Kremlinul a criticat ferm apelurile mai multor lideri din UE și al președintelui Ucrainei de a li se interzice rușilor intrarea în Occident până ce Moscova nu pune capăt invaziei din Ucraina. Răspunsul Moscovei vine după ce premierii Finlandei și Estoniei s-au pronunțat pentru a interzice acordarea de vize cetățenilor ruși și după ce s-a anunțat că armata franceză a interzis unor turiști ruși să viziteze o fortăreață medievală și un obiectiv turistic din apropiere de Paris care găzduiește arhive militare.
Țările zonei Schengen ar trebui să nu mai elibereze vize turistice pentru ruși, a declarat premierul estonian Kaja Kallas.
„Nu mai eliberați vize turistice pentru ruși. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului. Zborurile dinspre Rusia sunt oprite. Aceasta înseamnă că, în timp ce țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei (Finlanda, Estonia, Letonia, care sunt singurele puncte terestre de acces) poartă povara. Este timpul să punem capăt turismului din Rusia, acum”, a scris Kallas pe Twitter.
Apelul a provocat iritare la Moscova. Fostul președinte și fostul premier al Rusiei, acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, Dmitri Medvedev, a răspuns, în spiritul declarațiilor sale scandaloase din ultima vreme, parafrazându-l pe fondatorul temutei securități sovietice (CEKA), Felix Dzerjinski: „Faptul că sunteți în libertate nu este meritul dumneavoastră, ci o consecință a neglijenței noastre”. Medvedev a calificat apelul drept unul „nazist”.
Iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, de regulă, asemenea declarații vin din partea „unor state neprietenoase”. „Din cauza neprieteniei lor, multe din aceste țări o iau razna și ajung să facă declarații pe care le-am mai auzit, acum 80 de ani, răsunând în centrul Europei”. În opinia lui Peskov, „cu timpul, bunul simț se va manifesta, iar cei care au făcut asemenea declarații își vor veni în fire”.
Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a calificat declarația lui Kallas drept „un nonsens la limita naționalismului”.
Apelul premierului Estoniei a urmat declarației omologului său finlandez, Sanna Marin, care a declarat că, în opinia sa, eliberarea de vize turistice pentru cetățenii ruși ar trebui restricționată și a cerut o interdicție la nivelul Uniunii Europene. „Nu este corect ca, în timp ce Rusia poartă un război agresiv și brutal în Europa, rușii să poată trăi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și să poată merge în Europa ca turiști. Este nedrept”, a spus Marin, luni, într-un interviu pentru publicația Yle, adăugând că guvernul său analizează aspectele juridice legate de posibila interdicție, întrucât Finlanda nu are o legislație proprie privind sancțiunile. Potrivit Yle, la sfârșitul lunii august, problema eliberării de vize Schengen pentru cetățenii ruși va fi analizată în cadrul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe din Uniunea Europeană.
Câteva state din Uniunea Europeană, între care și Letonia, au oprit deja eliberarea de vize pentru ruși în legătură cu războiul din Ucraina. Ambasada letonă la Moscova a anunțat, vineri, că nu va mai acorda deocamdată vize cetățenilor ruși, cu excepția celor oferite din motive umanitare.
Într-un interviu publicat luni în cotidianul Washington Post, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a argumentat că rușii ar trebui să fie forțați „să trăiască în propria lor lume până când își vor schimba filosofia”.
„Indiferent ce fel de ruși sunt, să-i faceți să plece în Rusia”, a cerut Zelenski citat de Washington Post. „Ei vor spune: «Asta nu are nimic de-a face cu noi. Nu poate fi trasă la răspundere întreaga populaţie, nu?». Ba poate. Populația a ales acest guvern şi nu se luptă cu el, nu se ceartă cu el, nu strigă la el”, a adăugat Zelenski.
Unii critici au declarat că interzicerea accesului tuturor rușilor ar avea un impact asupra zecilor de mii de persoane care au părăsit această țară în semn de protest față de acțiunile președintelui Vladimir Putin și decizia acestuia de a invada Ucraina.
Dar Zelenski a spus că astfel de distincții nu contează. „Vor înțelege atunci”, a declarat președintele ucrainean pentru Washington Post. „Nu vreți această izolare? (...) Atunci mergeți și trăiți acolo. Aceasta este singura modalitate de a-l influența pe Putin”, a adăugat Zelenski, în opina căruia sancțiunile deja impuse Rusiei pentru războiul din Ucraina sunt prea „slabe”, în comparație cu închiderea granițelor pentru cetățenii ruși.