Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin a dispus amânarea ceremoniilor de 9 mai


Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a dispus amânarea sărbătoririi la 9 mai a celei de-a 75-a aniversări a victoriei sovietice asupra fascismului, din cauza epidemiei de coronavirus. Vorbind la o ședință a organelor de securitate, joi, Putin a spus că evenimentele programate, inclusiv o mare paradă militară, vor avea loc la o dată ulterioară. „Ca să se poată ține parada la 9 mai, trebuie să începem pregătirile încă de acum, dar riscul legat de epidemie, al cărei punct culminant încă nu l-am trecut, este foarte ridicat”, a spus Putin. Au fost amânate de asemenea manifestările de Ziua Victoriei din regiuni. Au fost impuse măsuri restrictive parțiale până la 30 aprilie, dar infectările continuă să se înmulțească. Până acum au fost, potrivit datelor oficiale, cam 28.000 de cazuri și 232 de decese. Criticii spun că cifrele reale sunt mult mai ridicate.

XS
SM
MD
LG