care ar putea asimila cam peste jumătate din roada estimată pentru export”, a spus Gheorghe Gaberi.

El este încurajat de faptul că producătorii au reușit anul trecut să exporte struguri pe piețe noi de desfacere, cum ar fi țările din Golful Piersic, Arabia Saudită, dar și pe piața americană. Ei au depășit un prag psihologic, începând să livreze producție în containere pe mare, iar acum obiectivul principal este de a asigura o calitate înaltă a mărfii.

Spre deosebire de strugurii de masă, soiurile tehnice sunt vândute exclusiv pe plan local fabricilor de procesare. Autoritățile speră că producătorii și procesatorii se vor înțelege la prețuri.

„Cred că prețurile vor fi la nivelul anului trecut, circa 6-8 lei pentru un kilogram, în funcție de soi și de calitate. Desigur, soiurile europene de calitate vor avea succes. Referitor la amestecurile de soiuri, cum ar fi Isabella, rămâne să vedem, pentru că este o problemă cu exportul acestora în Uniunea Europeană”, a declarat pentru Europa Liberă șefa Serviciului politici în sectorul vitivinicol și al băuturilor alcoolice din cadrul Ministerului Agriculturii, Liliana Dascaliuc.

Sectorul vitivinicol generează 7% din exporturile Republicii Moldova, iar vinul este una din cele mai cunoscute mărfuri moldovene.

Previous Next

XS
SM
MD
LG