Confruntarea dintre Parlament și Președinție, prin intermediul Curții Constituționale, a cunoscut vineri o nouă tensionare după ce majoritatea parlamentară din jurul socialiștilor a încercat un fel de demitere a președintei instanței constituționale, Domnica Manole. Șefa statului și simpatizanții ei au spus că nu recunosc această demitere și au contestat totodată actele votate în Parlament la aceeași Curte Constituțională. Instanța le-a suspendat printr-o decizie semnată de președinta interimară, Liuba Șova.
Luni, PAS a cerut Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea deciziei din Parlament. Între timp, PAS a chemat și la un protest non-stop în sprijinul independenței CC.
Întrebarea este de ce era nevoie de contestarea unor decizii care nu ar trebui să aibă consecințe juridice? O discuție cu analistul politic Vlad Țurcanu, fost purtător de cuvânt al președinției.
Vlad Țurcanu: „Ei bine, e destul de logic ca declarațiile și acțiunile de ordin politic să fie dublate sau chiar confirmate de acțiuni de ordin juridic, pentru că la o examinare pe fond a problemei, dincolo de emoțiile pe care le-a generat puciul socialist de vineri, vor conta elementele legale și contează ele, în primul rând. Anume asemenea tip de intervenții publice au darul să liniștească spiritele, pe oamenii care s-au uitat la televizor vineri și au rămas contrariați de ceea ce se întâmplă. Și în societate, dar și peste hotare era important să fie transmise mesaje de liniștire, pentru că, după cum s-a văzut, deciziile de vineri ale parlamentului au creat o stare de alarmă și în rândul statelor, și acelor entități străine care urmăresc evoluțiile politice din Republica Moldova.
În condițiile în care fiecare parte din cele două ar fi pretins până astăzi că judecătorul său este în drept să ocupe un fotoliu la Curtea Constituțională, s-ar fi creat un vid de putere la Curtea Constituțională, ceea ce este de nepermis, așa că PAS, probabil în colaborare cu președinta Maia Sandu, și-au luat un fel de măsuri de precauție din acest punct de vedere. Pentru președintă, în mod special, era important să găsească o soluție juridică pentru acest atac al majorității parlamentare ca să arate că nu este în corzi, că este capabilă să răspundă cu fermitate și în asemenea momente grele se vede cât curaj are un politician, câtă capacitate are să se regrupeze, pentru ca societatea să se simtă la adăpost, să aibă sentimentul că se află pe mâini bune. E, așa cum spuneam, și un semnal transmis peste hotare că lucrurile se află sub control, în plus era nevoie ca socialiștii să fie puși, probabil, în situația de a reacționa ei de această dată, ofensiva lor de vineri nu este atât de subtilă ca să nu poată fi dejucată.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, uitați-vă, Curtea Constituțională tocmai anunțase că va examina miercuri sesizările legate de instituirea stării de urgență. Când s-a instituit această stare de urgență, oponenții socialiștilor au spus că tocmai pentru a nu permite dizolvarea acum a parlamentului, așa cum a decis Curtea cu două săptămâni în urmă. Dar referitor la ce ar urma să se întâmple miercuri la Curtea Constituțională, cine vă așteptați să judece cauza legată de starea de urgență? Am putea asista la diverse incidente, să se prezinte acolo acel nou magistrat pe care l-au trimis socialiștii la Curte, să nu fie eventual lăsată Domnica Manole să judece? Cum vă așteptați să se producă lucrurile?
Vlad Țurcanu: „Ar fi de neconceput ca în locul Domnicăi Manole să fie altcineva la Curtea Constituțională miercuri ca să judece acest dosar principial care schimbă totul în politica moldovenească, pentru că, dacă Curtea Constituțională ridică starea de urgență, asta înseamnă că Maia Sandu în secunda următoare semnează decretul de dizolvare a parlamentului și cale întoarsă nu va mai exista pentru această majoritate PSRM-Șor și cu ceilalți tovarăși de strânsură ai socialiștilor, care vor trebui să se prezinte la alegeri, după care este puțin probabil ca ei să revină la putere. Deci, e o chestiune pe viață și pe moarte pentru ei și de aceea ei se pretează la acțiuni de tot felul, inclusiv ilegale, pentru a încerca cumva să schimbe cursul firesc al lucrurilor, așa că se pot produce încleștări la Curtea Constituțională, în jurul Curții Constituționale.
Am văzut că PAS, chiar dacă a întreprins măsuri legale și a chemat și adepții la Curtea Constituțională în dimineața de luni, la ora 8, asta însemnând că lucrurile nu sunt tranșate și, într-adevăr, nu sunt tranșate, să vedem ce au mai inventat, socialiștii pe asta mizează, de aceea au declanșat această operațiune. Dincolo de miza stării de urgență, ei au nevoie ca în societate să se producă iată asemenea încleștări, care ar devia cursul normal al lucrurilor.
PSRM-Șor încearcă tot ce cred că este posibil...și eu văd ca pe o acțiune provocatoare.
Anume în felul acesta încep eu să privesc acțiunile de vineri ale majorității PSRM-Șor, într-un context mai larg, inclusiv ca pe o tentativă de a destabiliza și mai mult situația politică din Republica Moldova, pentru că în condiții normale, la adăpostul liniștii, această tabără nu are prea multe șanse să revină la putere, de aceea ei încearcă tot ce cred că este posibil, mai bine zis, tot ce li se permite și eu văd ca pe o acțiune provocatoare demersul lor. Ei așteptând, probabil, și să fie reprimați într-un fel sau altul, de exemplu, să fie arestat Igor Dodon care nu mai are imunitate politică, și atunci să încerce o răzmeriță cu elemente de război hibrid, care în Republica Moldova, un stat vulnerabil din punctul de vedere al securității, nu ar fi ceva imposibil. Cam în felul acesta se vede dintr-o parte acțiunea socialiștilor, altfel nu ar avea sens, că orice jurist, n-am prea găsit juriști în aceste zile din urmă care să susțină prin buchea legii ofensiva din parlament a socialiștilor.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, dl Dodon zice în felul următor: „Dacă nu sunteți de acord cu această demitere, mergeți în judecată”, sugerează d-lui. De ce credeți că ar vrea dl Dodon să se mute lucrurile acestea în justiție și să nu rămână cumva un conflict între majoritate și președinție, majoritate sau parlament și Curtea Constituțională?
Mandatul judecătorilor de la Curtea Constituțională este inamovibil. Punct.
Vlad Țurcanu: „O instanță civilă nu are ce să facă în această situație, e o pistă falsă, fără nicio legătură cu procedurile prevăzute de lege. Mandatul judecătorilor de la Curtea Constituțională este inamovibil. Punct. Parlamentul nu poate interveni retroactiv să retragă mandatul dnei Manole la o primă situație în care PSRM nu agreează o decizie la care aceasta a coparticipat. Comisia de la Veneția a intervenit și a desființat improvizația din parlament a socialiștilor, care judecată civilă poate să intervină aici? E o încercare ieftină a lui Igor Dodon de a manipula opinia publică, de a devia cu o problemă către o instanță civilă în condițiile în care ei au declanșat această nebunie care poate fi ușor demontată, dar nu așa cum propune d-lui. Deci, încă o dată se confirmă faptul că acțiunea lor politică din parlament e doar o încercare de a atrage atenția lor, de a crea un fel de haos în societatea moldovenească, în care să-și găsească și socialiștii un rost, pentru că, în condiții normale, dacă lucrurile urmează cursul lor firesc, atunci socialiștii se pomenesc în situația unei formațiuni politice marginale, cu puține șanse să ocupe din nou o poziție de frunte pe această parte a eșichierului politic. Ei sunt călcați pe urme de alți concurenți politici, cum ar fi Renato Usatîi, în primul rând, care le va pune la grea încercare intențiile de a redeveni ce au fost odată.”
Europa Liberă: Reacțiile externe care au existat de vineri până azi au fost multe, explicite și univoce în favoarea poziției președintei Maia Sandu. Credeți, pe de altă parte, că pentru socialiști și aliații lor din parlament contează aceste reacții, adică ar putea ei face un pas înapoi în fața acestui val de critici destul de dure, așa cum s-a observat?
Vlad Țurcanu: „Contează pentru societate reacțiile de peste hotare - și din partea Uniunii Europene, și a Statelor Unite, și a Comisiei de la Veneția, și a României, și a altor state, pentru societate și pentru legalitate, care în Republica Moldova are totuși mai multă importanță, legalitatea adică, decât într-o țară ca Belarus, să spunem. Oamenii din sistem, în primul rând, nu pot face abstracție de ceea ce spune Comisia de la Veneția sau Uniunea Europeană, pentru că, în ciuda oportunismului de care dau dovadă de obicei oamenii din sistem, ei au un spirit european, ei au studiat dreptul la facultate sau alte materii, au urmat cursuri profesionale care le-au cultivat acest spirit și au în consecință o minimă logică.
Nu știu, socialiștii care vor mai încerca, probabil, să forțeze nota cât li se va permite, după cum spuneam, vor încerca încă o dată și încă o dată răbdarea societății. Impresia mea este că ei, pretându-se la astfel de acțiuni politice, încearcă să obțină o reacție poate exagerată, pentru ca după aceea să se victimizeze, dar, deocamdată am văzut că sunt surzi la toate apelurile care vin de peste hotare, doar dacă în raport cu ei se vor folosi măsuri care să fie considerate exagerate, atunci ei vor încerca, probabil, să își cheme în sprijin Federația Rusă, speră la vreo reacție în favoarea lor, care însă nu se știe dacă va urma, pentru că e limpede pentru orice jurist că ceea ce au încercat ei în parlament e doar o încercare politică disperată, fără nicio legătură cu legalitatea.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, ce vă așteptați să producă procuratura sau, mai bine zis, dinspre procuratură să vină vreo soluție vă așteptați? Au mers doi deputați din PAS la procuratură, a cerut și Maia Sandu vineri, când a convocat Consiliul Suprem de Securitate, i-a cerut procuraturii să examineze, să analizeze cazul sub incidența uzurpării puterii în stat, dar de câte ori procuratura a fost sesizată cu un astfel de subiect, nu s-au produs consecințe, ca să zic așa. Acum cum stau lucrurile?
Vlad Țurcanu: „Să vedem. Maia Sandu a spus mai mult decât atât. La o emisiune televizată în seara zilei de vineri, ea l-a avertizat pe domnul acesta propus la Curtea Constituțională de către socialiști că nu are imunitate și că riscă să se includă în acest joc periculos. Să vedem cum va reacționa procuratura, pentru că îndeobște și procuratura, și alte instituții de drept, instituții politice, administrative așteaptă de obicei să vadă în favoarea cui se tranșează conflictul. Acesta este reflexul obișnuit al instituțiilor noastre, poate cu excepția situațiilor cu totul fierbinți, când acestea sunt înregimentate aproape cu forța, am putea spune, cum s-a întâmplat în iunie 2019, când și premierul de atunci, Pavel Filip, și Curtea Constituțională, în primul rând, și alte câteva entități, cred că și Procuratura Generală, prima instanță care deschisese niște dosare împotriva lui Igor Dodon, au jucat de partea oligarhului Vladimir Plahotniuc. Să vedem cum se vor manifesta de data aceasta.
Ce se întâmplă acum e, probabil, o consecință indirectă a impunității de atunci, pentru că nu s-a întâmplat nimic (2019)
Apropo, ceea ce se întâmplă acum e, probabil, o consecință indirectă a impunității de atunci, pentru că nu s-a întâmplat nimic, au fost oameni concreți și majoritatea absolută au rămas în Republica Moldova, care au participat la acea tentativă de uzurpare a puterii împreună cu Curtea Constituțională, care nu au pățit nimic, nici măcar nu au fost inculpați, de aceea, probabil, socialiștii cred că pot încerca, iată, o acțiune similară, chiar dacă ei spun altceva, pentru că în Republica Moldova problema nu este autoritarismul, ci permisivitatea exagerată, aplicarea legii deficitară conduce la o senzație de nesiguranță în societate.
Dacă ar fi căzut niște capete atunci, poate și socialiștii de această dată ar fi fost mai prevăzători, poate că acum a intervenit momentul, numai că știm cu toții că, după iunie 2019, instituțiile nu au ieșit din captivitate, ele au rămas destul de anchilozate până acum și e o chestiune de timp până ele vor fi reformate pentru ca să ne așteptăm din partea lor la o reacție cuvenită față de niște acțiuni evident ilegale, indiferent din partea cui vin acestea, din partea unor persoane civile sau din partea unor deputați cu imunitate.”